Prin iarna despletită în fulgi răzleţi şi moi
Aleargă gânduri triste iar gerul dintre noi
E-atât de crunt când vântul ne biciuie şi urlă
Lovind fără de milă în liniştea din turlă.
Pe trupul orei zace-o speranţă răvăşită
În clipe plânge-un înger, zăpada înroşită
Îngheaţă sub privirea-mi ce-i pironită-n zări
Când tâmplele-mi frământă atâtea întrebări:
De ce aleargă timpul? De ce ne mor iluzii?
De ce se topesc fulgii? De ce nu aud surzii?
De ce ne tremur’ pleoape când lacrimile curg
Şi sufletele-s moarte sub tropote de murg?
La întrebări răspunsuri putem găsi oricând
Dar ne-adâncim în gânduri şi uneori, visând,
Sădim vlăstare-n glastre din iernile de ieri
Care s-or frânge-n floare în mândre primăveri…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.