Iera înt-o altă duminică, aşe mai cîtă-n sară. Marhăle ierau hărănichie, hoarăle la fel. La uliţă, larmă mare. Ce şi fie oare?
Iaca ce iera! Pruncu’ mai mare a lu’ Topilă, în cocie-n picioare, o trecut în goana mare lăsînd nori da praf cîtă iştălauăle Ceapeului, sămn că aculu-i ceva bai mare (v-oi spunie io altă dată). -„Aişchia-s tînării dîn zîua dă astîz’”, o zîs bace Toghiere tuşind. Dîpă care o continuat: -“Nu tu reşpect, nu tu nimica. Iaca nu nie mai veghiem dă praf uni pa alţîî”. -„Aşe-i da!”, o zîs bace Ilie, scuturîndu-şi hanile. Dîpă care o continuat aşe: -“Nici nu şchiu lucra, nici nu şchiu a să distra. Noi cînd ieram dă vrîsta lor altfel ieram”. -„Da, mă!”, o aprobat bace Toghiere dînd dîn cap adîugînd apoi: -“Ţîi tu minchie Ilie cum d-abghia aşchieptam zîua dă marţ’, ca şi merem la piaţ’ la Chşinieu? Care cu cociile, care pă jos. Mă Ilie iac-aşe mă făcuşi şi-mi aduc aminchie dă o-ntîmplare năstruşnică”. -„Zîni-o şi-o auzîm şi noi!”, am strîgat noi pruncii.
Bace Toghiere, după ce-o închis ochii vo doauă, tri secunghie, ş-o răghicat clopu’ uşor, cu doauă jejichie, l-o dat cîtă ciafă, o zîmbit cu colţu’ gurii ş-o zîs: -„Apăi drajii mnei cei dă buni, una şi cu una fac doauă. Înt-o bună zî dă marţ’, iacîtă-ni-ai la piaţ’. Oăi, că m-o ieşit în versuri. În piaţ’ iera lume multă strînsă dă pîn tăchie sachile dîn jur. Care vinghiau, care cumpărau. Unii mîncau şi beiau. Alţîţ jucau. No, care cum. În mijlocu’ piaţului – năloagă mare, larmă, sfadă, ţîvlituri … O grămadă dă oamini şi muieri fujau dîpă maistoru’ dî la ringhişpil ca şi-l prindă şi-l bată. Bghietu’ om jghiera ca dîn gură dă şerpe, cam aşe: -“Măăă! Oamini buuuni! Foalile omului n-au obloc ca şi vezi ci-o mîncat, măăă!” Ce s-o-ntîmplat dă fapt? Iaca ce! Maistoru’ ringhişpilului o tăiet bilechie la care cum s-o suit în ringhişpil.Unii or plăchit cu bani, alţîî or dat oauă, ghini şi cinie mai şchi ce. D-inghie şi-i treacă lui pîn cap şi-i întrebe pă tăţ’ ci-or mîncat şi ci-or băut. Şi iac-aşe locurile dîn ringhişpil s-or umplut dă urjenţă şi o-nceput ringhişpilu’ şi să-nvîrchiască. Veselie mare. Ficiorii învîrchiau lanţurile cu scăuănielile pă care şighiau fechile, dîndu-le apoi cu puchiere avînt. Chiuituri, strîgături, cloape luachie dă vînt, rochiile-n cap … Ringhişpilu’: vu,vu, vuuu… Nişchie muzicanţ’ cîntau dă joc la birtu’ dîn colţu’ piaţului. Tăchie bunie şi frumoasă, pînă la on moment dat, cînd dînt-o dată, Măria lu’ Ţoiu o-nceput şi strîje: -”Măăă! Opriiiţ’ riiinghişpiluuu căăă…” Numa’ că n-o mai apucat şi zîcă altceva. Da şi dacă apuca, n-o auza nime. Şi dac-o auza, n-o înţălejia şi dă-nţălejia n-avia vreme şi să feriască. Cînd o-nceput a puşchica dîn gura ei , vai do minie, dînt-o dată taţ’ care şighiau gură-cască roata dîpă ringhişpil, or fost plini dă tăiţăi cu mac.
Ci-o urmat? Iaca ceScăndal: nervi, larmă, suduituri pă bghietu’ maistor dî la ringhişpil, cum că iel ar fi foastă dă vină, că o lasat-o pă Măria lu’ Ţoiu şi să suie în ringhişpil. Dabghia o scăpat bghietu’ om ascunzîndu-să în măgăzîia birtului dîn colţu’ piaţului, inghie dă altfel s-or împăcat tăţ’ pînă la urmă, bînd Monopol cu frână. Atuncia m-am adus io aminchie ce-mi spunia bunu’ mie ş-amu iaca vă spun şi io voauă: -Aveţ’ grije! Nu vă apropieţ’ inghie veghieţ’ că-i năloagă, că nu şchiţ’ ce să poachie întîmpla” -„Aşe-i, aşe-i”, am zîs noi tăţ’, dîpă care bace Toghiere o-ncheiet cam aşe: -“Iaca s-o făcut sară pă noi. Drajii mnei cei dă buni, nu uitaţ’ ce v-am spus data trecută: viaţa-i frumoasă da-i scurtă, aşe că ascultaţ’ şi veghieţ’!”.
(Va urma)
Dicţionar: marhăle – animalele; hoarăle – păsările de curte; larmă – gălăgie; cocie – căruţă; iştălauăle – grajdurile; bai – necaz; năloagă – aglomeraţie; sfadă – ceartă; ţîvlituri – strigături; maistoru’ – meşterul; ringhişpil – carusel; jghiera – urla; foalile – burtă; obloc – geam; puşchica – ţîşnia; Monopol cu frînă – alcool cu sirop.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.