Stiri

Intalnire de suflet romanesc la Heidelberg

14-18 mai 2009

 

În perioada 14-18 mai 2009, la invitaţia domnului prof. IOSIF HERLO, Preşedintele Asociaţiei Cultural-Istorice ALEXANDRU IOAN CUZA, o delegaţie din Râmnicu Vâlcea, reprezentând Academia Olimpică Română-Filiala Vâlcea, Forumul Cultural al Râmnicului, Societatea Culturală ANTON PANN şi Asociaţia Seniorilor din Educaţie, Ştiinţă şi Cultură-Vâlcea, s-a deplasat la Heidelberg.

În ziua de 15 mai, membrii delegaţiei au participat, alături de comunitatea românească din Heidelberg, Frankfurt şi din alte localităţi ale Germaniei, la o slujbă de pomenire în cinstea primului domnitor al Principatelor Române, Alexandru Ioan Cuza, trecut în nefiinţă la 15 mai 1873, la Heidelberg.

În după-amiaza aceleiaşi zile s-au desfăşurat lucrările unui simpozion, organizat pentru omagierea domnitorului, la care au mai fost prezenţi şi componenţii unui grup timişorean. Cu acest prilej Academia Olimpică Română-Filiala Vâlcea a înfiinţat la Heidelberg, Clubul Olimpic „Ivan Patzaichin”, şi a acordat diplome de excelenţă unor personalităţi care s-au remarcat prin eforturile de promovare a valorilor naţionale şi universale: Iosif Herlo, Preşedinte al Asociaţiei Cultural-Istorice „A. I. Cuza” din Heidelberg, Pr. Dr. Viorel Mehedinţiu din Frankfurt, Pr. Ioan Popescu din Heidelberg, Lucian Hetco, director-editor al revistei AGERO-Stuttgart, Maria Diana Popescu, redactor editorialist al aceleiaşi publicaţii, Ionela van Rees Zota, directoarea Agenţiei de presă AŞII ROMÂNI din Nürnberg şi informatician Ştefan P., români care nu au dat uitării simbolurile naţionale.

În componenţa delegaţiei din Râmnicu Vâlcea s-au regăsit numele: prof. drd. Nicolae Dinescu, cons. Nicolae Dobrică, prof. George Voica, prof. Nelu Barbu şi Ion Măldărescu. Ei au donat Asociaţiei Cultural-Istorice Alexandru Ioan Cuza, dar şi celor prezenţi în sală, cărţi în limba română, DVD-ul „Paralele convergente”, realizat special pentru această întâlnire de suflet, precum şi însemne ale Academiei Olimpice Române.

S-a dat citire mesajelor adresate românilor din Heidelberg de către: prof. univ. dr. Remus Grigorescu – Prefect de Vâlcea, Ing. Ion Cîlea – Preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea şi de către ing. Mircia Gutău – Primar al Municipiului Râmnicu Vâlcea, la manifestare fiind prezent şi ataşatul cu probleme economice la Heidelberg, domnul Ioan Mateescu.

Reuniunea s-a încheiat cu un splendid concert susţinut de pianaista Ştefana Ghiţă Stegelman, din Nürnberg şi violoncelista Ioana Meier Ostafi, din Frankfurt. Cum era firesc, a urmat o scurtă agapă în timpul căreia s-au auzit acordurile cântecelor româneşti.

Nu este lipsit de importanţă faptul că delegaţia din Râmnicu Vâlcea nu a fost finanţată de nici o organizaţie guvernamentală sau de alţi susţinători, deplasarea fiind realizată din buzunarele proprii.

Se poate şi aşa!

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Articole Populare

To Top