M-am oprit ieri la mijlocul cerului
răsuflând din greu.
Soarele ieşise tot din spatele răsăritului
de unde iese mereu.
Norii rămăseseră-n urmă îmbătrâniţi
parcă,
aşa cum rămâne apa oceanului verde
peste care trece o barcă.
Spre nord înotă o banchiză de gheaţă
prin marea polară,
spre sud albatroşii descresc pe măsură
ce zboară.
Spre apus, prin valul de aburi ca o maramă
de borangic,
din mijlocul cerului, unde mă aflu,
nu se vede nimic.
Mă opresc şi astăzi cu o înălţare mai sus
şi contemplu,
dar în afară de stele şi mulţi bolovani,
iubito,
nu văd niciun Dumnezeu,
nici un templu!
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.