In timp ce privea cafeaua dând in clocot pe ochiul aragazului, George Varga se gândea la episodul prin care trecuse până să ajungă in garsoniera aceea cochetă de la etajul 12, unde locuia Mirabela, femeia îmbrăcată in negru, ca o călugăriţă, cunoscută întâmplător, in drum către slujbă, cu vreo zece ore in
– Este în afara oricărei primejdii ! îl liniştise bărbatul care părea să fie medic. Sunteţi soţul ei ?
Întrebarea îi sunase straniu în urechi şi negase instinctiv, cu vinovăţie parcă.
– Am găsit-o pe stradă ! zise. Nu puteam s-o las acolo …
– Aţi procedat foarte bine, domnule, fiindcă i-aţi salvat viaţa! Ar fi fost de preferat s-o duceţi la un spital! Aveţi un act de identitate?
Scoase mecanic carte de identitate din buzunar.
– Mai pot face ceva pentru dânsa sau pot să plec? Sunt şi aşa în mare întârziere !
– Va trebui s-o duceţi acasă !
– Glumiţi, desigur ! N-ar fi mai bine să chemaţi o maşină a Salvării !
Doctorul clătinase din cap.
– Imposibil, domnule! Doamna nu este din localitate şi nu pot chema Salvarea, oricâtă bunăvoinţă aş avea ! În mod normal, ar fi trebuit să vă îndrum către primul spital, dar nu puteam să pun în prmejdie viaţa pacientei ! De aici încolo răspunderea vă aparţine în totalitate !
Replica pe care se pregătea să i-o dea doctorului îi încremenise pe buze când văzuse ochii femeii fixându-l rugători din camera alăturată, aceeaşi ochi negri, strălucitori, care-l determinaseră să oprească maşina şi să se trezească dintr-o dată răspunzător de destinul ei. În timpul manevrelor de resuscitare şi de stabilizare, la care el nu asistase, asistentele o dezbrăcaseră de rochie, lăsând-o doar în chiloţi, cu o mână conectată la un perfuzor. Imaginea aceasta terifiantă pentru un bărbat tânăr, asociată cu amintirea gurii ei inerte, peste care el îşi aşezase propria-i gură în încercarea de a o readuce la viaţă, îl excitase brusc, aproape pervers, înfrângându-i şi ultima fărâmă de rezistenţă.
După o oră de aşteptare, timp în care prin mintea sa trecuseră tot fel de gânduri nebuneşti, plecase împreună cu femeia aceea îmbrăcată în negru, refăcută complet, aflând că o chema Mirabela, că lucra la o bancă şi că nu era căsătorită.
– Momentan, îi mărturisise ea în drum spre casă, sprijinindu-se cu fruntea de umărul lui, nu am pe nimeni. Sper să nu te superi dacă te invit la o cafea !
– Dimpotrivă, râse el, nici nu bănuieşti cât mă bucur ! La servici este deja prea târziu să mă duc, iar acasă nevasta m-ar lua la întrebări şi nu m-ar crede orice i-aş spune !
Râse şi ea înveselită.
– E frumoasă ?
– Foarte frumoasă.
– Mai frumoasă ca mine ?
– Amândouă sunteţi la fel de frumoase, răspunse el cu diplomaţie, numai că tu eşti mai tânără. Mult mai tânără !
– Numai atât ?
– ?!
– Să ştii că eram conştientă atunci când îmi făceai respiraţia gură la gură, îi mărturisise ea după ce coborâseră din maşină şi luaseră liftul către etajul 12, dar nu mă puteam mişca. Doream să nu se mai sfârşească !
– ?!
– Şi nici tu nu păreai prea dornic să te desprinzi de mine! Mă înăbuşeai, pur şi simplu !
– ?!
– Nu-ţi mai spun că mi-am dat seama că erai excitat !
– ?!
Varga nu se mai obosea să-i răspundă. Îi apucase pomeţii obrajilor între palme şi îi strivea buzele cu buzele sale, împiedicând-o să mai vorbească, până când liftul se oprise şi trebuiră să se desprindă unul de altul ca să intre în garsoniera aceea de la etajul 12, unde el rămăsese să prepare cafeaua, iar ea să facă o baie.
Turnă cafeaua în ceşti şi îşi aprinse o ţigară. Cât timp păzise cafeaua se dezbrăcase şi se spălase pe dinţi. O auzi pe femeie ieşind din baie, apoi o văzu apărând într-un capot negru, transparent, cu o eşarfă de aceeaşi culoare pe cap. Fără să articuleze un cuvânt, Varga o luă în braţe, o purtă către patul din dormitor, unde o lăsă încet şi se întinse cu grijă peste dânsa, încercând să-i depărteze picioarele cu genunchii. Nu reuşi fiindcă femeia se răsuci ca o zvârlugă şi ajunse deasupra, îl acoperi cu sânii, apoi îl sărută prelung, salivând incontinuu, deschizându-se şi primindu-l delicat înăuntru. Abia atunci îşi dădu seama de forţa ei neobişnuită : îl imobilizase între coapse şi coate, nelăsându-i nici cea mai mică posibilitate de reacţie. Mai rău era că trebuia să-i înghită saliva fără să-şi poată desprinde gura de buzele ei şi fără să poată contracara efectul de paralizie dat de această secreţie senzuală. Îi vedea ochii strălucind tot mai intens pe măsură ce înteţea ritmul mişcării şi se apropia de orgasm, moment în care o simţi smulgându-i urechea stângă cu dinţii şi mestecând-o între măselele însângerate.
– Nicio femeie nu se compară cu Văduva neagră, iubitule ! o auzi el îngrozit. Să nu-ţi fie frică şi să nu regreţi niciodată că m-ai întâlnit ! Dragostea mea este devoratoare !
Se aplecă din nou peste dânsul şi-i sfârtecă buzele, nasul, obrajii, bucăţi din piept sau din umeri, molfăindu-le cu o plăcere dementă, nedisimulată, în timp ce mai jos, sub buric, vaginul ei se căsca tot mai mult, ca o gură de crocodil, trăgându-l centimetru cu centimentru înăuntru…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.