Iluzii ieftine ne facem din plastilina vorbelor.
Cu grade extrem de variabile, de discernământ şi de înţelegere a realităţii înconjurătoare, fiecare îşi stabileşte ierarhii de importanţă în raport cu propriile interese. Interesul poartă fesul.
S-a dus însă vremea fesului.
Ne tragem căciulile pe frunte şi rămânem tot mai încotoşmănaţi.
Puterea zburdă pe straturi cu frunze de toamnă ca într-un anotimp al renaşterii.
Joacă cifrele sondajelor ca apa la temperatura fierberii şi guvernul Boc stă tot pe cai mari. Mulţimea nemulţumită, în semn de protest social, se adună la coada minunii. La sfintele moaşte. Acolo e punctul de sprijin când sprijinul nu mai e nicăieri. Moaştele depăşesc prin puterea de atracţie, puterea liderilor politici. Moaştele îi depăşesc şi pe liderii sindicali. Moaştele dau oamenilor credinţa în mai binele lumesc. De promisiunea multora, s-a ales praful. De promisiunea minunii se încălzeşte sufletul.
Au şi grecii moaşte. Ni le trimit nouă. Ei sunt ocupaţi cu protestele împotriva austerităţii. Noi trăim cu austeritatea de când ne ştim.
Şi îi trebuie omului atât de puţin ca să fie fericit !
Dar puţinul acesta, se îndepărtează de el. Nici opoziţia nu îl mai promite. Parcă a intrat în hibernare. Uselistii, ca trei mărgele pe aţă, se dau de-a dura.
Te-ai fi aşteptat să scuture pomul puterii, încât să le meargă fulgii pedelistilor.
Aiurea. Pedelistilor le merge bine. Scăpă de frunzele uscate. Îşi asigură liniştea campaniei electorale. În jocul democraţiei, sunt unii care, parcă n-au învăţat paşii.
Ne place sau nu ne place, aşa e jocul. Altul mai bun, pentru societatea umană, nu s-a inventat.
Cine e nostalgic după dictatură, are memoria franjurată.
Dictatura legii, care ar trebui să domine democraţia, nu prinde rădăcini la români. Ne trezim invadaţi de clanuri crescute ca şarpele la sânul darnic, al cui trebuie. Dintr-o colivie de interese, se dă drumul la un şuvoi de panică şi confuzie, în mod controlat şi repetat.
Se nasc voit omisiuni.
Ecranosfera duce la pulverizarea gândirii.
Sinele propriu se apropie de moarte şi moartea se apropie de noi. Ca medicamentul . Dimineaţa. La prânz . şi seara.
Unde fugim de acasă ?
Nicăieri. În casa sufletului nostru. Mergem pe trotuar. Vine moartea cu roţi şi ne ia. Mergem cu maşina pe şosea. Vine moartea cu roţi şi ne ia.
Moartea nu mai are coasă. Moartea are roţi. Roata vieţii e înlocuită, din ce în ce mai des, de roata morţii. Trăim cu moartea, ca un prieten drag.
Cine a trăit cu un doliu în suflet, ştie că, între el şi lume, se trage o cortină.
Eu însămi, când simt că nu mai am putere să mă ridic, când sunt căzută la pământ, îmi vine să zic: ia-mă, Doamne şi du-mă lângă tata, acolo sus în cer ! Nesăbuită dorinţă. Nimeni nu ştie când e sorocul.
Iubirea, pentru cei de lângă mine, mă face. din frunză de toamnă, stâncă de izbit viscolul.
Văd în piaţă gutuile ţăranilor ca nişte soldaţi ai luminii cereşti şi mă încarc cu amintirea gutuilor din geamurile copilăriei.
Mergeţi, toamna, la casele părinteşti din lumea satului.
Acolo, îl aşteaptă pe fiecare, lumina ochilor părinteşti.
Sau,dacă nu , aprindeţi o lumină la locul odihnei veşnice.
Toate sunt trecătoare în viaţă !
Puneţi, toamna, o gutuie în fereastă !
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.