(De profundis)
1.Te port în suflet
Te port în sufletu-mi flămând
ca pe-o icoană nepereche,
‘naintea căreia mă-nchin
cu dor hrănit de-o boală veche.
Mă perpelesc în vis şi treaz
cu-nchipuiri ne-ndurătoare,
ce-atât de-aproape mi te-aduc
ca pe o dulce-nfiorare,
şi ca-ntr-o transă te implor
să fii cum arătai cândva –
sirena marelui danez,
iubind până la jertfa sa…
Sunt robul vrerii tale crude
cât voi trăi pe-acest pământ –
mă poţi salva, dar tu preferi
să mă împingi înspre mormânt.
2.Cu inimă sau fără ea?
O, Tată,
la ce doar inima mi-ai dat,
când nu mi-a fost menit
să o hrănesc
după reţetele iubirii,
deşi-n lucrarea Ta măreaţă
e însăşi temelia firii?!
Decât c-o inimă-ntristată
de neputinţa împlinirii
prin jocul ne-ntrerupt al pasiunii,
mai bine fără ea,
căci fericiţi în nesimţire
sunt cei cu inima pietroi,
cu toţii bine-nveşmântaţi
şi înlăuntru seci şi goi.
3.Lumi paralele
Atâtea tone de lumină
aruncă Soarele încins
pe creştetul de nou-născut al Terrei,
că pomii-s grei de rodul alb
(menit dulceaţa să-şi sporească
în fagurii umpluţi de-albine),
iar fluturii înoat-alene
prin aeru-ndesit cu-arome
şi, fericiţi ca nişte zei
în nepăsarea lor senină,
ei lasă omenirea să-şi găsească
un sens şi-o satisfacţie haínă.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.