Cu domnul Cantemir despre portretul lui Eminescu

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Ninge-acum orizontal, domnule Cantemir…

Cu domnul Cantemir despre portretul lui Eminescu

Ninge-acum orizontal, domnule Cantemir,

de parcă se piaptănă Samosh – al nostru tată-cer –

deasupra tuturor peşterilor sacre din Carpaţi,

după o noapte în care i s-a spart – de-atâta somn

greu – imensa-i pernă cu puf de lebădă:

în bărăgane, până sub Dunăre, cai şi călăreţi

se scufundă printre nămeţi !

E-n spuma-laptelui ţara întreagă, Enciclopedicule,

e-n zăpada de pe faţa lui Eminescu – da, în profil,

chipul Poetului seamănă cu harta incandescentă

a Patriei, fixată perpendicular pe zidul eternităţii

din umerii lui cât Dacia.

Bucovina, Maramureşul, în omăt,

adună lumina întreagă de pe fruntea Poetului;

pe tâmpla-i stângă, se zăreşte Prutul, clopoţind

până sub lobul urechii, unde se ocheteşte-n Don-Ares;

de sub sprânceana-i arcuită sonor, şerpuieşte Siretul,

mai lin, spre Fluviul cel Mare, ce-i conturează

stufoasa bărbie (desigur,

delta-i se ascunde sub ceafa lui neguroasă)…

Da, în profil, capul Poetului întruchipează harta

României uimitoare, înrădăcinată-n eternitatea-i

din umeri: din ochiul lui drept, izvorăsc

râurile noastre parţial-libere –

Tisa şi Someşul, Crişurile, Mureşul şi Oltul

(da, Enciclopedicule, ochii lui himerici scânteie-n lăuntru,

de ei rezemându-se Apusul cu-ale lui coroane supraetajate);

buzele lui murmură Porţile-de-Fier-ale-Cuvântului

(porţile de platină, ori de crom, sau de lumină –

cum vrei să le zici…);

 

 

Dunărea i se înnoadă sub Mărul-lui-Adam (ori Mărul

lui Deceneu, de doreşti), simţind magnetul

invizibil al Pontului, în pat de răchită Euxină;

pletele lui – cât Moldova noastră şi Dobrogea

de toate mileniile –, proptind răsăriturile,

coboară dinspre Putna şi Voroneţ –

şi clopotele mănăstirilor (în care Ane zidit-am)

înalt întăţesc (o, nu, domnule Cantemir,

părul lui – pana corbului – este natural –

n-a purtat perucă vreodată, ca-n medievalele vremi;

n-aş putea spune cine i l-a potrivit cu foarfecele –

eu aşa-l ştiu dintotdeauna – Luceafăr – şi-apoi,

cine poate să tundă veşnicia, Enciclopedicule ?)… !

Da, în profil, capul divin al poetului Eminescu

întruchipează harta României uimitoare,

înrădăcinată-n eternitatea-i din umeri – şi de aceea,

poate, pământul nostru a dăruit cele mai multe

genii pe cap de locuitor (mort, viu, viitor)…

Da, în profil, chipul Poetului conturează harta

incandescentă a Patriei, fixată perpendicular pe zidul

eternităţii din umerii lui cât Dacia / Dacoromânia…

1985.

 

 

 

With Mr Cantemir on Eminescu's Portrait

 

Mr Cantemir, it's snowing horizontally,

as if Samosh – our Father-Sky – were combing

his hair over the sacred caves in the Carpathians,

after a night when his immense swan's down pillow

unstitched – from such ponderous slumbers – :

upon vast plains and beyond the Danube, horse

and horseman are swallowed by snow drifts !

Encyclopaedicus, the whole country's under milk foam,

embedded in the snow on Eminescu's face – oh, indeed,

in profile, the Poet's portrait resembles our Motherland's

incandescent map, perpendicularly set on eternity's wall

which rises from his shoulders, as broad as Dacia.

The snowy Bucovina and Maramuresh shine

like the light on the Poet's forehead;

on his left temple, there's the Prut river, tinkling

downwards, below his earlobe, to knot the Danube;

from under his eyebrow, arching echoes, the Siret river

slithers more gently towards the Great River, sketching

his bushy beard, (naturally,

its delta is concealed by his foggy nape)…

Indeed, in profile, the Poet's head draws the map

of astonishing Romania, taking root in his shoulders'

eternity: our partially-independent rivers – the Tisa,

the Somesh, the Crish, the Muresh, the Olt –

spring from his left eye (it is true, Encyclopaedicus,

his chimeric eyes sparkle inwardly, propping up

the Western world with its tiering crowns);

his lips purl the Word's-Iron-Gates

(the gates of platinum, chromium, or light –

whatever name you might call them…);

The Danube ties a knot under Adam's Apple  (or

Deceneu's Apple, if you wish !), feeling the invisible

magnet, in the Black Sea's osier bed;

his hair – unravelling over our millennia-long

Moldova and Dobrogea –, leaning against sunrises,

flows from the Putna and Voronetz monasteries –

and their bells (there we have immured our Annas)

paternise even loftier (oh no, Mr Cantemir,

his hair – raven-black – is genuine –

he never wore a periwig, like in mediaeval times;

it's hard to tell who trimmed his hair –

this is the only portrait I know – Hyperion – besides,

who can ever clip eternity, Encyclopaedicus ?)… !

Naturally, in profile, Eminescu's divine head,

sketches the map of astonishing Romania,

taking root in his shoulders' eternity – therefore,

our land must have gemmed the highest number

of geniuses per inhabitant (dead, alive or future)…

Indeed, in profile, the Poet's face shapes our Motherland's

incandescent map, perpendicularly set on eternity's wall

which rises from his shoulders, as broad as Dacia / Romania…

1985.                                                            

(English version by Gabriela Pachia)