Cultura se ofileşte în vaza ignoranţei,artei i se ofera din ce in ce mai putina confidenţă…
Eternitatea din palmă
Omul e o fărâma de infinit.Yingul si yangul se recompun in picăturile ploii,într-un dans al spiritului dedicat vieţii.
El modeleaza cu gandirea sa ,faurind din lutul inspiraţiei edificii spirituale mărţe.
Fără lira sa,Pan nu-şi putea auzi sufletul
Şi mai apoi Phoenix s-a ridicat din pulbere de cenusa.
Visul
El i-a dat lui Icar aripi,Cutezanta lui admirabila,dorinta de a simţi că fiinţa lui vibreaza ,l-a ridicat deasupra norilor.
Eternitatea inseamna cugetare.O cugetare care apropie spiritul de trup,care permite posibilului sa rupă barierele închipuite ale imposibilului.Totul se reduce la fecunditatea gândirii umane.începutul si sfarşitul,Alfa si Omega,extazul si…….creaţia.
El ,gândul aude eternitatea cum freamată în scoica misterelor primordiale. Orice vis e o promisiune,un bilet pentru ETERNITATE
Stalactită
Genele de lumină
Din care picură roua ochilor tăi.
Eşti sau nu eşti,
Gândul meu dincolo,
În cercul care mă strânge.
Mă doare lacrima,
Care s-a transformat in stalactită
Într-o peşteră
Care a luat forma obrazului tău.
În amintire
Îmi amintesc de tine.
Aveai zâmbetul primăverii şi ochii de mugure.
Când vorbeai, stelele se aprindeau pe bolta una câte una.
Apoi s-a lăsat tăcerea.
Şi iubirea ta a renăscut asemeni macilor tineri,
Scuturaţi de arşiţă,
Cu roşul lor clocotitor,
În lumină
Suflete
stele atât de aproape,
încât le simţi zvâcnirea
în inima nopţii ,
iubiri de fântână.
stelele
stropi de suflet-femeie
suflet-bărbat.
Un strop al meu, unul al tău
pe bolta înstelată.
În infinit
Cu privirea pironită în infinit
Port în mine izvoarele, luncile codrii.
Atât de aproape sunt de sfinţi,
Şi totuşi departe.
Demonii mai răpesc încă minţile nepăsătoare
Şi sufletele ard pe ruguri.
Simt cum se sting anotimpuri şi pâlpâie stele.
Se tulbură marea într-un hohot de scoici,
Departe de sfinţi, adie amurgul.
Catarge
Sorb nectarul nostalgiilor
Din paharul clipei
Bat la porţi nedeschise
cu degetele ca un izvor
curgând printre pietre.
Păsări captive
întoarse spre mine,
zbor neîntrerupt.
catarge,
începuturi, care nu se tem de nimic.
Dreptul la sinceritate
Cred că societatea şi-a inteles gresit misiunea , pe care o are astăzi
Se poarta” snobismul de lux”, non valoarea este ridicata pe piedestalul valorii.
Omul sfinţeste locul,dar banul are întâietate. Materialul patroneaza sfera spiritualului. Cultura se ofileşte în vaza ignoranţei,artei i se ofera din ce in ce mai putina confidenţă.Frumosul nu mai reprezintă un ideal greu de atins,ci o etichetă . Pasiunea dispare şi in locul ei creşte inaltă sub cerul tranziţiei buruiana capitularii,a degradarii treptate si voite a sufletului.Unde ne este iubirea,regretul fata de fapta rea,sentimentul plinatatii afective,a reintregirii spirituale?
Iisus ne priveste intr-o suferinţă a iubirii.
O lacrima prelinsă renaşte in fântâna de aur a inimii. Iertarea e darul său pentru umanitate.
Oamenii trec mai nepasatori ca altadat pe langa semenii lor.Nu mai zambesc,ci privesc preocupaţi la vecinul de vizavi.
Soarele apune. Câmpia nu mai freamătă. Copacii s-au adâncit în meditaţia dezolării.Până şi vântul a început să tacă . Cândva era vesel şi vorbăreţ,cum îi stă bine vântului.
Floarea câmpiei şi-a scuturat petalele. Mii de ochi nevăzuţi o privesc, din toate părţile. Le simte privirea apăsătoare şi sfredelitoare. Ca un pumnal al agoniei .