Indiferent că vorbim despre o carte fantasy sau nu, tot după un sistem politic ne ghidăm…
Politica cu literatura nu se îmbină de fiecare dată, dar, una peste alta, în anumite situaţii, se completează. Tot timpul am avut o idee fixă privind politica şi literatura. Am studiat modul în care politica se implică în lumea literelor. Şi este destul de logic. În majoritatea cărţilor există un sistem politic. Luăm exemplu „Stăpânul inelelor” sau „Lord of the rings”. Dacă studiem cu atenţie motivul pentru care începe războiul, o să ne dăm seama că este tot din pricina unei anumite politici. Dacă privim felul în care sunt conduse popoarele: elfii, oamenii etc; totul ţine de o anumită politică. Desigur, în cazul acesta, mentalitatea naşte politica. O mentalitate sănătoasă sau mai puţin sănătoasă.
Indiferent că vorbim despre o carte fantasy sau nu, tot după un sistem politic ne ghidăm. Evident, politica diferă în funcţie de mentalitate, ceea ce numai în cărţi putem găsi. Sau nu. Pentru că, în viaţa reală, cea prin care călcăm toţi, cea prin care suntem nevoiţi să trecem, mentalitatea este, dar este materială.
Puterea este un alt element care apare în majoritatea cărţilor. Desigur, nu trebuie să fie neapărat o putere politică, poate fi pur şi simplu lupta personalităţilor. Puterea a dus, întotdeauna, la comunism. Atunci când un singur om îşi doreşte puterea absolută, se crede mai presus de orice şi oricine şi, pe deasupra, mai şi reuşeşte să subjuge, rezultă, automat, comunismul.
Dacă e să ne raportăm la evenimentele din ţara noastră, desigur, lăsând literatura la o parte – cu toate că s-ar putea scrie mii de cărţi cu mii de scenarii – ajungem la o singură concluzie logică. Există un singur om, care îşi doreşte puterea, care manipulează şi care încet, încet ajunge la ideea comunismului.
Democraţia, în totalitatea înţelesului ei, nu prea există nici în poveşti, de ce să se mai amăgească românii cu poveşti care oricum nu au au bază democratică bine pusă la punct? Probabil că nu mai are nici un rost.
Mă uitam la scriitorii de fantasy ai acestei ţări, citeam printre râduri şi am înţeles exact ceea ce vă spuneam mai sus. Fără să vrea, scriitorul, este influenţat de ceea ce se întâmplă în jurul său, în politica ţării lui.
Am ajuns şi la Summit. Desigur, o mândrie. Summitul l-am mai întâlnit şi prin fantasy-uri, doar că se numea altfel. Depinde de la autor la autor. Desigur că îl regăsim în anumite scrieri, cu implicaţiile şi problemele respective. Summitul nostru? Normal, în spirit românesc. Dacă o jumătate de ţară s-a rugat ca preşedintele să nu facă gafe, atunci nu putem decât să credem că Dumnezeu nu ne mai ascultă. Sau că vrea să se distreze. Nu ştiu dacă România se mai distrează. Unii mai mijesc, dar ceilalţi nu mai au puterea să o facă. Privesc cu sufletul la gură şi se roagă să iasă bine şi din asta. Mai e şi cealaltă categorie, cea care nu are ce mânca şi priveşte, cu supunere şi fără să priceapă, cum pe străzile ţării curge laptele şi mierea, respectiv şamponul. Ceea ce, mă credeţi sau nu, nu s-a întâmplat până acum în nici o poveste fantastică. Ce să mai, nici un autor nu a avut atâta imaginaţie. Şi nici nu cred că va avea, indiferent unde s-ar petrece acţiunea: trecut, prezent sau viitor.
Concluzii am tras multe, dar una singură rămâne valabilă: România e mai mult decât un roman fantasy, România e însuşi fantasy-ul.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.