Istoria literaturii ca ecritura a disperarii si a iubirii de semeni

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

"O istorie a literaturii române de la origini până în prezent" de Ion Rotaru

După cum se ştie, George Călinescu a publicat, în 1941, monumentala lucrare, Istoria literaturii române de la origini până în prezent (cu ediţia secundă, din 1982, îngrijită de fostul său asistent universitar, Al. Piru), rod al unei munci titanice, pe măsura doar a omului de geniu. Întâmplarea a făcut ca, după 65 de ani, unul dintre foştii săi studenţi din cumplitul debut al epocii staliniste / proletcultiste, prof. univ. dr. Ion Rotaru, să realizeze o lucrare impresionant-asemănătoare, evident, pe un mai mare segment temporal, de la „originile dacice“ ale Valahimii (Dacoromânimii), ori, şi mai exact spus, de la Ovidiu (Publius Ovidius Naso, născut la Sulmona-Italia, în 20 martie 43 î. H., exilat în Dacia Sud-Dunăreană, la Tomis / Constanţa, unde a murit în anul 17 d. H.), şi până în orizontul anului 2006, O istorie a literaturii române de la origini până în prezent (Bucureşti, Editura Dacoromână TDC, 2006, pagini mari, 240 x 310 mm, „A-3“: 1336). După cum ne-a certificat telefonic d-l Geo Stroe, patronul Editurii Dacoromâne şi preşedintele Partidului României Europene, lansarea acestei noi şi impresionante istorii a literaturii române, datorată muncii de-o viaţă a profesorului universitar doctor, Ion Rotaru, de la Universitatea din Bucureşti, a avut loc la sediul Uniunii Scriitorilor din Capitală, vineri, 15 decembrie 2006, desigur, în prezenţa autorului (în ciuda vârstei de 82 de ani şi în ciuda faptului că era cardiac); din păcate, Ion Rotaru (n. 11 IX 1924) nu a apucat să se bucure decât trei zile de împlinirea acestui „vis de-o viaţă“, necruţătoarea moarte (ce-l „somase“ cu un infarct miocardic în urmă cu două decenii) fulgerându-l şi răpindu-l din „Alba-ne Lume“, în 18 decembrie 2006.

O istorie a literaturii române de la origini până în prezent de Ion Rotaru, expresie firească a „depozitării“ / „ordonării“ unui imens tezaur literar-informaţional valahic, îşi structurează materia în şapte macrosecţiuni: (I) De la origini până la epoca luminilor, pp. 5 – 158 (cu un documentat capitol, Scrieri patristice în epoca străromână, unde sunt evidenţiate operele şi vieţile următorilor „sfinţi părinţi-valahi“ din Dacia: Ulfila (< „Lupilă“), Auxenţiu Durostoreanu, Maximin de Ratiaria, Secundian de Singidunum, Niceta Remesianu, Laurenţiu de Novae, Teotim de Tomis, Ioan Cassian, Dionisie cel Mic ş. a.; interesante sunt şi celelate capitole ale macrosecţiunii: «Fondul autohton. Conştiinţa romanităţii», «Ipoteza pelasgo-sarmatico-geto-dacă sau protocronismul absolut», «Folclorul ca factor de coeziune», «Literatura română în limba slavonă», «Slavonismul ca piedică în dezvoltarea culturii româneşti», «Nicolaus Olahus – primul umanist român», «Apariţia scrisului în limba română. Cele mai vechi texte păstrate până acum», «Epoca lui Vasile Lupu şi Matei Basarab», «Marile cronici româneşti din secolul al XVII-lea şi de la începutul celui de-al XVIII-lea», «Dimitrie Cantemir» etc.); (II) De la epoca luminilor până la Junimea, pp. 159 – 286 (cu capitolele: «Şcoala Ardeleană»; constatăm cu mult regret absenţa unui capitol pentru Şcoala Iluministă Valahă Sud-Dunăreană de la Moscopole; «Ion Budai-Deleanu»; «Neoanacreontismul»; «Primii poeţi Văcăreşti»; «Romantismul»; «Momentul 1840»; «Întâiul mare prozator modern: Costache Negruzzi»; «Vasile Alecsandri»; «Literatura română de după Unire»; «Bogdan Petriceicu Hasdeu» etc.); (III) De la Junimea până după primul război mondial, pp. 287 – 456 (cu capitolele: «Junimea»; «Titu Maiorescu»; «Mihai Eminescu»; «Ion Creangă»; «I. L. Caragiale»; «Ioan Slavici»; «Alexandru Macedonski şi curentul de la „Literatorul“»; «Simbolismul» etc.); (IV) Epoca dintre cele două războaie mondiale, pp. 457 – 686 (cu capitolele: «Mihai Sadoveanu»; «E. Lovinescu şi mişcarea de la „Sburătorul“»; «Avangardismul»; «Gândirismul»; «Dezvoltarea poeziei: mari poeţi ai secolului – Tudor Arghezi»; «Lucian Blaga»; «Ion Barbu»; «Dezvoltarea prozei. Mari Romancieri – Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mateiu Caragiale»; «Câţiva dramaturgi»; «Critici, esteticieni, istorici literari – Mihai Ralea, Paul Zarifopol, Perpessicius, Tudor Vianu, Pompiliu Constantinescu, Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, Al. Dima, Mircea Eliade, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, G. Călinescu ş. a.»; etc.); (V) Literatura postbelică – Poezia românească de la al II-lea război mondial până azi (1944 – 2005), pp. 687 – 1000 (cu capitolele: «Mihai Beniuc»; «Eugen Jebeleanu»; «Miron Radu Paraschivescu»; «Oportunismul proletcultist în varianta basarabeană»; «Între tradiţionalism şi modernism»; «Geo Dumitrescu»; «Nichita Stănescu»; «Marin Sorescu»; «Adrian Păunescu»; «Mircea Dinescu»; «Paranteză – Şcoala românească de haiku: Florin Vasiliu, Ion Pachia Tatomirescu, Şerban Codrin, Vasile Moldovan ş. a.»; «Scurtă privire asupra poeziei basarabene şi bucovinene din anii '70 până azi»; «Poezia românească de azi în Banatul Sârbesc – Ion Miloş, Ioan Baba, Petru Cârdu, Ioan Flora, Vasile Barbu ş. a.»; «Addenda. Scurtă privire asupra câtorva poeţi aromâni contemporani»; «Poezia românească de azi din Israel» etc.); (VI) Dezvoltarea prozei – debutanţi înainte de război, afirmaţi deplin în deceniile 5 şi 6, pp. 1001 – 1222 (cu capitolele: «Zaharia Stancu»; «Realismul socialist agresiv în proza deceniului al 6-lea»; «Momentul 1955 – 1957: „Bietul Ioanide“, „Moromeţii“, „Groapa“»; «Marin Preda», «Eugen Barbu», «Fănuş Neagu»; «Prozatorii celui de-al doilea val: deceniile 7, 8 şi începutul celui de-al 9-lea» etc.). Dintr-o greşeală – a editurii, mai mult ca sigur, şi nu a autorului bolnav, care, se vede clar că n-a mai avut „timp de corectură“ –, de la pagina 1223, ar fi trebuit să înceapă o nouă macrosecţiune, Dramaturgii, până la pagina 1246, după cum atestă capitolele: Al. Mirodan, Mihail Davidoglu, Lucia Demetrius, Aurel Baranga, Horia Lovinescu, Paul Everac, Teodor Mazilu, Ion Băieşu, Dan Tărchilă, Iosif Naghiu, Dumitru Solomon, Valeriu Anania, Ecaterina Oproiu, Ion Coja, Leonida Teodorescu, Alexandru D. Lungu, Viorel Savin, Matei Vişniec, Florin Iordache şi Mihai Murgu. De la pagina 1246 şi până la pagina 1248, se derulează un interesant capitol, Subliteratura, consacrat, între altele, „literaturii de mistere“, reînviată după 1989, prin cărţile notabile ale lui Pavel Coruţ, dar şi „grozăviilor“ din Senzaţionala evadare a lui Mihai Goţiu povestită chiar de el (ed. Tritonic, 2002), ori din «aşa zişii „prozatori www“ sau / şi „milenarişti“ (S. Stoian, A. Buz, Ioana Dragan, Ioana Băieţică, Al. Vaculovski ş. a.). De la pagina 1249 şi până la pagina 1288, se lasă descoperită macrosecţiunea a VII-a (neinclusă în cuprinsul „redactat în grabă“ de editură, „neprofesionist“), Scurtă privire asupra criticii, teoriei şi istoriografiei literare din a doua jumătate a secolului XX; proletcultismului îi este acrodat capitolul Politrucii realismului socialist agresiv (p. 1250 sq.), unde sunt menţionaţi: Nicolae Moraru, Sorin Toma, I. Vitner şi Mihai Novicov (mulţi alţii, nejustificat, fiind „lăsaţi uitării“); capitolul tranziţiei spre adevărata critică literară relevă aportul a trei critici: Ov. S. Crohmălniceanu, Vera Călin şi Silvian Iosifescu; beneficiază de capitole speciale criticii / istoricii literari, teoreticienii / esteticienii, stilisticienii: Al. Piru, Paul Cornea, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ion Negoiţescu, Cornel Regman, Margareta Caranica, Ovidiu Cotruş, Ovidiu Drâmbă, Radu Enescu, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Dumitru Micu, Ştefan Cazimir, Ion Dodu Bălan, George Munteanu, Dimitrie Păcuraru, Pompiliu Marcea, Al. Hanţă, Constantin Ciopraga, Liviu Leonte, Al. Dobrescu, Liviu Rusu, Marian Papahagi, Ion Pop, Mircea Tomuş, Valeriu Râpeanu, Mihai Ungheanu, Nicolae Georgescu, Aureliu Goci, Petru Poantă, Laurenţiu Ulici, Eugen Negrici, Lidia Bote, Adrian Marino, Marian Barbu, Gheorghe Bulgăr, Gh. I. Tohăneanu, Matei Călinescu, Sorin Alexandrescu, Basarab Nicolescu, Mircea Iorgulescu, Marian Popa, Adrian Dinu Rachieru, Mihai Cimpoi ş. a. Urieşeasca lucrare de istorie literară a lui Ion Rotaru mai are în „închidere“: un Argument final (unde ni se confesează: «…în segmentul de viaţă al patriarhalităţii, îmi iau aici şi acum RĂMAS BUN de la ISTORIA LITERARĂ. Am început să înţeleg ce este istoria literară, de la vârsta de 18 ani, în Internatul Şcolii Normale din Bacău, când am ţinut prima dată în mâini Istoria literaturii române de la origini până în prezent – 1941 –, capodopera lui G. Călinescu. Mi-a arătat-o… Sorin – băiatul directorului Şcolii, cu care eram prieten…» – p. 1291), un Post-scriptum (p. 1297 sq.), o Postfaţă (nesemnată de editor, Ion Rotaru – istoricul integrator al culturii româneşti de până astăzi, p. 1299 sq.; dintr-o mărturie din 26 octombrie 2006, semnată de Ion Rotaru şi publicată în „coada“ postfeţei, aflăm despre O istorie…: «Am scris-o din disperare şi dragoste !», p. 1300), Recenzii (la volumele istoriei, apărute separat, în diferiţi ani şi în diferite edituri, recenzii semnate de Victor Crăciun, Şerban Cioculescu, Al. Dobrescu, Petru Poantă, Dan C. Mihăilescu, Ion Popa, Ion Simuţ, Mircea Muthu, Cornel Moraru, Mihail Diaconescu, Theodor Codreanu ş. a.), alăturându-li-se un absolut necesar Indice alfabetic de autori (pp. 1311 – 1320).

Şi această istorie a literaturii valahe de la origini până azi dovedeşte lumii o altă parte din adevărul ce se cuprinde în aserţiunea semnată de Ion Rotaru pe copertă (faţa a IV-a): «De 2000 de ani aşteptăm la Porţile Orientului fără să ne dăm seama că, de fapt, de 2000 de ani suntem Europa…».