Ştefan Ciobanu – aliona – Amurg Sentimental – 2007
Poezia romantică este una dintre ultimele reminiscenţe viabile ale perioadei care a marcat în mod decisiv literatura europeană. Romantismul în poezie este încă o alternativă, reuşind să stârnească pasiuni şi oferindu–le cititorilor modele. Ne regăsim în romantism, pentru că acesta inistă pe sentimente familiare fiecăruia dintre noi. Iubirea, obsesia, suferinţa, speranţa, toate sunt valorificate de romantism, care reuşeşte de fiecare dată să ne atragă într-o lume a posiblităţilor, unde nimic nu mai pare imposibil.
Ştefan Ciobanu oferă cititorilor un volum complex, aidoma unui mozaic. Descoperim elementele treptat, pe măsură ce poetul îşi dezvăluie obiectul central al fanteziei. aliona nu este definită decât printr-o multitudine de perspective, pe care putem sau nu să le alipim. Nimic nu este cert, nu există siguranţă, pentru că nu există banalitate. Ştefan Ciobanu refuză cu obstinaţie normalitatea, considerând că banalitatea este ratarea supremă. Nu este bine să fim normali, pentru că cei normali sunt pretutindeni: “nu îmi plac zilele când / ea / se transformă în mine / în acele nopţi / trag cearceaful peste toată fiinţa mea / pentru că / luna plină răsare din venele ei / şi aşa tumultoase / atunci / suntem normalii planetei / admirăm paşii noştri încălţaţi / taximetriştii galbeni la suflet / tablou de noapte / ea / puţin nervoasă / sau cu îngerii parfumaţi / hanoracul meu verde nu îi vine niciodată / şi / oricât s-ar aranja în ochii mei / aflaţi în ultima bancă / tot nu o să-mi ajungă la frunte / pe trotuare iubiţii intră mereu unul în altul / cu fularele pe nas”
Poemele din “aliona” apar aidoma unor fragmente, continuând ideea, transformând-o. Asistăm la geneza unui mit personal, iar Ştefan Ciobanu se luptă să îi ofere alionei profunzime, să o ilustreze prin prisma perfecţiunii ei. Aidoma unei muze, deşi definită de poet în opoziţie cu aceasta, aliona este pretutindeni, ajungând să se repete până la obsesie în cadrul poemelor. Cititorul nu poate evada din acest miraj, pentru că aliona este o parte a fiinţei imposibil de contestat. Folosind din plin avantajele romantismului, Ştefan Ciobanu ne face să ne regăsim în poeme, să ne dorim acelaşi tip de sentimente intense descrise pe parcursul volumului. O carte care poate stârni pasiuni, un volum al dorinţei mistuitoare.
Stilul este direct, descriptiv. Un neajuns al volumului este staticitatea, care marchează în mod decisiv imaginea simbolului aliona. Fără să acţioneze, aceasta apare aidoma unui model îndepărtat şi lipsit de viaţă. Transcendând naturalul, aliona se remarcă prin imanenţă, oferindu-i cititoriului luxurianţa miturilor orientale în tandem cu puterea frustă a imaginaţiei moderne. Cu toate acestea, aliona nu reuşeşte să acţioneze propriu-zis, rămânând un simbol îndepărtat. Regăsim în aliona imaginea zeilor antici, levogirul se amestecă în ceai, iar plasele de fluturi prind clipe, la fel de simplu ca un zâmbet. Apoi, în lumina dimineţii, parcă nici nu mai contează ce se întâmplă: ”în dimineaţa aceea / lumina intra în bucătărie printr-o pâlnie / aliona / îmi spunea să mestec în ceai / levogir / atunci / toate lucrurile de la feliile de pâine cu marmeladă / s-au ridicat uşor spre tavan / linguriţa mi-a scăpat printre degete / argintând pentru o secundă aerul / aliona / a zâmbit / s-a apropiat de mine / punându-şi mâinile pe umerii mei / m-a aşezat pe covor / apoi / a început să adune orele / cu o plasă de fluturi”
Limbajul folosit este simplu, reuşind să fluidizeze poemele. Nu există cuvinte în plus, nu există preţiozitate. Ştefan Ciobanu vorbeşte despre el, despre sufletul măcinat de tristeţe şi de dor şi despre construirea unui ideal. Sub forma alionei, descoperim o filosofie de viaţă, un punct central spre care putem să tindem şi pe care încercăm în fiecare zi să îl atingem. Exprimarea familiară ne ajută să ne identificăm în ipostazele de viaţă, să privim mai atent în jur. Până la urmă, nu avem de unde să ştim când s-ar putea să apară aliona.
Sensibilitatea este trăsătura definitorie a volumului. Uneori în mod excesiv, Ştefan Ciobanu abordează dragostea dintr-o perspectivă ideală. Fiinţa este închinată unui simbol, trăieşte pentru a descoperi o stare considerată ca fiind supremă. De undeva din afara sistemului, fără nicio legătură cu viaţa noastră imediată, aliona se întrupează pentru a explica parcă tăcerea. Fără niciun cuvânt, fără întrebări. Nu trebuie să explicăm sentimentele, nu avem cum să înţelegem iubirea. Aceasta, portetizată prin aliona, nu are ecouri pământeşti: “mă aplecam mereu / să culeg măsline sau umbre / din urma mea / greblam paşii / şi visam / că vor creşte spasme de aur prin iarbă / deşi aveam dovezi clare / că aliona / cântă secundele timpului la o harpă din apă şi sare / cineva îmi spunea că / am văzut-o pe aliona / număra ceva sau se pierdea în zare / urma / tăcere / acum că sunt lângă ea / am voie să strig / aliona! / lioana oanila iaonla / o noutate / aliona / nu are ecouri pământeşti”
Ştefan Ciobanu ne oferă în “aliona” o zonă de refugiu, o evadare dintr-o realitate considerată de mulţi apăsătoare. Volumul se dovedeşte a fi o iluzie, de la un capăt la altul, un vis. Poetul deschide un portal către un tărâm magic, unde orice e posibil. Legăturile slabe cu realitatea s-ar putea dovedi însă o piedică între cititor şi volum. Oamenii caută astăzi cărţi puternice, care să îi provoace, care să îi oblige să mediteze la realitatea care îi înconjoară. Cartea lui Ştefan Ciobanu, chiar dacă nu reuşeşte să fie reală sau actuală, impresionează prin sentiment. O plimbare de neuitat, construirea unei vieţi de la zero. Suferinţă, iubire, senzaţii de neuitat… pe scurt, aliona…
Bibliografie
Ştefan Ciobanu – aliona – Amurg Sentimental – 2007
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.