Asta nu i se întâmpla astăzi pentru prima oară. În ultimele luni, păţise la fel de cel puţin şapte ori. În faţa oglinzii, dimineaţa, privindu-şi atât de binecunoscutul chip, zărea altceva. De fapt, pe altcineva. Nu înţelegea prea bine, tot ceea ce ştiuse până atunci se clătina din temelii. Iar toate se întâmplaseră fără voia ei. Din părul ei blond şi ajungând până la umeri, în oglindă rămăsese dintr-o dată numai un ciuf pe frunte, iar tâmplele îi erau tunse asemenea unui bărbat. Şi din ochii ei, de care era sigură că au gene lungi, nu rămăseseră decât ochi bărbăteşti. Ovalul feţei îi era în chipul acela oglindit mult mai ascuţit, iar gâtul şi umerii, pe care şi le ştia destul de delicate aveau acolo grosimea unei cefe de bărbat matur. Nu mai avea nici o îndoială, devenea în oglindă bărbatul care îi apărea de câteva luni în vise şi care o enerva cum nu se putea mai mult. Îi apărea dincolo de imaginea pe care o avea în oglindă, din capul ei, din vise. Se furişase tiptil în fiinţa ei şi acum, după ce istoria se repeta de atâtea luni, simţea că nu poate face nimic.
Închise ochii, coborându-şi privirile din oglindă. Scutură din cap cu hotărârea de a alunga ceea ce i se înfăţişase din nou în apele acelei oglinzi a dimineţii. Mângâierea părului pe obraji o făcu să simtă că e femeie, că are un păr lung până la umeri şi nu avea nici o îndoială că aşa este. Dar în spatele pleoapelor încă o privea chipul ei de bărbat. Nu era chiar urât, la urma urmei, dar de ce îi semăna atât de mult nu putea înţelege. Dimineaţa asta era una deosebită în cariera ei. Avea o şedinţă cu noi clienţi, importanţi pentru firmă. După acest examen i se hotăra promovarea pe un post mult mai bun. Va avea grijă să le arate un personaj feminin serios şi integru, puternică şi delicată în acelaşi timp. Privi iar oglinda şi se regăsi blondă, cu genele ochilor totuşi cam scurte. Le va accentua cu rimel, apoi fondul de ten îi va rotunji faţa, corectând colţurile pe care le văzuse mai devreme pe chipul bărbatului visat de un timp încoace. Ciudat era el, omul acesta. Îi apărea mai mereu îmbrăcat în uniforme militare, sau chiar în costume de aviator sau de luptător antitero. Nu-i plăceau uniformele lui, dar în somnul viselor el îi vorbea cu o voce caldă pe care simţea că nu se poate împiedica s-o asculte. Omul acela avea întotdeauna părul tuns scurt şi mâinile lui erau aspre şi mari, cu unghiile late şi nu prea curate. Ţinea de obicei în mână un obiect de metal negru, care semăna uneori cu o armă, alteori cu o unealtă. Se plimbau împreună prin locuri străine şi doar vocea lui vorbind blând îi dădea curajul de a nu se teme.
Acum, odată ce chipul ei se realcătui aşa cum şi-l cunoştea, un strop de încredere în sine o făcu să aleagă pentru şedinţa din acea dimineaţă un costum decent. Taiorul bej, nu, mai bine cel bleumarin şi o cravată albastră, asortată cămăşii albe. Să aducă aminte de o stewardesă simpatică, dar totuşi rece şi abilă în afacerile pe care trebuia să le negocieze acolo, în faţa clienţilor noi şi importanţi. Să observe atent, fără să scape nimic din vedere, să asculte tot şi să intuiască ceea ce se putea ascunde în spatele cuvintelor celorlalţi. Ştia bine să adune astfel de crâmpeie şi intuiţia ei nu o înşelase niciodată până atunci. De aceea era apreciată la toate şedinţele şi prezenţa ei la negocieri importante era deopotrivă utilă şi plăcută. Da, dar astea fuseseră până acum. Deodată, în ea însăşi se făcuse simţit celălalt, pe calea asta greu de stăpânit a viselor. Şi avea atât de multă nevoie de somn, mai ales după săptămâni pline de sarcini ale serviciului ei, după zilele tensionate pe care credea că le poate struni ca întotdeauna numai după un somn bun şi odihnitor. Acum, cu sau fără voia ei, omul acela exista.
Mâinile ei se mângâiau una pe cealaltă răspândind pe piele crema hidratantă. Lua parcă aminte de ele pentru prima oară. Le privi îndelung, văzu unghii destul de scurte şi se gândi la corecţia aplicată cu oja ei nouă. Va reuşi. Mâinile acestea îi fuseseră dăruite numai ei de părinţii pe care de foarte mult timp nu-i mai avea în apropiere. Se întristă plimbând pensula cu ojă pe unghia arătătorului, dar înţelese că bărbatul visat semăna într-o oarecare măsură cu tatăl ei, aşa cum şi-l amintea ea în vremea când era copil.
Ultima privire îi arătă că totul e în regulă în înfăţişarea ei. Numai ea ştia că nu e de loc aşa. Arăta destul de masculin, în ciuda părului blond şi a fardului.
Din garaj, maşina ei ţâşni cu cauciucurile scrâşnind. Asta îi dădu suficient curaj şi simţi că omul acela o ajută. Îşi scutură părul blond până la umeri şi deveni puternică.
Totul părea bine.
El nu era decât a doua parte a unei treimi pe care ea o ştiuse dintotdeauna a fi neterminată.
El visase toată noaptea, altfel de cum visase înainte. I se întâmpla asta de câtva timp. Vise cum nu se poate mai clare şi luminoase. Ciudate imagini şi întâmplări pe care acum şi le amintea doar în scurte clipiri. Ştia că este luni, că are o şedinţă foarte importantă, că petrecuse întregul weekend singur în casă şi nici măcar nu se învrednicise să se bărbierească. Lenevise ca un om obosit, ştiind că trebuia să rupă ritmul neomenos al slujbei lui. Îşi mulţumea pentru asta, pentru că se simţea odihnit. Căscă şi când restitui aerul căscat camerei lui îi apăru deodată în minte chipul femeii visate deja de multe ori. Iar şi iar. O cunoştea din ce în ce mai bine, pentru că de fiecare dată ea îi spunea poezii cu o voce blândă, călătorind prin tot felul de grădini care lui i se păreau cunoscute. Îi era ciudă că nu-şi amintea nici măcar un vers din poeziile ei, dar ştia bine că sunt poezii doar pentru el. Avea păr lung, mâinile îi erai fine, cu degete lungi şi uneori îl mângâia pe obraz. Nu avea nimic sexual visul lui repetat în diverse chipuri. Ştia că nu e îndrăgostit, era singur şi inima lui se regăsea abia acum după despărţirea de scorpionul feminin care îi fusese aproape mortal. Abia acum ştia, după tot ceea ce fusese între ei doi cu mult timp în urmă, că zodia scorpionului e aceea a morţii. Asta se vede treaba pentru că atunci natura moare, se sting în veninul brumelor reci toate sevele proaspete ale vieţii primite în primăvară. Se simţea izbăvit de moartea aceea a vechii lui poveşti. Izbăvit aşa cum cireşul copilăriei lui, uscat şi ars în cine ştie ce foc de sobă de mulţi ani, fusese izbăvit prin aşezarea lui în raiul hărăzit cireşilor şi câinilor singuri. Şi celor pe care oamenii îi uită sau îi lasă în uitare.
Se duse la baie, ca în orice dimineaţă de luni. Poate îl ajutau cumva visele astea noi. Poate femeia recitând versuri pe care el nu putea să şi le amintească încă, dar pe care o primise în inima lui ca pe un dar ceresc. Oricum n-ar fi putut niciodată să-şi aleagă visele, dar ele erau întotdeuna acolo.
Îşi privi obrazul neras şi se pregăti de bărbierit. Părul, pe care îl purta destul de lung, îi atârna ciufulit pe faţă şi îl dădu la o parte cu mâna. Nu ştia de ce purta păr lung, i se părea romantic şi ar fi vrut să fie altfel decât toţi colegii lui tunşi impecabil după ultima modă. Se bărbieri şi îşi spuse că nu se va tunde chiar dacă şedinţa de azi era importantă. Văzuse mulţi negociatori asiatici, cu tot felul de cozi din păr, dar atât de abili şi imprevizibili încât costumul sau moda standard treceau în planul doi. Obrazul lui proaspăt ras era roz. Îşi privi faţa care i se părea una feminină, rotundă şi cu obrajii plini. Înroşiţi de asprimea bărbieritului care nu îi plăcuse niciodată. Pe vremea adolescenţei, atunci când apăruseră din senin primele tuleie ale bărbii lui, prietenii îi spuneau că unui bărbat care nu se va bărbieri de loc toată viaţa barba i se oprea din creştere. Că semnul acesta de bărbăţie, aşteptat de toţi ceilalţi, se oprea din drum dacă metalele tăioase ale briciului sau lamelor de oţel nu atingeau obrazul cu răceala lor. Se chinuiau cum nu se mai poate să se radă înainte de vreme, de aceea uneori se tăiau grozav, ca nişte copii care dobândeau o bărbăţie dorită ca o jucărie nouă. Să le zgârie pe faţă pe fete, să le înţepe cu firele mărunte ale bărbii lor de bărbat îşi dorise şi el, dar îi trecuse destul de repede. Îi plăcea mai mult părul fluturat liber în vânt, primăvara. Numai aşa dragostea îi părea curată şi nouă şi o trăia cu bucurie deplină. Pe atunci era îndrăgostit permanent. Dar visa altfel decât acum.
Loţiunea răcoroasă after shave îl făcu să fredoneze un vals legănat. Un bărbat proaspăt bărbierit e un bărbat bine dispus, îi spuseseră. Se învârti prin cameră ţinând de fapt cu braţele pe nimeni. Şi din nou, privindu-şi mâinile întinse în aer, cea dreaptă mai sus, cea stângă un pic mai jos, înconjurând o talie care nu exista, îşi aminti de femeia ultimelor lui vise. Lăsă mâinile în jos şi ciuda aceea de a nu-şi putea aminti versurile recitate de ea îl năpădi iar. Era poate prea bărbat pentru chestiile astea poetice, dar lui îi plăceau.
Costumul pentru şedinţa de astăzi. Să vedem, cel albastru, nu, cel bej ar merge, dar e cam uzat, e bun şi cel verde, dar mai bine un sacou, acela roşu închis. O cravată asortată la roşu închis nu exista în dulap. Nu-i nimic, va pune doar cămaşa albă şi gulerul îl va ţine descheiat. Să se simtă liber, chiar dacă şedinţa zilei îl încorseta în uşoara ei tensiune. Arăta frumos ca un tânăr romantic din alt veac. Servieta diplomat, multele chei, ale casei, maşinii, biroului. Cheile vieţii lui. Ale lor, pentru că încă nu-şi amintea versurile primite în vis. Şi din bibliotecă i se alătură pentru lungul drum cu metroul un volum de poezii ale tinereţii. Maşina lui va rămâne în garaj, asta pentru a nu mai folosi încă o cheie.
Totul părea bine.
Cartea cu poezie îl lega în chip tainic cu a doua parte a treimii pe care el o ştiuse dintotdeauna neterminată.
„Arăţi foarte Yang astăzi”, îi spuse colega ei brunetă la sosirea la birou.
„Mulţumesc, dragă”, îi răspunse, trimiţând-o în gând la toţi dracii. Apoi respiră, se destinse, pentru că şedinţa începea peste câteva minute şi acolo avea mare nevoie de energiile ei Yang. Îşi pregăti dosarele discutate minuţios cu şeful ei cumsecade în vinerea de dinaintea weekendului. Bunul om avea multă încredere în ea şi simţea că nu trebuie să-l dezamăgească tocmai acum.
Delegaţia nouă de clienţi sosise şi se instalase în sala de şedinţe. Le ţinea companie pentru protocolul de primire directorul cel mare, un tip ascuţit şi rece. Ea privea prin sticla groasă chipuri şi siluete îmbrăcate asemănător, în costume de culori închise pe trupuri de bărbaţi sănătoşi şi foarte îngrijiţi. Nu lăsa nimic confidenţial sticla acelor birouri, totul se putea vedea bine acolo. Doar cifrele, mai mereu nerostite cu voce tare, dar scrise în vârfuri subţiri de peniţă de stilou scump. Pe hârtii importante şi grele asemenea conturilor.
Cei de dincolo. Bărbaţi în costume impecabile şi mirosind fin a foarte mulţi bani. Nici o femeie în delegaţie. Bruneta ei colegă devora siluetele din priviri, dar ea nu-i putea fi alături. Nu era suficient de Yn. Vorbind întruna, fără să spună nimic, bruneta îl alese pe cel mai impunător, poate şeful delegaţiei. Ea tăcea. Bărbatul acela din urmă purta un sacou roşu închis care îi transmitea o emoţie stranie şi plăcută asemenea unui foc blând. Îi plăcu părul lui lung şi ondulat, iar mâinile lui i se păreau cunoscute, fără a şti de unde. Îşi aminti omul din vis, aşa cum nu era bărbatul pe care ea îl privea curioasă prin sticla biroului. Ştiu atunci că se năruia tot planul şedinţei şi că tot ceea ce îşi propusese să observe atent se găsea dincolo de peretele de cristal, îmbrăcat într-un sacou roşu închis. Deschizând o servietă din piele în care zări cartea poetului pe care ea o cunoştea. Cartea căzu din neatenţie pe mocheta gri din birou şi cei de dincolo de geam râseră mut pentru ea, dar el se roşise la faţă şi scena se stinse cu bine. Ea înţelese însă atunci şi acolo că visul îi dăruise tot ceea ce purta ea mai bărbătesc în ea însăşi. Şi se bucura cu o bătaie nouă şi curată de inimă pentru că el era acolo aşa cum îl vedea ea acum. Acolo şi înăuntrul ei, Yang…
Sacoul roşu închis se întoarse neglijent şi privi în jur. Gulerul cămăşii albe îi înconjura chipul. Nu purta cravată şi mâna lui dreaptă încă mai păstra cartea poetului. Îi lăsase pe ceilalţi să sporovăiască. Întâlni privirile costumului bleumarin şi se simţi ciudat. Trupul lui primi o căldură binefăcătoare pe care înţelegea că o aşteptase de mult. Ea era acolo deja, Yn… Primi astfel visul. Atunci şi acolo ştiu că braţele lui vor putea înlănţui la vals o talie care devenise aievea, fiinţă, dincolo de cristalul care încă îi separa.
Îşi aminti dintr-o dată versurile.
Simţi, pentru întâia oară, că împreună cu privirile costumului bleumarin, treimea lor era desăvârşită.
Ea, el, ei.
(Târgovişte, noiembrie 2010)
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.