Călătoria / Scrisoare deschisă / Han pustiu / cuvintele vor semăna dezastre/ Traversăm zadarnic un concert
Călătoria
moto: viaţa seamănă uneori cu
o călătorie scurtă, foarte scurtă.
————————————-
călătoresc cu un camion hodorogit
şi am cel mai incomod loc
nu ştiu încotro merge,
nici şoferul nu m-a întrebat
unde vreau să ajung
lumea urcă şi coboară din mers
nu văd pe unde trecem,
de fapt nu văd nimic
călătorii se ceartă şi se încaieră
pentru cele mai bune locuri
pe al meu nu-l doreşte nimeni
într-o seară
şoferul s-a răstit la mine:
coboară că am ajuns la cap!
am deschis ochii mari,
eram în acelaşi loc
Scrisoare deschisă
Stimată doamnă, pic de somn
Şi veştile mă întristează
Că vine iar acelaşi domn
Şi-mi bate-n uşă la amiază
Lăsaţi-mi draperia trasă
Şi storurile fără fantă
Că vin tristeţi care m-apasă
Cu energie radiantă;
Şi nu-nţeleg ce tot îmi spune,
Adesea bate din picior
Eu bănuiesc că nu sunt bune
Aceste vorbe care dor
I-am arătat şi buletinul
Da-mi face semn c-o să se-ntoarcă
Şi-am să m-ascund ca arlechinul
În nu ştiu care colţ de zarcă;
Stimată doamnă, cer iertare
Că noaptea mi s-a făcut ziuă
Şi m-au pisat atâtea tare
Cum se pisează grâu-n piuă:
Aş vrea să dorm şi nu mai pot
Că mi s-a suspendat permisul
Patrulele precum socot
Vor cere să le spun şi visul
La care încă n-am ajuns
Că patul meu e prea departe
Şi vine frig şi m-a pătruns
Că geamurile vieţii-s sparte
Han pustiu
Îmi plouă-n viaţă ca-ntr-un han pustiu
Cu pete mari de mucegai
Când vin căruţele cu cai
Şi căruţaşi după rachiu
Şi-mi bate burniţa măruntă
Prin tavanul coşcovit, pereţii
S-au lăsat din zbor pe zid ereţii,
Speriindu-mi liniştea căruntă
Mi-a intrat singurătatea-n oase
Şi au plecat ca să se culce
Domniţele ce beau vin dulce
Din damigene pântecoase
Şi plouă cu melancolie
Că nici o nuntă nu se face
În hanul meu de-un veac încoace
Şi toată lumea e pustie
E mort de mult orice alai
Că doarme orice zurbagiu
Şi nu mai vin căruţi cu cai
Şi căruţaşi după rachiu
cuvintele vor semăna dezastre
cuvintele vor semăna dezastre
trubadurii vor cânta poeme
şi în grădinile boeme
va ninge cu petale de pe astre
un dor de viaţă iarăşi va irumpe
zăvozii străzii muşcă fără lanţ
perceptorii lumii la bilanţ,
cartelele de trai le vând mai scumpe
hienele de felul lor avide
şi-au lipit pe faţă câte-o mască
au şi ele dreptul să trăiască
în congregaţii, sindicate sau partide
suntem împinşi cu toţi într-o arenă
ce se strâmtează-n fiecare zi
ce greu se mai conjugă azi a fi
când uşa ne-o păzeşte o hienă!
Traversăm zadarnic un concert
Meduze blând coboară în priviri
Latente umbre părăsesc păduri
Sintagmele cu ultimii sperjuri
Mizează pe-un buchet de trandafiri
Învălmăşiţi în moara de cuvinte
Înalt catargul, vântul de la pupa
Busolele fac ţăndări cupa
Sus ancora şi numai înainte!
O altă Terra Nova ne aşteaptă
Halucinant în veacurile târzii
Îngheaţă toate spaimele în vii
Şi mor lăstuni pe fiecare treaptă
Închidem strâns sextante şi hublou
Adoarme ţărmul pe un banc deşert
Şi traversăm zadarnic un concert
Ca-ntr-un preclasic anonim tablou
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.