Fluturii sunt liberi în părul femeii
trecute de patruzeci de ani…
Palmele ei,
două amprente pe umerii goi
a celui ce o soarbe timid.
El ştie că trupul ei are mirosul unei nopţi de vară,
că buzele ei sunt vopsite cu o petală de mac,
iar zămbetu-i despică în două apele limpezi,
ce leagănă luna…
Femeia aceea,
trecută de patruzeci de ani,
poartă un cuib în inima ei.
Acolo-şi adună toate trăirile,
dimineţile despletite,
nopţile pline cu foşnet de îngeri aprinşi…
Ea trece prin ploaie ca printr-un vis mult aşteptat.
Iubeşte acele păsări ce i-au ciugulit umerii,
lăsăndu-i mici semne,
în formă de lacrimi.
Ea strânge la piept răsăritul,
îşi face din el rochia de zi,
ca mai apoi să poată dansa
cu tălpile goale
pe trupul acelui bărbat iubit…
Femeia aceea tulbură somnul cerbilor,
deschide o fereastră în frunza abia căzută
şi dă naştere altei lumi.
Doar ea ştie că fluturii sunt liberi
în părul ei ca o pădure
trezită la viaţă
de o harpă căzută din cer…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.