Stăm prea mult în afara noastră,
Singuri tragem obloanele, închidem ușile,
Umblăm bezmetici printre oameni,
Ne este team să intrăm
În interiorul nostru, preferăm ocolul,
Cercul perfect,
Iar sufletul nostru, ca un biet animal domestic
Dărâmă, rupe totul
În interiorul nostru
Până în ziua când cineva deschide
Ușile, ferestrele,
Bine ai venit, iubito.
Pământul nu arde, e rece,
Numai ființele vii ard
Ca niște făclii,
Unele ascund focul lor interior,
Altele ard precum Hus ori Giordano,
Tu, iubito, găsești în mine un rug,
Eu aud cum șoptești,
Focul arde, el arde, va veni și tăcerea
Pe-ntregul pământ,
Noi vom arde în stele,
Alături, pe rând.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.