spaime
m-am trezit azi-dimineaţă
cu Soarele
umblându-mi printre
ruine
şi am închis ochii
înspăimântat
să nu-l scap afară
din mine
mărturisire
legătura mea personală
cu Dumnezeu
se-nfiripă tainic
în templul gândirii
între mine şi eu
îngrijorare
atât de departe de mine
e Steaua Polară
încât îmi mai trebuie
o bucată de viaţă
şi încă o scară
colectivism
în tăul acesta de viermi
şi de broaşte
mă simt ca înainte
de-a fi
sau
de-a mă naşte
alegere
dacă mi-ai spune să iau
încă o dată viaţa
de la capăt
ca pe un joc
aş zice nu
îmi ajunge
şi m-aş culca la loc
descumpănire
ce ascundea
acel surâs inegalabil
de femeie ?
încerc şi astăzi
să-l desfac
dar nu se potriveşte
nicio cheie
incertitudine
micuţa stea
pe care mi-am ales-o
încă din copilărie
a dispărut aseară
pe la miezul nopţii
Doamne
ca un puf de păpădie
de profundis
nu mai există nicio bancă
de stat
iar în cutia mea craniană
doar clopotele ruginite
de gânduri
mai bat
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.