Am scris această tabletă gândindu-mă că nu vreau să să regret drumul pe care va fi să mi-l aleg
Au fost odată replici scrise pe stele şi pe lacrimi de ceară, pe urmele fluturilor. Şi uite aşa, culegând stele şi lacrimi de ceară, într-o traistă cu piese, actorii au descoperit teatrul…
Dimineaţa. Pe cerul dat cu var fâlfâie aripi de soare. Camera geme de lumina, ameţită. Patul, ca un fost front de razboi…o fată. Şi-a îngropat capul în pernă, crezând că va adormi gândurile şi va scăpa din capcana lor. Dar nu poţi pleca din tine însuţi! Ele se apropie de ea cu pas şi ochi de vulpe…azi va merge iar la teatru. Teatru: de ce l-au botezat aşa?
Dansează o clipă cu privirea pe caietul de replici şi are chef de vorbă. E ca şi cum tăcerea ar ascunde cele mai întunecate trădări, iar ea se teme. Şi-ar jefui gândurile, ca să le facă să tacă, însă, în momentul de faţă, doar ele pot da răspunsuri la întrebările sale…întrebări dureroase, care îi obosesc mintea. Ar prefera să-i fie obosit trupul şi nu mintea!
Leneşă, aruncă jos pătura care o învăluie în mister, în faţa soarelui blond de la geam. Se ridică. Îşi trece degetele subţiri prin păr şi aruncă priviri camerei. Ceva nu-i convine, pentru că arată oglinzii crăpate limbuţa-i trandafirie. Se întoarce spre bibliotecă. Pe un raft aflat în şomaj a fost uitată o urmă, o amprentă de cuvânt…o carte. E o fire uitucă. I-ar plăcea să aibă viaţa scrisă pe hârtie, cu replici cu tot, iar atunci când le uită, doar să şi le reamintească…
Exact ca şi la repetiţiile de pe scena teatrului…De ce a ales să devină actriţă? De ce a atras-o ideea de teatru?
Gânduri descheiate i se cuibăresc în inimă, ca într-un culcuş bătrân. A ales să-şi cunune viaţa cu replicile. Acum regretă. Să ştie că în timp ce reflectoarele se aprind pentru ea, lumânările ard pentru alţii, nu poate uita. Simte în ea o rană pe care nu o poate cârpi şi, gata, durerea să o şteargă!
Visează să divorţeze de trecutul ei, să fie un alt personaj pe scena vieţii, cu o altă mască. O mască cu personalitate, deoarece se consideră frunză în faţa viitorului. E uşor influenţabilă: are hemoragie de inocenţă! Nu ştie, prostuţa, niciodată cine-i este prieten şi cine se preface. Iar cel mai rău lucru pentru o persoană este să nu ştie cu cine stă de vorbă…
Captează în mâini cartea pe care a ochit-o mai devreme: Viaţă risipită. O răsfoieşte grăbită de parcă ar căuta leacul unei boli incurabile şi, în final, renunţă, se predă realităţii. E timpul să-şi pună iar masca, să se plimbe iar pe aleea replicilor. E un pion pe tabla de şah a teatrului şi joacă după reţeta standard…
Un gând în pijama îşi ia halatul vechi şi, la un ceai alături de ea, îi şopteşte: „dacă găsiţi că joc bine comedia vieţii, aplaudaţi piesa…”. Şi dacă nu?…mă găsiţi la Klapa, pe strada ceaiului de arlechin…
P.S. Am scris această tabletă gândindu-mă că eu nu vreau să ajung să regret drumul pe care va fi să mi-l aleg…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.