Maria Diana Popescu “… Restul este legendă”. Editura Conphys.
Apariţia la prestigioasa editură CONPHYS, a volumului „… RESTUL ESTE LEGENDĂ” semat de erudita creatoare de frumos, Maria Diana Popescu, nume consacrat pe firmamentul astral al literaturii româneşti contemporane, ca poet, jurnalist, eseist şi critic literar remarcabil, nu a trecut neobservată iubitorilor de cultură. Conţinutul liric al volumului, asemenea unui interlocutor intim şi demn, invită cititorul să participe la fascinatul joc al punctului şi al contrapunctului afectiv-ideatic din universul real, dar şi să asculte vocea auctorială ce îndeamnă la respect pentru artă: Despre mine,/ nimic pe de-a-ntregul./ Locuiesc împreună cu pămîntul / care se coace,/ se răscoace,/ în verile strînse /ca pumnul./
Fiecare poem are un mesaj personal pe care îl emite în felul în care numai un poet avizat îl poate transmite: dragostea faţă de cititori, lirismul curat, temperat şi binecuvîntat, care împovărează cu greutatea unei nobile sensibilităţi: „Foşnetul de nuntă al amiezei/ inel imi pune pe deget./ Deşi nu ştiu încotro se îndreaptă alaiul,/ vă aştept să-mi cunoaşteţi pruncii/ care dorm şi plîng/ pe zidul de miază-noapte”. Un volum despre felul de a tăcea al autoarei, atunci cînd poemele vorbesc, neegalat şi neconfundat, cu o tristeţe austeră: „De miliarde de ani,/ prin clasicile găuri negre/ mă întorc la Tine,/ pasăre albă,/ în pomul de apă./ Tu, Doamne, Te uiţi cum mă clatin/ pe lemnul/ din care a fost cioplită crucea Golgotei”. Iată un mod de scrutare a eului poetic, ce se soldează cu nevoia de a se defini prin creaţie: „Cusută de piatra rîurilor,/mă-necam cu fiecare val,/ în ziua în care se duelau fulgii/ şi toţi ceilalţi erau dezbrăcaţi de timpul / în care sîntem” […] pîndeam cu ochii scăpătaţi/ pe tăciunii stinşi de pe vatră.” Rigoarea lirismului, asprimea faţă de mirajul poemelor, dar şi cenzura propriei expansibilităţi demonstrează şi dovedeşte conştienţa responsabilităţii a ceea ce scrie Maria Diana Popescu. Noutatea metaforicii şi a virtuozităţii consacră volumului un simfonism poetic sublim, suprapus iluminării motivelor afective, înaltelor trăiri spirituale, printr-o manieră de vizualizare a frămîntărilor interioare: „Cerul se stinge, din nord, subţire / pe noptiera mea,/ gîndul pentru care cad la pat,/ schimbă seară de seară, aria,/ dar nu dirijorul…”. Un tablou liric tinzînd fie spre încifrarea în cheie intima a datelor vizibilului, fie spre evaziunea din realitate, sub puterea unor nelinişti poemelor primesc un timbru delectabil şi deopotrivă, o expresie tensionată, într-un joc suplu, diversificat al echivocurilor: iluminări radioase şi întunecări tulburi îmblînzesc moartea şi viaţa din cuvinte. „Tot mai rare şi mai repezi erau ploile/ Deşi aveam cusut ascunzişul cu iarbă sălbatică,/ gustam din rădăcini amare/ pînă plesneam în muguri/ şi rodeam…” Tridimensionalitatea, fluenţa versului designatic cu accente lirice, uneori uşor revolute, alteori evanescente, conferă poemelor un parfum dulce-amărui, precum gustul cafelei sorbite dimineaţa, lângă „un crin nefurat”: „Bucuros să-mi uşurezi naşterea şi moartea,/ m-ai poftit la cina de spice./ Mireasă la drumul mare,/ mă respirai ca pe aerul curat,/ rămas la cumpăna serii.” O altă latură a demersului liric este relaţia interumană, amintirile pigmentate pe alocuri, cu o „tristeţe iremediabilă”, în care natura ocupă un bine-meritat loc, aureolată printr-o metaforă picturală de mare sensibilitate: „dealului de salcîmi înfloriţi, Golgotă îi sînt, în nevăzută esenţă…” . Spre încântarea cititorului, volumul „… RESTUL ESTE LEGENDĂ” vădeşte cu prisosinţă apetenţa autoarei spre abordarea poetică ce ţine de micro şi de macro-universul existenţial uman: „…multe şi frumoase lumini/ mi-au intrat pe fereastră…/ pasărea aceasta cu numele meu/ şi-a prins aripa/ între umerii dealului./ Fiecare laţ de mătase/ are casa lui în care locuieşte”.
Volumul-album se constituie într-un inspirat tandem ideatic între arta literară şi artă plastică, între creaţiile a două distinse doamne ale frumosului românesc, poeta Maria Diana Popescu, care ne încântă cu harul ei augural: „Deşi ceasul e dat înapoi cu o eră,/ aud scîncetul lunii în fiare,/ smochinele se coc în borcane,/ pentru gustul salubru al mierii”. Pictoriţa pariziană, Rodica Iliescu, „colorează” volumul cu un maxim de exprimări plastice. Exuberanţa artistei se manifestă în inedita perspectivare şi percepere a imaginilor, asupra cărora aplică nota personală, panoramată şi conceptuală a motivului. Alăturare mai mult decât fericită, formula vers-grafică singularizează liric şi plastic volumul, iar grafica prezentată intră în rezonanţă deplină cu vibraţiile poemelor. Revelaţia poetică a elevatei Maria Diana Popescu este, fapt dovedit, un modus vivendi al Domniei Sale, afirmaţie validată şi prin omagierea celestului afectiv, prin maniera inteligentă de tratare a motivelor poetice şi de redare a stărilor sufleteşti: „Stau în poem de veghe,/ mă rup literă cu literă,/ rînd cu rînd,/ o chestiune de iubire,/ o luptă cu zilnica biografie […] Mă strîng pînzele albe, intinse pe iarba cealaltă şi cu sete sorb nu din vin, nu din cafea, ci din făptura ta de rouă.” Maniera lirică generatoare de confort meditativ, conferă eleganţă poemelor, mărturiseşte sensibilitatea şi plurivalenţa literară ale autoarei: „…atîta vreme am stăpînit cu sîngele, cu carnea, cu nervii, femeia îngropată de vie sub fruntea mea de femeie.” Originalitatea volumului rezidă nu numai în expuneri poetice expresiv-inspirate, ci şi într-o coabitare personalizată, perfectă, între cromatica scrisului şi scrisul imaginii picturale. O concretizare a sublimului amplificat la esenţă: „Apusul trage dealul pe trepte,/ lup singuratic/ înroşind salcîmii-nfloriţi.” Hărăzită creatoare, Maria Diana Popescu singularizează, personalizează şi consacră fiecare apariţie editorială pe care îşi pune delicata amprentă de frumos. Ca variaţiune pe aceeaşi temă, cititorul poate beneficia de privilegiul evaluării travaliului artistic, finalizat prin filmul cu titlul omonim volumului de poeme, „… RESTUL ESTE LEGENDĂ”. Grafica coperţii şi a DVD-ului ataşat cărţii, pe care este inscripţionată derularea imaginilor şi a poemelor denunţă, nu numai frumuseţea spiritului ci şi încântătorul chip al autoarei, care alături de vocea omului de radio, Teodor Brucăr, ne delectează cu o lectură de înalt rafinament. În surdină, pentru a-şi face loc „dilatând poemul”, pe parcursul a peste treizeci şi cinci de minute, fondul muzical al excelentului filmul realizat de Ion Măldărescu „cade în bemol, se înalţă în diez”, emanând un liniştitor confort spiritual cu notă personală, juxtapus nedisimulatei stări de bine, ce se prelungeşte în timp.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.