Anecdote zen

…

Un foarte bătrân maestru zen călătorea prin lume, vizitând fiecare ţară. Faima sa îl precedase şi toţi liderii politici îl invitau la dineuri, bucurându-se de câteva momente în preajma unui om considerat atât de sfânt.          

Un conducător vestit pentru erudiţia sa nu avea încredere în acest aşa-zis sfânt şi s-a hotărât să îl umilească în public. I-a trimis o invitaţie cu panaş, pe care ermitul s-a hotărât să o onoreze.          

La palatul unde avea loc recepţia, totul fusese îmbrăcat în aur. Împăratul îl aştepta pe înţelept cu un copil pe genunchi, pentru a demonstra că respectă cu desăvârşire riturile. Se pregătise atent şi, îndată de bătrânul se aşeză, începu să vorbească tunător…

Cu un gest scurt al mâinii, maestrul zen îi arătă copilul de pe genunchi şi îl reduse la tăcere:

– Să ascultăm… Micuţul a gângurit ceva… 

…  

…           

Un tânăr a hotărât că trebuie să atingă iluminarea cât mai repede. Citise foarte multă filosofie orientală şi se hotărâse să urmeze calea marilor iluminaţi, ca Guatama sau Mahatma…           

A călătorit în India cu avionul şi apoi a urcat pe un munte foarte înalt. Maestrul zen care locuia acolo în perfectă izolare a acceptat să îl înveţe calea spiritului. Însă, după câteva zile în care nimic special nu s-a întâmplat, tânărul a început să devină neliniştit…          

– Maestre, sunt deja de mult timp aici şi nu am senzaţia că am învăţat ceva despre spirit. Tot ceea ce facem este să ne plimbăm în jurul templului… Nu se aude niciodată nimic, nu apare nimic nou…          

– Nu apare nimic nou pentru că tu nu şti să vezi cu adevărat. Nu se aude nimic nou pentru că nu şti să asculţi liniştea, în infinitele ei nuanţe.          

– Bine maestre, dar vreau să fac ceva practic, vreau să fac primul pas pe drumul spre iluminare, vreau să învăţ mai multe despre spirit…          

– O vei face…          

În ziua următoare, tânărul a fost trimis să aducă apă de la un izvor aflat într-o râpă abruptă. Din cauza pietrelor colţuroase, el a vărsat tot conţinutul butoiului, ajungând la templu cu doar câteva firişoare răzleţe de apă…

– Vezi, a conchis maestrul împăcat, trebuie să înţelegi că drumul spre iluminare este chiar în faţa ta. El începe aici, acum, prin coacerea unei pâini sau prin scoaterea unei găleţi de apă dintr-o fântână…

…

…           

Căutând să găsească sensurile ascunse ale înţelepciunii, un mare om de ştiinţă călătorea prin lume. Întâlnise oameni de cultură, erudiţi, însă nu găsise niciodată un om care să se declare fericit. Chiar şi cei mai bogaţi, cei mai înţelepţi, cei adulaţi de oameni, toţi aveau probleme, toţi aveau momente în care erau trişti. Chiar când renunţase la ideea de a găsi un om fericit, cercetătorul ajunse într-un sat… Oamenii îl îndrumară spre marginea satului, unde, spuneau ei, va găsi cel mai fericit om din lume…

Cercetătorul urmă drumul noroios şi descoperi o casă de chirpici, îngropată în pământ. Înăuntru, sărăcia era lucie, nici măcar o pătură nu acoperea glodul bătătorit. Un blid spart era singurul obiect din bordei. Pe miriştea din spatele casei, un bătrân plivea buruienile, cu mâinile goale, mângâind puţinele legume pe care le îngrijea… Zâmbetul de pe faţa sa era pur, permanent… Scăldat de razele soarelui, părea cel mai fericit om din lume… Nevenindu-i să creadă, cercetătorul se apropie.

– Incredibil, am căutat în toată lumea omul perfect şi, printre toţi învăţaţii şi erudiţii, nu am găsit un singur individ care să fie fericit. Totuşi, tu pari a fi lipsit de griji, deşi trăieşti într-o sărăcie lucie şi nu ai parte de nimic… Care este secretul tău…?

– Greşeala ta, răspunse blând bătrânul, este că ai căutat motive pentru a explica fericirea, ai căutat senzaţia aceea trecătoare pe care oamenii o numesc în general fericire. Mă întrebi de ce sunt fericit… Nu ştiu. Nu am niciun motiv să fiu aşa şi totuşi, simt cum fiecare fibră din mine strigă de fericire… Nu am cum să înţeleg această senzaţie… Fericirea adevărată nu are niciun motiv şi niciun scop… Ea este, sau nu este, pur şi simplu!          

Cercetătorul a înţeles că bătrânul era un maestru zen şi s-a retras…

… 

…           

Un tânăr aspirant la spiritualitate a ajuns, după luni de aşteptare, în faţa unui bătrân maestru zen…          

– Te rog, am aşteptat atâta timp pentru a îţi auzi vocea, spune-mi ceva care să-mi schimbe viaţa, învaţă-mă ce trebuie să fac pentru a trăi mai bine!?

– Fii…

  …