La inceput de drum…

Editura EUROGRAPH din Cluj-Napoca ne provoacă la lectură. Este vorba de volumul de poezii Printre cuvinte, care invită publicul cititor să pătrundă tainele unui nou condei, ale cărui cuvinte scrise cresc în profunzime cu fiecare filă parcursă. Regăsim aici îmbinarea inspirată a cuvântului scris cu cel desenat, ambele aparţinându-i autoarei, ceea ce demonstrează complexitatea simţului ei artistic. Ne aflăm în faţa unui fraged debut literar, sub semnătura Mariei-Monica Burcă.

Cine este Maria-Monica Burcă?

Dacă ar fi să-i configurăm traseul existenţial, deşi are doar 17 ani, vom vedea că a ales deja, cu multă maturitate, un drum bifurcat în două ramuri culturale ce armonizează şi învăluie în frumos şi lumină fiinţa: arta plastică şi poezia. Aşa cum spune chiar ea însăşi, pe coperta cărţii Printre cuvinte, a ales „arta de a trăi frumos!”, fiindcă  – nu-i aşa – „la urma urmei, ceea ce contează mai mult în viaţa de zi cu zi este ceea ce laşi în urma ta: un gând curat, o vorbă bună, un zâmbet, o lacrimă, o floare, o rază de soare…”

Revenind la versurile poetei de faţă, primul sentiment a fost acela de compasiune. Este prea multă melancolie meditativă, aş spune o tristeţe ce nu cadrează cu vârsta autoarei, stare ce pare a fi devenit universul ei interior, aparent fără salvare. Practic, din cele 32 de poezii care alcătuiesc prezentul volum, două treimi sunt dedicate durerii interioare acaparatoare.

Iată doar câteva exemple de versuri: Rămân prizonier melancolic („Printre cuvinte”), Am învăluit melancolia vieţii („O zi”), Sunt atât de tristă, încât (…) („Melancolie”), Aruncându-te în braţele/Melancolic vişinii ale înserării apusului („Sentimente”), Doar umbra (…)/A trezit în mine/Un sentiment/Ce mă omoară/Şi mă sfâşie („Umbra”), Sunt trist, deoarece (…)/Singurătatea mă topeşte. („Dezmoştenire”), Veşnic singur,/Veşnic trist („Suferinţa”), Veşnic pustiu,/Deoarece melancolia mea/Îi sfâşie şi-i molipseşte pe ceilalţi („Ego”) etc. Doar nădejdea pusă în braţele unui mâine promiţător – Trecerea timpului/Şi-a lăsat amprenta/Pe aripile mele („Trecerea timpului”), care aduce cu sine uitarea – Uitarea se naşte în sufletul meu („Aripile uitării”), poate deschide drumul speranţei unui viitor eliberator.

Conţinutul acestui volum atrage prin cutezanţa tinerei poete de a se desprinde de lumea zgomotoasă şi risipitoare de timp şi energie a celor de vârsta ei. Reuşeşte cu un promiţător har să aşeze – poate încă stângaci, dar cu multă sinceritate şi curăţie – vorbele, mărturisindu-şi trăirile şi gândurile de pe parcursul său evolutiv. Demonstrează o deschidere temătoare spre lume, ce ne trimite cu gândul la experienţe neuitate din copilărie, Copilăria încă mai există,/Iar eu aştept să cresc în interior („Înaintare”) mult prea devreme deşteptătoare, Visul a îmbătrânit de timpuriu (…)/Iar eu veghez clepsidra sfârşitului. („Timpul”) Ceea ce îi dă forţa de a spera, de a merge înainte cu îndrăzneală rămâne spiritul adolescentin, bine cunoscut de fiecare dintre noi. Poezia care surprinde cel mai bine mesajul poetic, şi pe care o aflăm potrivită de a-l exemplifica în întregimea sa, este „Lumină şi întuneric” (Negrul şi albul/Veşnic împreună,/Niciodată singuri/Combinaţia perfectă/Eleganţă şi farmec,/Perfecţiune şi claritate;/Un punct pe cer;/O pată de culoare;/Peniţă şi filă;/Sufletul şi viaţa,/Soarele şi luna/Corbul şi moartea/Timpul şi tinereţea.)

Asistăm, de fapt, la strigătul durerii Mariei-Monica Burcă, ce suntem convinşi că va accede spre lumină. Iată o tânără poetă, în căutarea propriei identităţii, sperăm nu în sensul izolării sale interioare, ci în cel al redescoperirii sinelui hărăzit…