Romanul politist

   

    Cât timp a trecut de când aţi deschis ultima oară un roman poliţist? Pentru mine a trecut foarte mult, fără să spun de ce anume. În ultimii ani, poate cei ai maturizării, cărţile poliţise nu mi-au mai surâs ca odinioară. Trebuie să mărturisesc că am trăit într-o casă plină de cărţi, de toate felurile, din toate domeniile. Nu pot spune dacă cititul a fost o pasiune sau o dragoste pe care am învăţat-o, fiindu-mi insuflată de părinţi. Dar, până la urmă, cred că a fost puţin din ambele, căci mi-o aduc aminte pe mama citind cărţi serioase, pe când tata citea SF-uri cu înverşunare. Mama mi-a insuflat dragostea pentru romanele clasice, cele pe care nu mulţi tineri din ziua de azi le-au ţinut în mână. Acele romane care îţi lasă un gust, veşnic, de melancolie. Tata mi-a insuflat dragostea pentru aventură ( Cei trei muşchetari), dar niciodată pentru SF-uri, şi asta nu aş putea spune din ce motiv. Oricum, eram pe clasa a patra când am citit prima carte poliţistă. Era una din colecţia aceea pe care era desenată o cheie – regret că nu îmi mai amintesc numele colecţiei.

    Evident, în timp, a apărut Agatha Christie. Când mă gândesc acum îmi dau seama că aceasta din urmă chiar mi-a marcat într-un fel pofta de-a scrie. O iubeam pe Agatha Christie, îi citeam fiecare carte până la ultima suflare. Cu timpul am uitat de ea, preferinţele mele ducându-se spre mitologie, apoi spre fantasy şi spre SF, lucru ce nu l-am crezut posibil vreodată. Evident a venit şi perioada în care am simţit nevoia să cunosc mai mult despre istoria literaturii, despre autori şi, în general, lecturi ce ţin de cultura generală. Acum, după mult timp, intrând în librărie am zărit două cărţi semnate Agatha Christie. De una din ele auzisem la ştiri, căci mass-media îşi face treaba atunci când are un imbold, dar, cu toate astea, nu am fost tentată să o cumpăr. Acum, intrând în librărie, mi-am spus „ de ce nu?”. Astfel ajungând să cumpăr două cărţi ale autoarei. Acum că le-am şi terminat de citit, mi-am dat seama cât de mult mi-au lipsit. Agatha Christie e nemuritoare. Am mai citit cărţi poliţiste, ce-i drept. Cărţi cu subiecte complicate ce te învârt dintr-o parte şi-n cealaltă fără să ţi se pară logice la final. Însă, Agatha Christie, e atât de logică şi atât de provocatoare încât mi-ar fi greu să o compar cu altcineva.

    Normal, asta este părerea mea proprie şi mă puteţi contesta oricând. Însă, abia acum, după mult timp, mi-am dat seama că am lăsat-o undeva în urmă, poate în amintirea copilărei fără să-i mai acord nici o atenţie.

    Romanele ei sunt atât de facile şi, în acelaşi timp, atât de tensionate, încât nu au cum să nu te bine dispună. Cred că ar fi morbid să spun aşa ceva despre orice altă carte poliţistă. Dar atunci când mă gândesc la cărţile Agathei Christie, nu este la fel ca şi cum m-aş gândi la Dan Brown. Nu ştiu de ce anume, dar pe Agatha Christie, întotdeuna am reperat-o ca fiind Miss Marple. Mi-am închipuit-o adesea băgându-şi nasul în crimele orăşelelor mici, ca o bătrânică simpatică şi inteligentă, ca mai apoi să poată scrie despre ele.

    O lectură de acest gen îţi dă timp să respiri, ceea ce în societatea noastră nu prea mai este posibil. E interesant că o carte ce are în centru subiectului crima, îţi oferă relaxarea. Uneori, cred eu, este nevoie să mai ţinem şi o astfel de carte în mână. Poate şi numai pentru a ne aminti de vremurile trecute, atunci când televiziunea ni se dădea cu porţia, iar lectura era singurul mod de-a vedea dincolo de negura creată de comunism. Tind să cred că volumele bune s-au scris atunci, acum rămâne doar restul. Americănismele vulgare ce ne îndoapă cu „cultură” de masă. Dar, vreau să cred că, încă mai sunt autori ce au rămas de moravuri vechi. Autori buni ce încă mai au putrea şi voinţa de-a ne transmite ceva.

    Aşă că, dacă treceţi printr-o librărie şi zăriţi o carte scrisă de Agatha Christie, nu ezitaţi. S-ar putea să aveţi surpriza de-a vă redescoperi într-un altfel de decor.

    Cărţile autoarei au apărut la editura RAO, în colecţia „ Miss Marple”, 2006. În curând va apărea şi colecţia „ Hercule Poirot”. Va doresc lectură plăcută!