ONTOLOGICĂ
În peştera visului nostru
zborul stelelor se preschimbă-n stalactite
ce preling, secundă cu secundă
timpul nostru pământean.
Astfel suntem,
unul în prelungirea celuilalt,
stropi de mers fluid de stea
prin galaxie
MĂRTURISIRE
Am încercat să clădesc din cuvinte
adăpost pentru tăcere.
Am aşteptat ca din rana altoiului tăiat
să se adune stropi de viaţă,
să preschimbe vorba în scoică
sau poate în urnă îngheţată
protejând alte cuvinte, vise
şi câte-un înger vreodată
ARHANGHELUL
Prin solzul de balaur
sângele meu izbeşte aspru
ca izvorul din inima stâncii
cu suliţa de rază a amintirii
înmuiată în lumina stelelor de veghe
iar în privirea irizată a fiarei
curcubeul plânge…
ANTIDOT
Până când, Doamne,
îmi vei mai cere să te implor
să mă dăruieşti
cu o otravă mai puternică
decât cea dinaintea ei?
Cât timp oare voi mai număra mătănii
în care ultimul bob străluce mai puternic?
Câte secunde încă o scoică mai mare
va înghiţi într-însa mezina ei surată?
Cât îmi va mai fi dat să flămânzesc
mai tare decât nesătulul de odinioară?
Şi Doamne – până când o Moarte mai blândă
va cădea secerată?
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.