erau dimineţi de copil abia mijite
genele încă se mai lipeau
precum melcii de scânduri vechi
peste aşternutul plin de balonaşe colorate
mirosind a săpun de casă
şi peltea de caise
şi peltea de caise
de atunci îmi amintesc totuşi
pendula cu obrazul ei învechit
un timp pe care nu aveam voie
să îl întorc la cheie
dar pe care îl ascultam întruna
mai ales când ploua toamna
şi-mi trăgeam din urechi cerceii
pândind veveriţele din salcia bătrână
şi-mi trăgeam din urechi cerceii
pândind veveriţele din salcia bătrână
atâtea sănii au tocit zăpezile
încât aproape am uitat cum ningea
ceara picura încet pe bradul de Crăciun
eu tăiam flori din hârtie lucioasă
bunica tricota picotind ca în tren
apele treceau apele îngheţau
ceainicul sfârâia cu floarea de tei
dintr-o primăvară fără calendar
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.