(parafrazând finalul poemului „Un cer de mâini” de Grigore Vieru)
Vei îmbătrâni sub aripa mierlei
sau în creşterea de noapte a ierbii,
când va cădea secera lunii
în mâna nemăririi
şi vor rodi oasele
printre mere de aur.
Vei îmbătrâni
în aerul ce n-a ucis nicio pasare
sau în clătinarea amiezii,
când gura mamei va încălzi,
peste marginea pietrei,
albul cel alb
al unui cuvânt obosit.