Luni la şcoală. Dabghia am ajuns, cu ochi-mpănjinaţ’ dă somn. Aşe nie triabă, c-am vrut şi veghiem, c-o sară-n ‘nenchie, pomana lu’ bace Cuţîtoi.
Diminiaţă o-nceput cu ghinion. Nu şchiu care s-o scăpat la dom’ ‘văţător, cum c-ar fi pîntră noi unii care duhăniesc. Atunci şi vighieţ’ anchetă în tătă regula. Şi dăi şi luptă. Iel cu noi, noi cu iel. Noi – mai mulţ’. Iel – mai cu tact. Cinie oare creghieţ’ că o cîşchigat? Normal, tactu’. Noi n-am ţedat dî la-nceput, da cînd s-o apucat dom’ ‘văţător şi nie ieie aşe, pîn fundu’ ogrezîî, ni-am mai moiet. Ba zîcia că ni-e duce-n iexcursie la pădure, ba că merem la Arad, la tiatru’ dă păpuşi; ba că nie ie o loptă dîn pchiele, ba una, ba alta… Noi, nimic. Nici n-am fi ţedat cu una cu doauă numa’ că ni-am spăriet cînd am văzut cum îl bagă dom’ ‘văţător p-on coleg da nost’, aşe mai zipicichit, în lada dă lemnie.
No, d-acoalia tăt am spus. Şi cum duhăniam chiştoace dă ţîgări scumpe, găsîchie; cum că unii aviau ţîgări întreji dî pî la fraţîî mai mari; cum că unu’ o luat ţîgări dî la tatî-so… No, care cum s-o putut dăscurca. Unu’ dîntră noi, crezînd că scapă mai uşor şi poachie primeşchie ş-o notă bună la Jografie, o-nceput şi-nşire: Bucium, Rarău, Carpaţ’ fără şi cu, Mărăşeşchi, Snagov, Litoral … Da mare greşală o făcut. Drept peghiapsă l-o pus dom’ ‘văţător primu’ şi tragă aier în pchiept dînt-o ţîgară aprinsă, fără filtru. Apoi am urmat noi ciilalţ’. Nu mulţ’, cam jumătat’ dă clasă, afară dă fechie, normal. Atunci şi veghieţ’: tuşituri, strîgături, plînsături. Unu’, o zîs că iel nu să precepe şi că numa’ o suflat înt-o ţîgare, înt-o zî, în morminţ’. Eh, greu am scăpat în zîua aceia. Nu ni-o fost haznă dă şcoală. Atuncia, n-am înţăles noi care-i rostu’ peghiepsei. Mai tîrzîu ni-am dat sama că mai uşor îi şi chie baji în ceva, dîcît şi ieşi. Oai! C-am început şi vorbăsc şi io în pilghie, ca bace Toghiere. Astîz’, aproape nici unu’ dîntră noi nu duhănieşchie. Păntru cii mai mulţ’, duhănitu’ îi on ocoşag, da şi cinie-l învaţă greu mai scapă. Cinie-l dăzvaţă, începe şi să-ngreşe dă mulchie ori păstă năcăghiere. Ş-atunci chie-ntrebi: cum îi dară binie? Aşe, ori aşe? Las’ că l-om întreba pă bace Toghiere, că iel le şchie pă tăchie.
Tromna
Înt-on tîrzîu, a ajuns cîtă căşi. A’ noşchi, nie aşchieptau cu ‘mniaza pregăchită. Da cinie stăchia şi mînce la masă? Tăţ’, ‘nafară dă noi pruncii. Luam o strîjauă mare dă pită ş-o unjam cu unsoare dă porc, dîn băghicu’ aşezat la loc ferit în cămară, ori pă podrum la răcoare. Presăram apoi pă ia: piper, sare, piparcă rîjnită, fără a uita, în cele dîn urmă, ş-o-mpănăm aşe, artistic, cu bucăţ’ dă ciapă drăburită mînînţăl. Cu strîjaua-n brînci, fuji a mnio la uliţă. Aculu, bătrînii şighiau pă laviţ’ şi vorbiau. Noi ascultam şi mestecam dă nie trosneu fălcile. Cial mic a lu’ Chiştoc făcu ce făcu şi-i zbură pita dîn brînci, să-ntoarsă cu unsoaria-n jos şi să lipi dă pămînt. “-Iaca drajii mniei, asta-i o lecţîie dă viaţă: cu cît îi mai mare prafu’ pă jos, cu atîta mai mult s-ar puchia ca pita şi pice cu unsu-n jos”, o zîs bace Togiere uitîndu-să la noi cu tîlc şi tuşind lung.
“-Bace Toghiere – l-o-ntreabat unu’ dîntră noi pruncii, mai curios – povesteşchie-nie cum ai scăpat dă răcială. Chi-ai culcat cu clopu’ pă cap?” Bace Toghiere, după ci-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, ş-o dăscheiet doi bumbi dă sus dî la zobon ş-apoi o zîs:” –„Apăi drajii mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă, şi şchiţ’ dî la minie că omul boala sîngur ş-o coată. Aşe m-am cotat-o şi io, pî la grajdurile Ciapeului, şchiţ’ voi binie cum m-am tromnit. M-o luat cu nişchie tremurături, apoi cînd mi-era cald dă mă năduşem su’ dună, cînd m-apucau nişchie friguri dă trăbuia nanî-ta Floriţă, muierea mia, şi pună pă minie două, tri dunie. Pusu-m-o ventuză, făcutu-m-o frecţîi cu picături d-acelia ce curg dîntîiaşdată la căldaria dă răchie, băut-am doară o vighire dă ceai. N-o vrut nicicum tromna şi treacă. Eheheii, da tătuşi i-am prins şpilu’. M-am adus io aminchie ce m-o zîs mie on liat da mnio cînd m-am întălnit cu iel în piaţ’ la Chişinieu. Aşe c-am aplicat stratejia cu clopu’pus pă vîrfu’ boconcilor”. “-Cum aghică?” am întrebat noi pruncii. “- Iac-aşe!”
Stratejia …
-“M-am suit în pat îmbrăcat şi-ncălţat şi m-am aşezat pă spachie – o zîs bace Toghiere. Muierea iexecuta ordinu’ dat – fierbia vinu’ pă şpohert înt-o laboşe dă tri litre. N-o cuchiezat şi-i pună feghieu’ pînă n-o băgat în oală: mniere dă albinie, tri mere tăiechie felii şi scorţişoară – dîpă gust. Io, în pat, conform recomandării primichie dî la liatu’ ciala, cu boconci-n picioare şi cu clopu’ pă cap aşchieptam. Nu zîciam nimic. O dună mare, înfoietă iera pă minie. Dabghia am putut ş-o topşesc ca şi-m’ văd boconcii. Uşia dî la ocol iera-ncuietă, că altfel vinia careva dîntră voi şi gata ieria iexperimentu’. Muieria mia, fierbia vinu’ şi rîghia pă-nfundachie dă tratamentu’ mnio. A doaua zî m-o zîs, c-atunci n-o cuchiezat. La radiu, cînta muzică dă petrecere, pă postu’ dîn Timişoara. Cînd o-nceput şi fiarbă vinu’, mereuaş, muieria o tras laboşa d-oparchie, o scoborît zece finjele dîn credenţ ş-onceput şi le umple cu vin. Apoi li-o pus pă masa aşezată dîn timp lîngă pat. Dîpă care, am început aşe uşurel şi beu vin, după răpţătă. La-nceput, m-o părut că tăt m-am fript pă gîrchian. Dîpă a doaua finjauă, parcă mi s-or dăsfundat urechile. La a tria, m-am sîmţît mai înviorat. Dîpă a patra , m-am tras cu sama ce piţigăiet cîntă una la radiu. La a cincia, m-o părut că ceia dî la radiu ş-ongroşet hangu’. In acel moment am zîs răspicat cîtă muiere: -Ie-mi clopu’ dî pă cap şi punie-l pă vîrfu’ boconcilor! În timp ce sorbiam vin dîn finjaua a şasa, m-am trezît că şi io cînt, nu numa’ radiu şi m-or apucat năduşelile. Da, da io cîntam altă cîntare, mai faină. Beiam şi cîntam. Cinie mai număra finjelile.
Tăchie or mărs dîpă răpţătă pînă cînd dînt-o dată clopu’ dîpă vîrfu’ boconcilor o-nceput şi rîdă. Asta ca asta, c-aş mai fi înţăles cumva. Da cînd o-nceput şi zboare dî pă boconci drept la minie pă cap, asta li-o-ntrecut pă tăchie. Da n-o stat pă cap, linişchit. Cînd iera pă cap, cînd pă boconci. Atîta mai ţîn minchie că dînt-o dată o zburat pă şifon. D-acoale nu mai şchiu nimic, m-am trezît a doaua zî tomnit, nu tromnit, ca nou. Dus-o fost tromna”. Noi pruncii, rîghiam şi nu pria. Bace Toghiere, observator fin, pă loc ni-o cichit că ceva nu-i ipinie, aşe că ni-o şi-ntrebat: “-Mă prunci, ce-aţ’ păţît dă staţ’ aşe busumflaţ’ şi pleoşchiţ’?” I-am povestit tătă păţania dî la şcoală. Am crezut că nie ocăreşchie, da n-o făcut-o ci ni-o zîs: ”-Ce şi faci? Aşe-i cînd ieşchi prunc, ieşchi corios”. Apoi o-ncheiet adăugînd: -“Da voi nu uitaţ’, că dacă omu iera lăsat şi duhăniască, apu să năşchia cu horn în cap”. Amu, iaca anii or trecut ş-am ajuns şi noi la rîndu’ nost’ ş-avem prunci. Dacă noi nu duhănim, oare pruncii noşchi ce fac? Musai şi vorbim dom’ ‘văţător. Pân’ atunci nu uitaţ’ voarba lu’ bace Toghiere: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”
(Va urma)
Dicţionar: zipicichit – pricăjit; haznă – tihnă; ocoşag – fală; păstă năcăghiere – peste limitele normalului; strîjauă – felie; băghic – bidon; podrum – pivniţă; piparcă rîjnită – boia de ardei; drăburită mînînţăl – tăiată mărunt; brînci – mîini; mă năduşem – transpiram; dună – acoperitoare umplută cu pene de gîscă (pilotă); ventuză – un fel de borcănele din sticlă ce se aplicau într-un mod special pe spatele celui răcit; leat-coleg de aceaşi vârstă (armata); cuchiezat –îndrăznit; înfoietă – umflată; topşesc – tasez; credenţ – dulap cu vitrină; gîrchian – gât; hangu’ – vocea; şifon – dulap pentru haine; tomnit – aranjat; nu-i ipinie – nu-i binne; busumflaţ’şi pleoşchiţ – supăraţi, necăjiţi; ocăreşchie – ceartă; musai– obligatoriu.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.