Reteta romanului de succes

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

„Blestemul manuscrisului”, cred, este prima carte românească cu iz occidental…

Încercăm de câţiva ani să scăpăm de blazonul scriitorului român, care inventează personaje gen Ion şi Gheorghe. Românii, vrem nu vrem, ne place sau nu, se îndreaptă în număr din ce în ce mai mare spre stilul occidental. Autorul obişnuit să-l scoată pe „Ion” în faţă, nu a înţeles şi nu va înţelege niciodată că tendinţele se schimbă. E ca în modă. Azi nu se mai poartă poşetă roz, ci bleu. Până la urmă şi literatura se încadrează într-un trend. Astăzi se poartă genul de scrieri tipizate. Nu neapărat proaste, ba din contră, foarte bune. Motive sunt multe. Cine mai are timp să citească un Dante pas cu pas şi să se mai chinuie să-l şi înţeleagă? Cărţile zilelor noastre trebuie să aibă acel iz de aventură. Să meargă repede cititul şi în acelaşi timp să te ţină în tensiune. Să îţi doreşti să redeschizi cartea şi a doua zi, chiar dacă eşti mort de oboseală iar privirea înceţoşată abia mai urmăreşte literele.

Încet, încet, se pare, autorul român începe să se supună regulilor occidentale. Cărţile noastre, au din ce în ce mai mult linia aceea uşor de urmărit. Autorul român a început să înveţe că nu scrie pentru el, ci pentru cititor. Lucru pe care americanul, de pildă, l-a ştiut dintotdeauna. Noi, ne-am cultivat o anume mândrie de-a lungul timpului. Scriem pentru că ştim să scriem şi o facem bine, nu ne pasă dacă cititorul nu înţelege. Asta înseamnă că el, cel ce citeşte, nu merită să dea ochi cu opera mea.

Ei bine, nu e aşa. Cititorul ne ridică sau ne coboară. Şi până nu vom înţelege asta, nu vom ajunge niciunde.
Bogdan Hrib şi Răzvan Dolea au înţeles acest lucru. Au înţeles că cititorul e stăpânul scriitorului. Şi în felul acesta cei doi autori, în colaborare, au reuşit să scoată o carte românească cu pretenţii occidentale. Dacă numele celor doi nu ar apărea pe copertă, cititorul nu ar face diferenţă între opera scriitorului american şi cea a tandemului Hrib-Dolea.

„Blestemul manuscrisului”, cred, este prima carte românească cu iz occidental. Romanul este scris în două planuri. Cel prezent, scris la persoana întâi şi, cel trecut, scris la persoana a treia. Ambele planuri urmărind un singur lucru: secretul manuscrisului.

Primul plan îi aparţine lui Bogdan Hrib, cel puţin aşa mi-a lăsat impresia după primul capitol, în care autorul se identifică cu personajul. Este o prezentare care îi permite cititorului să-l cunoască şi pe autor, dar şi personajul. Imaginaţia şi realitatea împletindu-se cu un fir fin.

Partea istorică este şi ea interesantă. Istoria românilor îmbinată cu ceva fantezie şi cu ceva probabilităţi. Adică e istoria reală împletită cu probabilitatea de-a se fi întâmplat.

În ambele planuri planează misterul, ironia şi tensiunea. Reţeta romanului de succes, care îmbină realul cu imaginarul, hilarul cu tensiunea etc.

Pe lângă povestea poliţistă veţi găsi şi poveşti de dragoste. Personajul principal fiind prins între două poveşti de dragoste şi iubirea pentru fiica din prima căsătorie. Viaţa zbuciumată a personajului principal îl face pe cititor să-l îndrăgească. Să se apropie de el, să îşi dorească să ştie tot mai mult despre viaţa personală, dar şi despre cea profesională.

Acţiunea nu se petrece doar pe teritoriul ţării noastre. Stelian având prieteni în întreaga lume, prieteni care-l ajută sau îl înfundă şi mai mult în misterul manuscrisului. De fapt, întreaga cartea este o luptă, dar şi o apropiere, între ortodocşi şi catolici. O poveste cu servicii secrete şi cu secrete religioase ce macină mai multe naţii din cele mai vechi timpuri.

Hrib şi Dolea au reuşit să facă din romanul românesc o capodoperă. Să aducă autorul român pe piedestal. Au ştiut să pună pe primul plan cititorul.

În cele din urmă, autorul român începe să înveţe. Să îşi deschidă sufletul şi să-şi gâdile cititorul. Pentru mine, asta înseamnă să scrii pentru cei din jurul tău. Să ştii să îi atragi, nebăgîndu-le pe gât cărţi grele cu descrieri interminabile, cu fraze complicate şi filozofice. Dacă nu aţi citit „Misterul manuscrisului”, nu mai zăboviţi. Veţi descoperi o lectură plăcută ce vă poate descreţi frunţile şi alina sufletele.

Lectură plăcută!