Stiri

Re-Start Arhitext

Dealu Frumos – 25-26 iulie 2009. Concurs eseuri adresat studentilor

 

Proiectul pe care-l vom derula, înainte şi înapoi, la Dealul Frumos, se vrea un moment de reflecţie asupra celor petrecute şi ne-petrecute de-a lungul anilor scurşi de la începutul acestui mileniu şi care au bulversat nu numai viaţa economică şi cea socială ci şi pe cea culturală. Şi mai ales un moment de intro/pro-specţie asupra celor ce am vrea sau bănuim că o să se întâmple de acum încolo.

O clipă de expiraţie şi una de inspiraţie. Şi un nou start.

Aşa cum fiecare zi sau fiecare primăvară este un nou început, cu alte oportunităţi şi cu noi provocări, la fel şi fiecare număr de revistă reprezintă o speranţă reînnoită de a atinge cele gândite şi negândite, simţite şi resimţite, intuite şi bănuite, visate şi proiectate. Asta pe de o parte.

Pe de altă parte evoluţiile accelerate până la paroxism sau până la epuizare – în multe cazuri până la dezintegrare sau disoluţie – din ultima vreme, vor duce cu necesitate la o re-aşezare a perspectivelor de interpretare şi de înţelegere a proceselor şi fenomenelor de evoluţie şi din câmpul arhitecturii şi urbanismului. Aceste posibile, necesare şi de dorit perspective, reprezintă miza întâmplărilor de la Dealul Frumos. Ele se vor constitui în noile/re-înnoitele programe/proiecte care vor necesita reformatareca atât a arhitecturii, urbanismului şi artelor vizuale cât şi a revistei, a activităţii şi a viziunii redacţionale.

Şi numai după aceasta vom putea apăsa din nou pe butonul restart. Evident că de acum înainte, până ce lucrurile se vor re-aşeza (dacă se vor mai aşeza vreodată cu adevărat) va trebui să mai apăsăm de multe ori pe acest buton.

Modalitatea de a face vizibile, cât de cât, aceste linii de fugă, este organizarea unor acţiuni concentrate în două zile, la Centrul de Studii in Arhitectura Vernaculara de la Dealu Frumos. Vom apela la un concurs de eseuri pentru studenţii de la arhitectură, arte frumoase, filozofie, sociologie, ştiinte politice, litere, comunicare, ş.a. la o dezbatere în mai multe sesiuni şi formule de desfăşurare în jurul mesei rotunde la care vor participa arhitecţi, artişti, filozofi şi sociologi, colegi de la alte reviste de specialitate, precum şi studenţi, cu organizarea paralelă a două expoziţii, şi o serie de prezentări interactive în care se vor aborda în mod critic impactul noilor tehnologii digitale, de comunicare şi de informare asupra mediului construit şi natural, asupra mediului social şi cel cultural, şi mai ales identificarea tendinţelor/potenţialul pozitiv/constructiv al acestora, care ar putea să se constituie în noile paradigme atât ale practicii architectural-urbanistice, cât şi ale abordării teoretice şi critice din/în presa de specialitate. Se vorbeşte insistent de societatea informatică (de cea digitală), de economia cunoaşterii şi în ultima vreme de economia intangibilă, dar despre efectele acestora asupra arhitecturii şi urbanismului se spun prea puţine. Criza profundă pe care o traversăm azi este, poate (noi chiar credem că este), determinată tocmai de această ne-putinţă de înţelegere şi interpretare a acestor noi realităţi (chiar dacă ele vin din zona virtuală, digitală, cu alte cuvinte dintr-o lume intangibilă). Criza ne obligă la asumarea unor clarificări care ne vor permite un nou start. Re-Startul are şi un avantaj profund pentru că înseamnă şi o nouă re-aliniere a participanţilor la această competiţie pentru re-crearea mediului nostru de viaţă în general, şi a mediului nostru profesional, în special.

Acţiunile punctuale care se vor desfăşura vor fi:

«Best of» Expoziţie multimedia cu lucrările de arhitectură ale câştigătorilor Premiilor Arhitext design (toate cele 8 ediţii de până acum) la toate cele 5 secţiuni de concurs. Expoziţia constă în panouri roll up de expoziţie şi imagini video montate cu aceste lucrări, cu fragmente de interviuri cu arhitecţii câştigători şi imagini live de la Re-Start Arhitext. Atragem astfel atenţia asupra faptului că domeniile trebuie să interrelaţioneze, dat fiind că imaginea fotografică este completată de cea video, ca articolele scrise sunt întărite de discursul liber, că proiectul de arhitectură poate fi înţeles atât pe baza planurilor şi desenelor cât şi prin prezentarea lui în cuvinte, prin indicarea conceptului care a stat la bază.

«Rewind&Forward» Expoziţie cu imagini ale revistei de peste ani, colaboratori – pentru a evidenţia transformările survenite în imaginea revistei şi de a sublinia adaptarea necesară la situaţia economică, la dezvoltarea tehnologică, dar mai ales la cerinţele publicului.

5 o’clock Arhitext cu tema «Re-Start» – masa rotundă care va trata acest concept de re-start, aplicat în domeniile noastre de interes (arhitectură, design, arte, jurnalism). Vor fi invitaţi colaboratori ai revistei, mai vechi şi mai noi, din ţară şi străinătate, arhitecţi sau critici de arhitectură, designeri sau artişti, jurnalişti sau scriitori, etc. precum şi colegi de breaslă care au experienţă în acest domeniu al presei specializate.

«Re-start» concurs de eseuri pentru studenţi care vor trebui să trateze subiecte de actualitate alese şi comunicate de organizatori şi să le filtreze prin bagajul lor de cunoştinţe. Cele mai bune trei eseuri vor fi premiate şi publicate în revista Arhitext. Încurajăm asftel tinerii studenţi arhitecţi să se angajeze şi în prezentarea viitoarelor lor proiecte, să capete experienţa scrisului şi să înveţe de la profesionişti, şi în general studenţii (care nu sunt la arhitectura) să se apropie de aceasta.

Fundaţia Arhitext design realizează acest proiect ţinând cont de următoarele:

perioada de desfăşurare este aleasă în iulie, când studenţii sunt în vacanţă şi au mai mult timp liber, când arhitecţii, designerii (publicul în general) poate participa la evenimentul nostru, bucurându-se de clipe plăcute departe de aglomeraţia metropolelor.

anvergura proiectului este naţională, cu preponderenţă, dat fiind că majoritatea invitaţilor sunt din ţară (doar câţiva din afara ţării) şi că vom angrena în proiect studenţi de la toate facultăţile de profil din ţară, nelimitându-ne doar la zonele apropiate Dealului Frumos, pentru a o considera de anvergură regională.

tema evenimentului nostru este elementul inovator. Re-Startul se cere în momentul de faţă şi este impus de contextul economic, social şi cultural în care ne aflăm. Este o dezbatere necesară şi obligatorie, pentru un nou moment zero, un nou început.

impactul pe care Re-Start îl are asupra publicului său este destul de puternic dat fiind că această re-gândire este extrem de necesară oricui în ziua de azi, şi impactul e cu atât mai mare cu cât dorim această re-gândire în relaţie cu domeniile de care publicul nostrum este interest. E un semnal de alarmă care va da naştere unor schimbări ulterioare (atât în ceea ce ne priveşte cât şi in ceea ce priveşte activităţile şi mentalitatea publicului nostru).

proiectul nostru este limitat pe parcursul a două zile în spaţiul Centrului de studii, deoarece considerăm că e mai bine să avem activitaţi concentrate şi concertate (atât în timp cât şi spaţiu).

vom putea evalua participarea publicului ţintă, precum şi impactul evenimentului atât prin chestionare, agende de păreri, feed-back pe site-ul fundaţiei, cât şi prin intermediul concursului pentru studenţi (care vor dovedi, prin eseurile lor, că au înţeles cele dezbătute în cadrul Re-Start).

Rezultatele pe care le preconizăm:

un grad crescut de realism în rândul studenţilor arhitecţi în ceea ce priveşte schimbările care au apărut în arhitectura românească (pe baza expoziţiei cu lucrări de arhitectură câştigătoare în ultimii 16 ani la cele 5 secţiuni: arhitectură rezidenţială şi publică, amenajări interioare şi exterioare şi restaurare).

interrelaţionarea reprezentanţilor domeniilor vizate şi legarea unor relaţii, pentru colaborări viitoare

identificarea nevoilor publicului ţintă care nu au fost încă întâmpinate de viaţa culturală şi identificarea schimbărilor necesar a fi efectuate de către acest public pentru a se adapta mai uşor la mediul existent.

descoperirea unor tinere talente (studenţi care să-şi arate talentul la scris, pornind de la concepte aplicate în arhitectură) care să interacţioneze cu profesionişti seniori cu vastă experienţă.

Continuare proiect

Centrul de Studii în Arhitectură Vernaculară de la Dealu Frumos este spaţiul în care Arhitext design organizează în fiecare an un eveniment, cu preponderenţă dedicat studenţilor şi interrelaţionării domeniilor.

Re-Start se doreşte un program unic (în speranţa că nu vom fi nevoiţi să ne re-definim prea curând) prin tematica sa şi prilejul cu care îl organizăm (200 de numere de revistă în care am radiografiat scena arhitecturii româneşti, am criticat şi prezentat arhitectură şi concepte de actualitate şi de calitate). Dar din punct de vedere al spaţiului de desfăşurare, al publicului vizat şi scopului general urmărit de Fundaţie (acela de a aduce împreună artele), el este un eveniment care va avea loc în fiecare an.

Discuţiile şi concluziile acestei întâlniri vor face subiectul numărului aniversar 200 al revistei Arhitext care va apărea în octombrie 2009.

 

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top