Stiri

Ion Abrudan – Aniversare

Ion Abrudan s-a născut în Oradea, la 29 martie 1938…

   

        Ion Abrudan s-a născut în Oradea, la 29 martie 1938, a studiat în acest oraş, apoi a urmat Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti, absolvit în 1963. A studiat la clasa profesoarei Dina Cocea, avându-i colegi pe Gheorghe Dinică şi Marin Moraru. La rândul său, a predat câţiva ani Istoria Teatrului Universal la Secţia Actorie din cadrul Facultăţii de Muzică a Universităţii din Oradea.

        Ion Abrudan este unul dintre puţinii actori ai  Trupei „Iosif Vulcan” care are o carieră neîntreruptă de peste 45 de ani petrecuţi în Teatrul de Stat din Oradea. Deşi la absolvirea Institutului a fost repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ, actorul a decis să se întoarcă în oraşul natal, decizie pe care nu regretat-o niciodată.

        A lucrat cu mari regizori, dintre care îi amintim pe Radu Penciulescu, Corneliu Zdreluş, Alexandru Darie, Valeriu Grama, Sanda Manu, Szombati Gille Otto, Alexandru Colpacci Victor Ioan Frunză, Alexander Hausvater, Claudiu Goga  şi alţii.

            În îndelungata şi constanta carieră în lumea scenei, Ion Abrudan a jucat peste 200 de roluri, dintre cele mai variate, de la june-prim, la compoziţie, de la dramă şi tragedie, la comedie. După mărturisirile sale, unul din rolurile la care ţine foarte mult este cel al Regelui din „Oamenii cavernelor”, tragedia unui actor aflat la sfârşit de carieră, care începe să se simtă inutil în lumea sa. Pe o temă înrudită s-a născut şi spectacolul „Între noi, actorii…”, cea mai recentă premieră în care a jucat Ion Abrudan în luna martie a acestui an.

        La împlinirea vârstei de 70 de ani, Ion Abrudan continuă să joace cu dăruire pe scena teatrului orădean, oferind un exemplu viu de dragoste pentru arta dramatică, pentru public şi pentru instituţia căreia i-a oferit o jumătate de veac de existenţă.

FIŞĂ ARTISTICĂ SELECTIVĂ:  

–    Hubert – „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia Ion Deloreanu
–    Lysander – „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare
–    Sandomir – „Luceafărul” de B. Şt. Delavrancea
–    Mihu – „Veac de iarnă” de Ion Omescu
–    Şarl – „Chiriţa în provincie” de V. Alecsandri, regia Dorel Urlăţeanu
–    Felix – „Casa cu două intrări” de Calderon de la Barca, regia Nicoleta Toia
–    Fairchild – „ Dispariţia lui Galy Gay” de Bertold Brecht, regia Alexandru Colpacci
–    Ministrul sentimentelor intime – „ Regele gol” de E. Şvarţ, regia Alexandru Colpacci
–    Beppe – „ Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni
–    Oleg Baian – „ Ploşniţa” de Maiakovski, regia Alexandu Colpacci
–    Todor Frenţiu – „ Viaţa e ca un vagon?” de Paul Everac, regia Szombati Gille Otto
–    Cochet – „ Fântâna Trevi” de G.L. Bernini, regia Sergiu Savin
–    Papură Vodă şi Păcală – „Sânziana şi Pepelea” de V. Alecsandri, regia Sergiu Savin
–    Nandi – „Astă seară se improvizează” de Luigi Pirandello, regia Alexandru Colpacci
–    Caţavencu şi Brânzovenescu – „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Alexandru Colpacci
–    Platon – „Diogene câinele” de Dumitru Solomon, regia Alexandru Colpacci
–    Spak – „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria” de M. Bulgakov, regia Alexandru  Colpacci
–    Vlăduleasa – „Casa Evantai” de Marin Sorescu, regia Sergiu Savin
–    George Dandin – „Soţul păcălit” de Molière, regia Ion Mâinea
–    Peppino – „Întunericul zilei, lumina nopţii” de Aldo Nicolaj, regia Sergiu Savin
–    Directorul Filarmonicii – „Abatorul” de Slavomir Mrozek, regia Alexandru  Colpacci
–    Nicodemo – „Cimitirul păsărilor” de Antonio Gala, regia Anca Bradu
–    Ducele surghiunit şi Uzurpatorul – „Cum vă place” de William Shakespeare, regia Alexandru  Colpacci
–    Pavel Suhariov – „Aventuriera” de Emil Braghinski, regia Sergiu Savin
–    Gaev – „Livada de vişini” de A.P.Cehov, regia Laurian Oniga
–    Ministrul Bertrand Gueraud – „Vacanţă în Guadelupa” de Pierre Sauvil şi Eric Assous, regia Ion Ciubotaru
–    Domnul Bogoiu – „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, regia Radu Nichifor
–    Regele – „Oamenii cavernelor” de William Saroyan, regia Emil Sauciuc
–    John Graham Withfield – „Noaptea de 16 ianuarie” de Ayn Rand, regia Alexander Hausvater
–    Robert Shallow – „Nevestele vesele din Windsor” de William Shakespeare, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză
–    Baronul Regniard – „Cel care primeşte palme” de Leonid Andreev, regia Alexander Hausvater
–    Bărbatul bătrân – „Terorism” de Fraţii Presniakov, regia Claudiu Goga.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top