Cale-ntinsă de seară mă pândeşte curând,
rana mea se numeşte Norli.
Bătrâna ţigancă şedea pe pământ vânăt,
fuma neatent până în unghii şi
vorbea rar cu ochii închişi la vedere.
Cuvintele ei ieşeau din copaci şi din iarbă,
treceau prin cai, prin mine, apoi
se vărsau mâlos pe sub podul râului
împletite într-o deltă de tâlcuri.
În răstimpuri tăcerea se înăsprea, ea
amesteca fără ochi buruieni în ceaun.
Când focul a stat a adormit dreaptă,
vântul a mutat pescăruşii mai încolo,
caii s-au oprit din păscut şi s-au tolănit,
puradeii mi-au deschis din priviri drumul.
Rana mea se numeşte Norli
şi nici măcar n-am aflat dacă e
lupoaică alfa de lup sau de om.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.