Cele mai multe științe ale omului folosesc o unealtă ajunsă aproape de perfecțiune: matematica.
Nu se întâmplă mai niciodată invers, adică o altă stiință, fie ea fizica, chimia, biologia, etc să poată ajuta matematica. De la acest fapt de netăgăduit am început să înțeleg importanța deosebită a acestei cărți. Pentru cel ce o citește, lucrarea Mariei Tacino (un nume cu rezonanțe stranii, din alte vremi) se dovedește a fi o carte a afirmațiilor. Iar provocarea, ridicată ca o minge la fileul scepticilor, este că nu e posibilă negarea acestor afirmații, folosind aceeași unealtă care este matematica. Pot încerca, desigur, dar fără nici un folos și rămânând într-o veșnică rătăcire. Și așa cum un semafor, prin lumina lui mică, verde sau roșie, poate face ordine între monștrii cailor-putere ale celor mai aglomerate autostrăzi, la fel cartea aceasta reușește să aducă claritate în intersecțiile atât de haotice ale circulației ideilor (și cărților) din lumea de azi.
Adevărul este simplu. Este clar, vizibil, la îndemâna oricui. Dar vederea lui, stră-vederea, cum spune Nichita Stănescu, este îngăduită numai celor ce știu să observe, fără odihnă, cu dragoste pentru descoperirea a ceea ce poate elibera prin cunoaștere. Adevărul, dobândit prin simțuri, dar conducând către descoperirea unui al șaselea: intuiția. Dincolo de perdeaua somnului conștiinței, intuiția este în mod natural activată la un anumit moment, iar “Amprenta Divină” este un asemenea moment pentru cititor. Așa cum vânturile marilor altitudini curăță cerul de nori, lăsându-i seninul vizibil, la fel se clarifică tot ceea ce ființa umană păstrează încă sub vălul ceții înșelătoare a uitării. O stare de hipnoză (de altfel bine planificată de cei care urăsc adevărul, trăind într-o perpetuă umbră) este înlăturată la o citire atentă. Acesta este efectul de trezire, atât de necesar în zilele pe care le trăim, prea grăbiți pentru meditații profund revelatoare. Înlăturând efectul acestei hipnoze, cuvinte precum hazard, coinicidență, întâmplare, noroc (asociate de regulă cu adjectivul orb), își pierd semnificația prin lectura cărții. În locul autosuficienței lor explicative pentru cei mai mulți oameni, aceste cuvinte își găsesc legi care sunt pe deplin demonstrabile. Regulile sunt, bineînțeles, matematice.
Se simte pe întreg parcursul cărții o ordine care poartă amprenta divină a naturalului, de creștere firească, pas cu pas, de la simplu la complex. Un Dumnezeu după chipul și asemănarea omului devine insuficient pentru Maria Tacino, de aceea descoperirea unor unelte divine (în cazul de față matematica) permite aflarea lui Dumnezeu în tot ceea ce ne înconjoară, ca manifestare directă și de netăgăduit. Regăsirea cea mai frumoasă a chipului și asemănării este aceea din ființă umană, redându-i sensul originar. Ascunsă sub cortex, între cele două emisfere cerebrale ale creierului omenesc, se află o mică glandă (corpul calos, sediul intuiției, atrofiat prin nefolosire în anii raționalității), pe care cartea o poate reactiva, reintegrând astfel cel mai complex organ al omului. Sunt mici taine pe care scrierea le relevă, cu dăruirea pe care autoarea o lasă să se simtă în întreaga călătorie la care ne invită. Tot la fel cum descoperim cu uimire inexistența negativului, acceptat doar dintr-o pură convenție. Negativului îi corespunde numai valoarea zero, așa cum totului îi corespunde noțiunea de infinit. După fiecare capitol, regăsim același spirit de creștere, de trecere de la întunericul desăvârșit al necunoașterii (din uitare, ignoranță, neștiință) spre lumină, aflare prin descoperire și eliberare din întuneric. O călăuză se află întotdeauna în apropiere pentru cel care cheamă. La îndemâna oricui se găsesc adevărul (eliberator), binele, frumusețea și deasupra a toate dragostea. Și astfel regăsim minunea matematică din cochilia unui melc, pe care unul o ignoră, în timp ce altul o descoperă.
Fără să vrei, la un moment dat auzi ceea ce scria pe frontispiciul Oracolului din Delphi: cunoaște-te pe tine însuți și îi vei cunoaște pe zei. (O întrebare: oare cum ar arăta lumea în care fiecare făptură omenească ar împărtăși celorlalți într-o carte propria cunoaștere a divinității lui interioare?) Într-o spirală a timpului, prin toate rătăcirile prezentului, căutarea divinității se accelerează în cele mai diverse (și din păcate disperate) moduri. Regăsirea rădăcinilor primordiale ale cunoașterii, în momentul deplinei lucidități a conștiinței, este un semn de evoluție a omului, un început al ridicării din cădere. Lucrarea Mariei Tacino are un efect integrator al cunoașterii, fără disprețuirea celuilalt, fără orgoliul cunoașterii supremului adevăr, fără artificialitate. Este rodul unei căutări împărtășite cu dragoste. Nume precum Pitagora, Euclid, Fibonacci, Kepler, ș.a. sunt trezite la o realitate nouă, aceea a navelor cosmice făurite de om, al ingineriei genetice cu toate pericolele încă ascunse și al unui eventual contact apropiat cu ființe nebănuite din univers. Fără impulsul unor asemenea mari spirite, căderea umană ar fi fost deja desăvârșită. Că nu se poate petrece acest lucru ne-o demonstrează clar și credibil cartea Mariei Tacino, „Amprenta Divină”. Este o colaborare dintre editura Singur din Târgoviște și Grinta din Cluj, care oferă surpriza plăcută a unor adânci revelații. A acelor revelații care pot produce efectul de trezire cu real succes.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.