Ascultă-ţi trupul şi trăieşte
Căci viaţa nu înseamnă nimic şi este totul
Fi nemişcat, cocoş de lemn încremenit
Şi totul va veni ca fulgerul să se închine
Peste niwa se ridică silueta soarelui încă adormit. Primele raze se răsfrâng strălucind cu sclipiri de diamant pe firele de iarbă gârbovite sub povara stropilor de rouă. Pământul pare să soarbă pentru ultima dată din laptele de ceaţă al nopţii… Ultimele zvâcniri ale crepusculului se îmblânzesc sub atingerea delicată a zorilor. Lotusul verde foşneşte în mijlocul heleşteului. Peştii ce nu dorm niciodată aleargă pe sub unde. Îţi dai seama de asta văzând picăturile de aer ce răbufnesc din când în când deranjând liniştea de mormânt a lacului…
Totul pare împietrit în dimineaţa asta de mai. Vara se pregăteşte să erupă în grădini, sub semnul unui an rodnic.
Parcă şi frunzele sunt mai verzi astăzi. Simţi cum aerul tare îţi umple plămânii, invadându-ţi tot trupul. Simţi cum te furnică dorul de a alerga pe sub stropii de rouă, gol, liber… Visezi să te rostogoleşti pe câmpia parcă nesfârşită, uitând de totul şi afundându-te în viaţa statică a naturii. Vrei să te pierzi acolo şi să rămâi netulburat până la apusul timpului…
Paşii lui Trepe se succedau cu repeziciune. Era atent să nu calce pe iarba cărnoasă… Încerca să ajungă căt mai curând la întâlnirea pe care o avea în dimineaţa aceasta cu maestrul Neriad. Urma poteca pe care chiar el o îngrijise atent toată iarna. Muncise pe zăpadă, dârdâind în chimonoul subţire.
Bătrânul Neriad îl supraveghease în permanenţă.
– Ai să vezi că o să-ţi folosească, obişnuia să-i spună bătrânul.
– Dar maestre, simt cum îngheaţă sângele în mine!
– Nu lăsa emoţiile să te învingă… Tu eşti mai mult decât bucata de carne care dârdâie. Caută-ţi esenţa şi acolo vei găsi toată căldura de care ai nevoie.
Nu prea înţelegea tânărul Trepe aceste cuvinte, dar imaginea maestrului său netulburat de frigul pătrunzător îi întărea credinţa că era pe drumul cel bun…
Iată acum, după un an şi câteva luni, începuse să înţeleagă gradul de rafinament spiritual la care ajunsese Neriad. Bătrânul cu barbă albă şi întotdeauna curată părea că pluteşte, că transcede această realitate care de el părea să se agaţe cu toate tentaculele ei urât mirositoare… Astăzi Neriad îl aştepta sprijinit în toiagul său negru… Părea relaxat, ca de obicei…
– Văd că întârzii tânărul meu ucenic… De ce…?
– Din cauză că zăpada este mare, răspunse promt Trepe…
– Greşeşti aici. Nu zăpada te face să întârzi. Nu lumea te împinge spre greşeală, ci tu faci asta. Nu încerca să arunci vina asupra celorlalţi pentru că astfel vei neglija defectele tale şi nu vei mai avea nici o şansă să le corigezi.
– Dar există situaţii în care nu ai ce să faci… Există situaţii în care nu te poţi lupta. Există situaţii în care lumea te învinge.
– Nu Trepe, nu lumea te învinge, ci tu crezi că ai pierdut. Lumea nu te poate învinge pentru că tu eşti o esenţă independentă de această lume.
– Adică lumea nu există! Ştiam asta de foarte mult timp!
– Aiureli… Bolboroseli aberante şi nimic mai mult. Să nu mai aud astfel de cuvinte din gura ta!
Trepe se trase înapoi speriat. Dar Neriad nu-l slăbi din priviri şi continuă tirada, de data asta pe un ton mai cumpătat…
– Dacă spui că lumea nu există, încearcă să nu mănânci o săptămână. Ai să vezi atunci cât de real eşti şi cât de reală şi de necesară este mâncarea aceea pe care tu o consideri nimic. Sau, şi mai bine, încearcă să treci printr-o uşă de lemn. Lovitura îţi va clarifica odată pentru totdeauna că lumea asta există. Eu însă am spus că tu nu trebuie să ajungi dependent de ea, tu poţi să fiinţezi separat. Eşti liber…
– Dar maestre, noi trăim în societate, deci depindem de societate!
– Fals… Vezi tu, omul se naşte singur. În nici un caz nu ne naştem împreună, în comunitate. Şi atunci de ce să considerăm această comunitate un dat absolut necesar? Nimeni nu ne forţează să trăim împreună… Suntem liberi să alegem…
Neriad se aşeză jos pe zăpada udă.
– Am terminat… Te-am învăţat tot ceea ce puteam să te învăţ… Acum eşti liber să pleci.
– Dar…
– Nu Trepe, nici un dar… Nu ai de ce să te temi. Înţelege că tu eşti capabil să trăieşti… – Dar maestre, mai am nevoie de îndrumare…
– Bine, când simţi că ai nevoie de îndrumare, recită următorul poem… El conţine toate răspunsurile…
Ascultă-ţi trupul şi trăieşte
Căci viaţa nu înseamnă nimic şi este totul
Fi nemişcat, cocoş de lemn încremenit
Şi totul va veni ca fulgerul să se închine
Trepe s-a înclinat respectuos şi a plecat, ştiind că nu îl va mai vedea niciodată pe Neriad…
Bătrânul s-a stins odată cu muntele care se afunda în noapte… O tulpină verde vedea însă prima dată lumina crepusculului… Fructele sale zemoase vor ostoi mulţi pribegi…
Căci cine poate oare stinge lumina unui munte de pământ…?
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.