Stephen King, lectia bunului simt

Unul dintre cei mai bine vânduţi autori din istoria literaturii, Stephen King reprezintă un simbol pentru mulţi scriitori în devenire. Temele sale predilecte au fost de-a lungul timpului extrapolate şi transformate în adevărate paradigme ale genului fiction, iar ecranizările realizate după romanele şi nuvelele sale au fascinat generaţii. Cărţile lui sunt aşteptate cu interes de cititorii din întreaga lume, iar poveştile lui King ne fascinează de fiecare dată.           

În cartea “Misterul regelui, despre scris”, Stephen King refuză postura teoreticianului steril, refuză discursul scolastic caracteristic criticii literare clasice. Autorul îşi analizează opera cu detaşare, evitând propriile clişeele emoţionale, specifice oricărui creator romantic, şi identificându-se cu cititorii. King ne demonstrează că literatura este până la urmă o meserie, ca oricare alta, iar cărţile sunt scrise de profesionişti, pentru a oferi cititorilor senzaţii intense şi pentru a îi face să citească mai departe. Fără să evite temele tabu, marele autor american îşi atacă colegii de breaslă, contestând preţiozitatea acestora, întemeiată aproape întotdeauna pe motive false. Nu există scuze, nu există opţiunea ratării decât pentru cei ce vor să se rateze. Până la urmă, pentru învingători asta nu contează cu adevărat: “Scriitorii toxico-dependenţi nu sunt altceva decât toxico-dependenţi – cu alte cuvinte, sunt toţi beţivi şi drogaţi de rând. Pretenţia că drogurile şi alcoolul ar fi necesare pentru amuţirea unei sensibilităţi mai perceptive nu e decât obişnuita porcărie autojustificativă. Am auzit-o susţinută şi de şoferii alcoolici de pluguri pentru zăpadă, că beau pentru a calma monştrii. Nu contează dacă eşti James Jones, John Cheever sau un boschetar care moţăie în Penn Station; pentru un dependent, dreptul la băutura sau la drogul preferat trebuie apărat cu orice preţ. Hemingway şi Fitzgerald n-au băut pentru că erau creativi, alienaţi sau moralmente slabi. Beau pentru că asta e ocupaţia beţivilor. E probabil adevărat că persoanele creative sunt mai vulnerabile decât alţii la alcoolism şi dependenţă de stupefiante, dar ce dacă? Suntem toţi o apă şi-un pământ atunci când borâm în rigolă.”           

Scrisă într-o perioadă tumultuoasă a vieţii (Stephen King a fost lovit de o maşină în anul 2000 şi a fost aproape de moarte), cartea reuşeşte să transmită emoţii, fără a apela la un elitism nociv. King nu încearcă să ofere reţete infailibile şi nici nu îşi exagerează meritele literare. Privim un om de cultură profesionist, care scrie pentru a ajunge la cititorii săi, pentru a îi convinge şi pentru a reuşi să transmită cât mai bine mesajul. Nu avem nevioie de pretenţii absurde, nu avem nevoie de justificări complexe. Trebuie doar să facem ceea ce ne place şi să fim fericiţi.            

Literatura mileniului III, în viziunea lui Stephen King, trebuie să se axeze pe divertisment, să îi ofere cititorului motive pentru a reveni. Dacă cititorul nu este atras de evenimentele descrise acolo, dacă cititorul nu se regăseşte în carte, atunci lucrarea noastră este un eşec. Arta pentru artă nu mai este demult un deziderat viabil, iar adevăratul profesionist ştie că nu poate depinde de noţiuni abstracte ca “inspiraţie” sau “merite literare”. Nu trăim într-un turn de fildeş şi trebuie să interacţionăm cu cei din jurul nostru dacă vrem ca mesajul să ajungă mai departe.            

Şocând de-a lungul timpului prin atitudinea sa, fiind considerat un autor facil, prea comercial, Stephen King nu se dezice nici în acest volum, păstrându-şi cu tărie convingerile şi argumentând apropierea faţă de cititor. Acesta este singurul care contează, pentru că doar el asigură reuşita unei opere literare. În absenţa cititorilor, o carte nu există, este inutilă. Stephen King ne învaţă cum să găsim calea cea mai bună pentru a relaţiona cu oamenii, ne învaţă cum să ajungem la inimile lor. Folosindu-şi experienţa acumulată în mai mult de 30 de ani, King suprinde încă o dată, printr-un discurs coerent, lipsit de pretenţii absolutiste. Nu este vorba de scriitorul geniu, nu este vorba de cultură, este vorba de divertisment şi mai ales de bun simţ: “Cumpărătorii de cărţi nu sunt atraşi, în linii mari, de meritele literare ale unui roman; ei vor o poveste bună pe care s-o ia cu ei în avion, ceva care mai întâi să-i fascineze, apoi să-i captiveze şi să-i facă să întoarcă pagină după pagină. Asta se întâmplă, cred eu, atunci când cititorii recunosc oamenii dintr-o carte, comportamentul lor, mediul în care se mişcă şi felul în care vorbesc. Când cititorul aude ecouri puternice ale vieţii şi convingerilor lui sau ei, e înclinat să se implice mai mult în poveste.”           

Stephen King construieşte în volum modele, fără a le considera însă imuabile. Scriitorul ne oferă variante, lăsându-ne însă pe noi să alegem. El se focalizează asupra ficţiunii, oferindu-le autorilor debutanţi un ghid esenţial în acest domeniu. Cititorii vor descoperi o lume fascinantă, o lume unde monştrii se nasc în perfectă armonie, o realitate a coşmarurilor colorată în alb. Nimic nu este lăsat la voia întâmplări şi totuşi realismul este pretutindeni. Ne înfiorăm, simţim teama personajelor, trăim fiecare scenă la intensitate maximă, aidoma unui film de groază în mijlocul căruia am fost aruncaţi. Este îndeajuns să citim şi să stingem mai apoi lumina. Vom înţelege de ce…           

Încercând să nu omită niciun element, King construieşte metodic, dezvăluind fiecare etapă prin care trece o operă literară. Sentimentele nu trebuie să intervină aici, nu trebuie să ne apreciem singuri. Sau, parafrazându-l pe King, normal că scriem bine atâta timp cât suntem plătiţi să o facem. Să îi lăsăm pe ceilalţi să ne aprecieze, pentru că doar atunci ceea ce facem va înseamna cu adevărat ceva. Rece, obiectiv, eviscerând orice urmă de lamentare din actual creaţionist, Stephen King oferă sentimente, oferă cărţi în care viaţa apare pretutindeni, cărţi care te fac să priveşte în spate, aşteptând iminentul atac. Insistând pe realism, autorul american construieşte ficţiune de calitate, iar în “Misterul regelui, despre scris”, îi permite cititorului să devină un martor tăcut al acestui proces.

Atitudinea scriitorului marchează întregul volum. Stephen King refuză să se izoleze în postura unui intelectual frustrat, încercând să se apropie de cititori şi să-şi privească romanele din perspectiva acestora. El ne arată că scrisul trebuie luat în serios, pentru că lipsa de profesionalism dăunează rezultatului final. Există îndoieli şi nimeni nu ne obligă să facem asta. Iată de ce, de multe ori e mai constructiv să lăsăm cartea din mână, să ridicăm mâinile de pe tastatură şi să mergem pur şi simplu afară, să spălăm maşina: “Nu vă cer s-o faceţi cu reverenţă sau fără îndoieli; nu vă cer să fiţi corect din punct de vedere politic sau să renunţaţi la simţul umorului (rugaţi-vă la Dumnezeu să aveţi simţul umorului). Ăsta nu e un concurs de popularitate, nu sunt Jocurile Olimpice ale moralei şi nu suntem în biserică. Dar e vorba de scris, fir-ar să fie, nu de spălatul maşinii sau de aplicarea fardului de ochi. Dacă îl puteţi lua în serios, avem de lucru împreună. Dacă nu puteţi sau nu vreţi, e timpul să închideţi cartea şi să faceţi altceva. Să spălaţi maşina, poate.”

Oferind numeroase exemple, Stephen King dezvăluie cititorilor procesele care stau în spatele creaţiei, momentele care, înlănţuite, duc la naşterea unui roman de succes. Descoperim cu plăcere manuscrise corectate, descoperim un articol de ziar de unde învăţăm mai mult decât dintr-o întreagă facultate, descoperim modul în care un autor apreciat de public ştie să se apropie de text, fără ifose, fără a căuta pretexte. Literatura există ca produs, piaţa literară trebuie analizată atent, textul trebuie adaptat cerinţelor publicului actual, real şi nu ideal. Cititorul va descoperi că lectura nu trebuie să fie mai mult decât un mijloc de relaxare, o poveste care să ne atragă şi să ne ofere clipe de neuitat. Teoriile nu mai contează, viaţa izbucneşte din fiecare fisură, iar Stephen King ne învaţă că nu trebuie decât să aplaudăm…Stilul este direct. King combină tehnica eseului cu elemente de proză, oferind pe parcursul volumului exemple edificatoare de construcţii textuale rafinate. Cuvintele în plus sunt eliminate, paragrafele sunt alterate fundamental, totul pentru a oferi realism şi pentru a îl atrage pe cititor în acest carusel multicolor. Cartea dezvoltă câteva dintre cele mai controversate teme ale literaturii actuale, iar Stephen King scrie fără menajamente despre scriitori, despre cărţile lor şi despre relaţia cu cititorii. Publicul trebuie să fie cât mai extins, pentru că literatura de ficţiune nu poate fi adaptată nişelor. Să nu ne mai gândim la fiecare particularizare, să învăţăm să scriem pentru publicul larg. Asta înseamnă până la urmă libertate de exprimare: “Ideea e să lăsaţi fiecare personaj să vorbească liber, fără să ţineţi cont de ce-ar spune Legiunea Decenţei sau Cercul de lectură al Doamnelor Creştine. Să procedaţi altfel ar fi un gest deopotrivă de laşitate şi nesinceritate, şi, credeţi-mă, să scrii ficţiune în America acum, că intrăm în secolul al XXI-lea, nu e-o treabă pentru laşii intelectuali. Lumea e plină de cenzori aspiranţi şi, chiar dacă s-ar putea să aibă programe diferite, cu toţii îşi doresc în principiu acelaşi lucru: să vedeţi şi voi lumea pe care o văd ei… sau măcar să vă ţineţi gura despre ceea ce vedeţi că este diferit. Ei sunt agenţii status-quoului. Nu sunt neapărat nişte oameni răi, ci oameni periculoşi, dacă se întâmplă să credeţi în libertatea intelectuală.”“Misterul regelui, despre scris” este o carte de referinţă pentru un autor ce vrea să se impună, să-şi transmită mesajul cât mai departe şi este în acelaşi timp o carte savuroasă pentru cititorul curios să afle ce se ascunde în spatele cortinei. Stephen King ne poartă prin viaţa sa, fără a se limita însă la un jurnal. Ideile, materializate într-o carieră impresionantă, le-au oferit cititorilor mituri, i-au făcut să tremure, construind realităţi adesea copleşitoare. Aici, marele autor american explică procesele care stau în spatele ficţiunii de calitate, iar cititorul va descoperi înfiorat că nu este chiar atât de greu să ajungi acolo. Monştrii se nasc până la urmă în mintea fiecăruia dintre noi… Ne rămâne doar să îi înţelegem şi să învăţăm să-i iubim…  

Bibliografie
Stephen King – Misterul regeului, despre scris – Nemira – 2007