Iubirea verii
Prin pădure,
Timpul pare să fi încetinit,
Să nu tulbure îndrăgostiţii.
Copacii se privesc liniştiţi în ochi,
Mirându-se fiecare de verdeaţa celuilalt,
Contemplând vara în inima iubitei.
Şi pare că, în vara asta
S-au văzut pentru prima dată!
Şi, niciodată verdele n-a fost mai verde,
Mângîierile mai tandre şi soarele mai arzător!
Să ai marea…
Să ai marea la picioare, să calci valul liniştit
Şi vrăjit, pe ţărmul zilei, să priveşti spre răsărit!
Să ai marea la picioare într-o vară de poveste,
Bucuria mare-a mării doar în sufletul tău este!
Să ai marea zbuciumată, valul să te biciuie
Şi s-asculţi, ca niciodată, dorul, cum se tânguie!
Să ai marea la picioare, dragostea-n esenţa sa
Şi tu însuţi să fii mare, de iubire, undeva…
Ce frumos am trăit!
Îmi ascult uneori, atent,
ecoul paşilor
gândind că n-au obosit încă.
În ei simt trecerea timpului
şi-mi regăsesc
voinţa de stâncă.
Bătăile inimii nu-mi sunt
singuratice.
Îmi urmează paşii cadenţat.
Prin anotimpuri
mă poartă, voioşi,
mereu pe drumuri de neumblat.
Îmi simt amintirile
încrustate
în talpa rănită de dor
şi văd cum din ele răzbate
al dorinţei de viaţă,
izvor.
Şi merg, merg mai departe
sângerând.
Lacrimile mi le înghit
şi râd-plângând, hohotind.
Ce frumos, Doamne,
am trăit!
Vis pierdut
Undeva, printre rânduri
ne-am întâlnit.
Ce beţie!
Plecasem în gânduri
cu aripa
frântă.
Timpul mi-a lipit-o,
să-ţi pot îmbrăţişa
durerea.
A urmat un dans
de nori
de fum şi cenuşă.
Plouă şi pământul
se îngraşă iar
cu regrete tardive.
Tu, rămâi aceeaşi
pasăre rară,
tinereţe!
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.