Iera înt-o luni dîp-amniaz’. Uşor, uşor, începiau şi să lesă răcorile. Noi, cii mici, numa’ ce ieşisăm dî la on vecin, ce avia televizor color. Nie uitasăm la “Mihaielă”.
Amu, staţ’ linişchiţ’ că n-am greşit, c-aşia zîciam noi, că-i color televizoru’. Binie, iel nu iera color, da’ avia pus păstă iecran on ciolofan, aşe mai vierghioc, adus dă fecioru’ cial’ mare al vecinului, dî la Arad. Şchiţ’ ce fain’să vighia? Tăt la tri zîle înşchimba ciolofanu’, că avia dă mai mulchie colori. Vighiam ba vierghie, ba galbăn, ba roşu, ba-n fel şi chip. Dîpă noi s-or băgat la vecinu-n casă cii bătrîni. Iera musai şi vadă Telejurnalu’. Marţa, mai rămîniau şi vadă şi Reflectoru’, o iemisîunie cu tăt felu’ dă anchiechie. Întră timp, noi pruncii, afară la uliţă, nie uitam cîtă cer la o ştrafă albă ce meria, aşia cumva, cîtă Chişinieu. Cii mai mici bongoieu tăţ’ înt-on glas: avion cu motor / ie-mă şi pă minie-n zbor.
Dî la o vreme, or ieşit şi bătrîni-n uliţă şi ş-or ocupat, pă lăviţ’, locurile binie şchiuchie. -“Aista-i avion stratejic şi-i în misiunie, numa’ iel şchie inghie mere”, o zîs bace Toghiere, împlîntîndu-şi ochii-n ‘naltu’ ceriului. -”Mă! Nu mai pominiţ’ dă avioanie! Şi voi prunci, gătaţ’ cu ţîvliturile, că iac-aşia să zbîrleşchie pchielia pă minie, numa’ cînd aud cuvîntu’ avion!”, o zîs bace Petre clănietistu’, vecinu nost’. -“Da’, dac-ai fi aculu sus, în iel, cum ar fi oare?” o-ntrebat unu’, mai curios, dîntră noi. -“Apăi, drajii mniei, şchi binie bacit-o Petre cumu-i în avion, că s-o suit odată-n iel şi m-o luzît dă cap şi pă minie ca şi mă sui. Da’, nu ni-om mai sui în viac!”, o zîs bace Toghiere, scuturîndu-să. -“Spuni-nie şi noauă, bace Toghiere, ca şi şchim şi nie ferim d-aşe ceva!”, am zîs noi, hotărîţ’ ş-aflăm care-i primejghia cu avionu’.
Baiu-i cît casa – vin pepile
Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, şi-o arăghicat clopu’, uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, o suspinat afund, sămn că-i ceva bai şi-o zîs: -“Apăi, drajii ’mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, tăt aşe şighiam la uliţă înt-o sară, cînd iaca s-o apropiet dă noi, înt-on suflet, bacit-o Petre cu clănietu’ susuoară, zîcînd: ”-Mă, oamini buni! Baiu-i cît casa, aişchia or zîs la radiu că o pornit o invazîie dă pepi, zîce cîtă iele lăcuste, care mîncă tăt ce pringhie-n calia lor. Năcazu-i că vin şi cîtă satu’ nost. ‘Oi afla io mai mulchie mînie, la piaţ’, la Chişinieu”. –“Mai rău să spărie omu’ dă auzît, dîcît dă văzut – am zîs io, ca şi-i linişchiesc pă tăţ’, da-n minie şi io mă spăriasăm. Şi iac-aşia or început discuţîile. Fiecare cu ideile lui. Unu’, c-ar trăbui şi dăm foc la ceva paie, în hotarile satului şi-aşia om pîrjoli pepile; altu’, c-ar trăbui şi luăm mniere dă albinie şi şi unjem plopii dîpă marjinia tolchişului, cîtă Chişinieu, ca pepile şi s-aşeză pă ei; altu’, că n-ar fi rău şi scochiem stupii în hotar şi şi dăm drumu’ la albinie, ca şi să bată cu pepile. Şi fel şi fel dă propunieri.
Cei mai bună idee o fost a lu’ bacit-o Petre cînd o zîs: -”Cînd mărg mînie la piaţ’, ‘oi vorbi cu cial’ ce mînă avionu’, că-i prechinu’ mnio, ca şi deie păstă noi cu ceva prafuri”. Tîrzîu dă tăt ni-am culcat. Da’ nu ni-am băgat în ocoale înenchie d-a cînta, aşia uşor, că iera oara-naintată: inghie-s doi puchieria creşchie şi duşmanu’ nu sporeşchie. Petre cu clănietu’ şi noi cu gura, aşia ca şi nie făciem corajie.
Pepile cu cap dă muieri
N-o trecut uşor noapchia aceia. Visat-am că ieram cu vecinii în hotaru’ satului. În brînci, aviam, fiecare, ceva măturoaie, înalchie cît casa, pă care le mişcam dînt-o parchie-n alta. Aşe vînt făciam cu iele, că nu să puchieu apropia pepile. Baiu’ iera că dî la o vreme am obosît tăţ’. Cum nie opriam, cum s-apropieu pepile. Mă, d-aşia mari ierau pepile, cît noi. Cînd ni-am uitat mai binie, ce şi vez’? Pepile aviau cap dă muieri. Asta ca asta, da’ ierau muierile noşchie şi nie băchieu cu aripile ce nie băchieu , apoi zîceu cîtă noi: -”Mai beţ’ răchie? Mai vă sfăghiţ’ cu noi? Mai mereţ’ la piaţ’ făr’ dă noi?”. Cîci p-aci şi nie biruie, cînd d-odată o apărut vecinu’ Petre clănietistu’, cu avionu’. Ţîpa ceva prafuri dîn avion şi cînta, în acelaşi timp, cu clănietu’. Iac-aşe scăparăm dă pepi.
Diminiaţa, cînd m-am trezît, perna iera-n mijlocu’ căşii ş-aviam dureri dă brînci. Băsamă m-am apărat cu ia dă pepi tătă noapchia. No, nu-i uşor şi aperi culturile. Pî la amniaz’, iacîtă-l pă Petre, bucuros c-o aranjat cu cial cu avionu’ şi ţîpe prafuri păstă culturile satului nost’. Asta ca asta, da’ în timp ce nie spunia vestea cei mare, io l-am văzut că-mi traje cu ochiu’, numa’ mie. N-am zîs nimic. M-am dus mai tîrzîu pîn’ la iel acasă ş-am aflat vestea cei mare. Aviam şi nie-ncăruţăm cu avionu’, da-n mare săcret. Nu trăbuia şi afle nime, nici muierile noaşchie. Săcretu-i săcret, doar-am făcut războiu’. N-avia şi nie coaste mult: o ghină ş-o litră dă răchie, dă căciulă. Şi iac-aşe, dîn momentu’ aciala, o-nceput în minie lupta cei mare. Şi mă sui, o şi nu mă sui în avion. Pă d-o parchie m-aş fi suit, că va daţ’ voi sama cum aviam şi mă uit io, d-aculu dă sus, păstă sat? Da’, da dacă picăm, d-aculu’, cu tăt cu avion? Mă sui, o nu mă sui? Io mă sui, fie ce-o fi! Iaca m-am hotărît, ce dac-om pica? Om zbura dîn iel, că doară am mai zburat io dîn vîrfu’ cochieţului, cînd l-am dăscuperit. Atunci am înşchimbat ciripa solz’ dă peşchie cu cei ce are închipărit on leu pă ia şi cînd culu, am dat păstă nişchie cuibară dă vespi. Şi veghieţ’ sărituri! V-oi povesti io, cîndva.
Dă cu sara am vorbit cu muieria şi-mi pregăchiască on rînd dă hanie curachie şi piclăzîchie. No, cum şi chie sui în avion aşe, fiecum. A doaua zî diminiaţa o vinit, pînă-n zîuă, la minie vecinu’ Petre clănietistu’, înşchimbat ca dă sărbătoare, călare p-o biţoaglă Tohan, noauă nouţă. Io-l aşchieptam pregăchit. M-am scos biţoagla Carpaţ’, dîn colnă şi am aşezat coşara cu astupuş pă corman, în ghireapta. Ni-am pus, apoi, dinamurile pă roţîle dîn ‘nenchie la biţoagle şi duşi am fost. Muierile şchiau că merem cu ceva treabă la Chişinieu. Ghinile nu coroiau, că le legasăm cu aţă clonţurile, dă cu sara. Cînd ni-am suit dî pă punchie pă tolchiş, ni-am mai uitat odată ‘năpoi, cîtă căşile noaşchie. Cinie şchie mai vini-om, o ba, la a noşchi? Pî la oarile şasă ieram în hotar la Chişinieu. -”Iac-aci are şi vie prechinu’ mnio cu avionu’, c-aici îi aieroportu’, da’ pînă apare ie hai şi nie-ncălzîm oliacă ş-om pringhie şi corajie!” o zîs vecinu’ Petre. Am legat biţoaglile d-on frăgar şi iac-aşe, hai noroc , hai noroc, topirăm jumătat’ dă iagă cu răchie, ci-o aviam în plus. No, d-amu puchia şi vie avionu’, ieram gata şi stîrpim pepile.
Avionu’ cît o cocie
Pî la oarile opt ş-un sfîrtai, o-nceput şi s-audă dî cîtă Chşinieu on bîzăit dîn ce în ce mai tare. Am văzut apoi ceva pă cer, la-nceput, aşe cam cît o muscă, apoi tăt mai mare. Cînd s-o scoborît pă pămînt, ni-am dat sama că arîtaria nu iera mai mare dîcît o cocie, numa’ că avia aripi. Dă fapt io mai văzusăm avioanie şi mai mari în război, da’ numa-n cer, cele dî pă jos ierau dăjghinachie dă boambe. Omu’ dîn iel o oprit motoru’, s-o dat jos, ni-o dat biniaţă, apoi ni-o-ntrebat, uitîndu-să la noi în cruci: -”Mîncat-aţ’ voi astîz’ ceva, o’ ba?”. –“Ba!”, am zîs noi. -”Atuncia a fi mai uşor”, o zîs ciala. Ni-am suit în avion, cu tăt cu coşeri, o pornit omu’ motoru’ şi uşor, uşor, am făcut vo zece ture pă postata aceia dă nimaş ce să chiamă aieroport. Mărgînd aşe, omu’ ţînia dă ceva coarnie şi nie povestia: -”Nu-i uşor şi fii aviator utilitar. Zborurile să fac la înălţîmi joasă, dă mulchie ori dă jumătat’ dă metăr, o chiară cu roţîle pîn culturi. Trea’ şi fii atent la fiece moşoroi, la fiece buruiană. Da şi cînd chie apucă boala aierului, nu chie mai poţ’ lăsa dă aviaţîie. Oaminii avuţ’ lasă pruncilor moşchienire banii. Noi, aviatorii, lăsăm pruncilor chipu’ cu noi şi cu avionu’, fala şi carnetu’ dă zbor”.
Noi, numa’ ascultam, nu zîciam nimic. Mare om trea’ şi fii ca ş-ajunji aviator. Problema iera că vorbia ce vorbia şi să uita cîtă unu’ dîn noi, da’ cum să uita-n cruci, nu prea şchiam cîtă care să uită. -”Nu chie spăria, c-aşia să uită iel dac-o fost bat sara, că-ntătdauna-l loveşchie muierea-n cap, c-on scovărdar. Pî la ‘mniază-şi revinie”, o zîs vecinu’ Petre, cîtă minie. Înt-on tîrzîu, numa’ l-am auzît: -”Băgaţ’ dă samă că ni-arăghicăm!” Mă, oamini buni! Cînd am început şi ni-arăgicăm, iac-aşia s-o suit foalile-n grumazuri la noi. Noroc c-aviam la noi răchie. Iuchie-am luat doauă gîtlejuri. Mereuaş ni-apropiam dă sat. Noi sus, oamini şi muieri aculu, jos. Da’ mici, ca furnicile. La şcoală-n ocol, pruncii ierau cît purecii. Birtaşu’, înenchia birtului, apăria nuş’ cum, aşemic şi gras cît o coropişniţă, aşchiepta clienţ’. Căşile ierau cît lăcruţîle dă măşini. Unu’ (nu-i zîc numile) ieşia pîn fundu’ ogrezîî, dî la una. Alţîî, luau bere dî la birt, pă uşia dîn spachie. Vez’ ce-nsamnă şi chie uiţ’ dă sus? Tăchie le vez’. Şi iac-aşe, văzurăm dă sus tăt satu’.
Aterizaria forţată
Da’ ce creghieţ’, că s-o gătat cu binie? Da d-inghie. N-am apucat şi nie-nvîrchim a oapta oară păstă sat, că s-o oprit motoru’ avionului. -“Oaiii! C-am uitat ş-alimentez’ asară, ţînieţî-vă binie, aterizăm forţat!”, o zîs ciala cu avionu’. Noi am înghieţat. Apoi, o-nceput şi pchiardă avionu’ ‘nălţîme. Noroc că-l învîrchia în roachie mari. Vecinu’ Petre să ruga, io făciam planuri. -“Sînchiem pria greiii!”, strîga ciala. –“Dă drumu’ la praaafuuuri!”, am strîgat io. –“Li-am daaat. Tăt prea grei sînchiem, trea’ şi zburaţ’ dîn aviooon!” , o strîgat iel. No, asta li-ontrecut pă tăchie. Cum şi zburăm? că ieram d-asupra satului. Da’ io, cum am făcut războiu’, nu m-am pchierdut ş-am zîs: -“Du-nieee dasupraaa gropoailooor, măăă!” S-o apropiet omu’ cu avionu’ d-asupra apii dîn gropoaile dîn marjinia satului, da’ n-o putut mai jos dă tri metări. Da’ asta n-o fost bai, c-am sărit noi şi-aşe. Dă păţît, n-am păţît mare bai, numa’ ni-am smorcilit dîn cap pînă-n picioare. C-o şi zîs vecinu’ Petre: -“Mă! Nu-i bai, că barem nu ni-a cunoaşchie nimia”. Aşia o şi fost. Ni-am dus dă ni-am luat biţoaglile şi ni-am întors acasă. Nimia nu nie cunoşchia. C-o zîs unu’: -“Măi, Prala, cotaţî-vă niamurile pă marjinia satului, că aculu şed”. Muieria mia, cînd m-o văzut, o zîs: -”Domnule dragă, Toghieria mnio nu-i acasă!” Da’, dacă m-iţ’ întreba cum am scăpat, tătuşi, dă pepi, voi spunie că nici n-or mai ajuns la noi în sat, c-o-nceput şi bată vîntu’ dî cîtă noi înculu’. Amu, baiu’ nu iera c-am zburat dîn avion în gropoaie, nici c-or murit ghinile dîn jumătat’ dă sat şi v-o şasă mîţă, dî la prafurile ţîpachie dîn avion. Da’, n-am înţăles io, cum d-o pornit motoru’ sîngur, dîpă ci-am sărit noi dîn avion? Păstă ani, o cuchiezat vecinu’ Petre şi-mi spună, că bistoş aşia o fi vrută şi să răzbunie pă iel ciala cu avionu’, că nu i-o cîntat la on uspăţ în Chişinieu, diminiaţa cu clănietu’, cîntaria:…ş-altă dată, o şi-o făcem şi mai şi mai lată… Aşia că drajii mnei, nu vă băgaţ’ niciodată inghie nu vă ferbe oala, că daţ’ dă bai ş-ar fi păcat, păntru că v-am mai spus doară: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
(Va urma)
Bace Toghiere pă Facebook: http://www.facebook.com/bacetoghiere
Dicţionar: ciolofan – celofan; ştrafă – dungă; pepi – gongi; tolchiş – drum pietruit; încăruţăm – plimbăm; coşară cu stupuş – coş împletit din papură, cu capac; corman – ghidon; frăgar – dud; dăjghinachie – desfăcute; postată – suprafaţă delimitată; scovărdar – tigaie.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.