Din stropii de lumină
căzuţi în poala ierbii,
mă-ngheg anume pentru tine.
Îţi sunt iubita din privire,
femeia care îţi dansează în suflet
cu luna tremurând pe frunte.
Sunt adâncul mării
ce-ascunde atâtea taine,
ochiul ce-mblânzeşte ţărmul…
Îţi sunt femeia care râde
şi care îţi întinde cana
să bei din ea zglobii zori.
Cu mine călătoreşti în vise,
făcând din noapte altar de miere
şi cuib de pătimaşe sărutări.
Îţi sunt femeia care plânge,
când ochi străini te sorb în ei
şi vor să mi te ia.
Prin maci sălbatici calc desculţă
şi rănile din tălpi îmi râd
la fiecare sângerarea.
Îţi sunt femeia care iartă
de câte ori o minţi
şi-apoi îi ceri să te iubească.
Când duc pe umeri mari poveri,
nimic nu mă înspăimântă
în lupta mea cu viaţa.
Îţi sunt femeia care te înalţă
atunci când creşte în ea
vlăstarul întrupat din amândoi.
Mi-e trupul o rădăcină adâncă
prin care trece întregul univers
şi singura ce naşte viaţa…
Îţi sunt femeia care te aşteaptă
cu un colţ de cer senin în ea
atunci când treci printr-o furtună.
Femeia care te iubeşte,
Femeia care te atinge,
Femeia care este lângă tine…
…Eu sunt acea Femeie!
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.