Sunt un copac şi ceru-n mâini il ţin
inima-mi respiră-ncet prin frunze
sunt scara de urcare spre divin
şi coborârea tainică de unde
cu mii de braţe vreau să-mbrăţişez
nemărginirea clipelor din şoapte
pământ să iert şi-oftatul să-l aşez
pe vântul ce-mi presară dor în noapte
iar rodul anului să-l simt crescând
arzând în oxigenul din natură
o umbra verde fie-mi jurământ
că dăruiesc iubirea fără ură
şi în lumina caldă nesfârşită
poveşti ţesute –n unde să descopăr
de fericire mută năpădită
cu cerul vieţii vreau să mă acopăr…
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.