.să înțeleg…
Mă agăț frenetic de firul de iarbă,
nu-i găsesc marginea,
din care să-mi iau țărână,
să modelez cu sidefiul mâinilor,
încă o stea însingurată,
albastră,
a mea!
Verdele gândului,
în făptura urmei albastrului tău,
se oglindește-n ape line…
Nu mai căuta urme
în vestigii demult părăsite…
Închegată-n spaimă,
mă scufund în frica
de nu atinge
cerul…
Albastrul,
E rană deschisă,
verdelui…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.