Despre poezia momentului

Daniela Luca ne invită la o întâlnire în alb             

    Primul lucru pe care îl observi când iei în mână volumul de debut al Danielei Luca este eleganţa. Eleganţa cuvintelor, îmbinarea lor suavă. Poeziile, în număr de 90, împărţite în trei cicluri bine echilibrate, istorisesc povestea unei metamorfoze. Din atelierul de femeie, asistând la scurgerea orei de santal, discursul liric al Danielei Luca învinge umbra umbrelor pentru a îi desfăta pe cititori cu rafinamentul stilistic atât de bine dozat. Poeziile reuşesc să nu sufoce prin figuri de stil inutile. Imaginile apar la momentul potrivit, foarte sugestive. Un tablou în versuri, un mozaic strălucitor. Poeziile se leagă, urmăresc ideea şi o împlinesc… Daniela Luca oferă sensibilitate. O voce poetică pură, inocentă pe alocuri, care nu fuge de visare, de contemplare. Noaptea este momentul în care se naşte poezia, fiorii sentimentelor inundă versurile oferindu-le autenticitate… Este o poezie scrisă în primul rând cu sufletul. Ne întâlnim în albul paginii şi descoperim o viaţă, o existenţă, un om… Este mare lucru să vezi cum fiinţa este atât de bine conturată prin poezia sa. Arta ne reprezintă…             

    Prin prezenţa permanentă a eului liric, ca motiv central al poemelor, Daniela Luca oferă un aer intim volumului. O confesiune, o filă de jurnal poetic, o căutare, această carte poate fi asemuită în totalitatea sa cu o ars poetica. Viziunea autoarei asupra procesului de creaţie se desprinde, compunându-se încet pe parcursul cărţii… Sinceritatea este evidentă, uneori dureroasă. Lucidă, obiectivă uneori până la glacialitate (într-un sens bun, al echilibrului perfect), Daniela Luca sondează cu măiestrie străfundurile conştiinţei umane. Experienţa de psihanalist o ajută în înţelegerea propriilor năzuinţe şi speranţe. Suferinţa arde albul paginilor, cuvintele sunt mărgele înşirate cu măiestrie pe firul poeziei.            

    Fiecare poezie are o frumuseţe aparte, un element ce ajută la individualizarea sa. Însă volumul reuşeşte să fie un tot unitar. Poeziile se îmbină armonios, formând un conglomerat coerent. Fiinţând separat sau împreună, poemele Danielei Luca surprind prin complexitatea ideilor, în perfect contrast cu simplitatea naturală a versului. Alb, cu măsuri variate, acesta reprezintă un instrument de exprimare perfect… Senzaţiile sunt vii, imaginile se perindă prin faţa ochilor unui cititor captivat… Cartea este vie, fiecare cititor rămâne cu ceva după lectură. Ochii nu se împăienjenesc de oboseală, ci se aprind, luminând sufletul celui ce a ales să înţeleagă.            

    Dialogul dintre îndrăgostiţi este o temă predilectă întâlnită în volum. Prezenţa iubitului este de obicei redusă la amintiri, la planul pur psihic. Fiinţa iubită devine un model, un arhetip, un salvator. Natura este de asemenea prezentă, simbolizând în fiecare moment liniştea, oferind paradigme ale înţelegerii, pe care oamenii le pot urma fără să se teamă…

    Este remarcabilă abundenţa de motive şi de simboluri. Evitând repetiţiile, Daniela Luca creează imagini percutante, surprinzătoare, facile la o primă vedere, însă atât de profunde la o lecturare mai atentă. Printr-o artă fină a sugestiei, autoarea îşi dezvăluie pe parcursul cărţii universul creator, invitându-l pe cititor să facă o călătorie. Fără teamă… Fără prejudecăţi. Totul a fost şters. A rămas doar foaia albă, fără dogme, fără reguli, fără idei preconcepute. Doar cuvintele poeziei se vor înlănţui, formând un cerc, o sferă pură, în mijlocul căreia cei îndrăgostiţi de poezie îşi vor da întâlnire. Astăzi şi mâine şi întotdeauna…   

Mădălina Maroga – povestea unui vis             

    Lumina roşie care inundă coperta volumului de debut al autoarei craiovene Mădălina Maroga ne invită la visare, la a transcede stările naturale. Căci visul este spontan, însă lucid. El nu exclude meditaţia asupra fiinţei şi asupra sensurilor ascunse ale existenţei. Visul ascunde un strop de raţiune, visul ascunde întotdeauna esenţe filosofice. Tocmai de aceea, această invitaţie la vis este o chemare a unei lumi noi…            

    Versificaţia albă, împletirea dintre versurile lungi şi cele scurte, subliniază ideile centrale ale fiecărui poem. Prin apăsarea pe anumite cuvinte, creatoarea scoate în evidenţă senzaţii, imagini, simboluri. Construcţia esenţială a visului se bazează pe simbolurile ascunse în fiecare arcuire a sa. Prin intermediul metaforelor meticulos realizate, Mădălina Maroga creează un decor feeric, specific visării…            Laitmotivul acestui volum de debut este noaptea, întunericul, cadrul idealizat al viselor. În fiecare noapte "Dumnezeu a înţeles", iar gândurile pot zbura libere, pot crea frumuseţi nebănuite. Sub lumina lunii, o lume întreagă se deschide în faţa creatorului de frumos, care, în mijlocul unei noi obsesii nocturne, visează.             

    Prezenţa eului liric se simte în fiecare poezie, în fiecare vers. Discursul este coerent, de la un capăt al altuia al volumui poeziile purtând mai departe ideea. Există o ciclicitate, o similitudine între primele şi ultimele cuvinte. Astfel, în prima poezie, chiar titlul ne spune că "Dumnezeu a înţeles", în timp ce în final, "Dumnezeu cunoaşte oamenii"… Ideea de supranatural ca axis mundi absolut necesar oamenilor este foarte bine conturată aici. Cartea este o invitaţie, o chemare, iar acel "vino" din ultimul poem poate într-un fel să rezume totul: vino, uită pentru o clipă de raţiune şi lasă-te purtat pe aripile visului, renunţă la tăcerea critică şi aruncă-te în vâltoarea emoţiilor…            Mădălina Maroga vorbeşte despre ea însăşi. Poeziile sunt calde, chiar dacă de multe ori ideile sunt pline de durere şi de regret. Cititorul simte cum poeta se deschide în faţa sa, cu sensibilitate, fără mândrie şi fără complexe. Este un jurnal al sufletului, o izbucnire a emoţiilor, imposibil de controlat. Un vis din care te trezeşti schimbat, transformat, fără să înţelegi exact ce anume s-a întâmplat…            

    Oamenilor le este în general frică de noapte, de întuneric, pe care îl văd ca un final, o alunecare către nefiinţă. Mădălina Maroga acceptă întunericul, îl luminează cu ajutorul versurilor sale. Ea ne demonstrează că putem fi lucizi chiar dacă trăim intens fiecare clipă, putem visa fiinţând.             

    O altă temă care apare în aproape toate poeziile este timpul. Într-un fel putem spune că timpul este o supratemă a volumului. Timpul, numărat în nopţi albe, în frânturi de moarte, înţeles prin jocul frunzelor în mijlocul anotimpurilor… Acest timp este martorul iubirii, martorul suferinţei, acest timp este singurul martor al nopţilor. Timpul, care uneori se mişcă prea repede, alteori încet ca un melc…             

    Mădălina Maroga este reală. Poezia pe care ea o scrie este o sensibilă descriere a realităţii… Suntem înconjuraţi de minuni şi tot ceea ce trebuie să facem este să încetinim pentru a le observa. Dragostea învinge până la urmă. Trebuie doar să păşim îndrăzneţi pe acest drum, trebuie să învăţăm să nu ne temem de întuneric. Visul va fi întotdeauna acolo, iar noi putem să ne găsim în el salvarea. Mai bine dormim, pentru că în misterul somnului ne vom simţi mai tineri, mai puternici… Mădălina Maroga ne invită să visăm… Eu îi urmez îndemnul şi o felicit pentru universul magic pe care l-a construit cu migală…       

Ileana-Lucia Floran şi poezia inocenţei             

    Inocenţă. Aceasta este prima definiţie pe care o pot da poeziei scrise de Ileana Floran. Însă inocenţă într-un sens pozitiv. Fără să se ascundă în spatele metaforelor, poeta dezvăluie un univers bine închegat, un univers care surprinde prin profunzime şi prin claritate. Cuvintele simple, înşirate însă cu măiestrie pe firul poemului, insuflă stări puternice cititorului, purtându-l printr-o lume în formare, destul de puternică însă pentru a acapara şi a convinge.            

    În "Surâsul timpului", volumul ei de debut, Ileana Floran face o pledoarie pentru un surâs. Însă surâsul acesta trebuie să fie unul rezervat, lucid. Stările descrise de versurile relativ scurte, însă pline de substanţă, sunt intense, se observă clar că ele sunt rezultatul unui lung proces meditativ. Tocmai de aceea, remarc încă o dată concizia şi claritatea stilului, care nu este încărcat de detalii stilistice inutile, percutând plăcut universul imaginativ al celor ce savurează paginile cărţii.            

    Tema principală este, aşa cum indică şi titlul, timpul, care apare ca laitmotiv în majoritatea poeziilor. Dimensiunea temporală predilectă a poetei este prezentul, pigmentat cu reminiscenţe ale trecutului, idealizat sau nu. Viitorul nu apare propriu-zis decât în ultimul poem, "Curriculum vitae" o "ars poetica" veritabilă în care autoarea îşi prezintă concepţia asupra vieţii şi asupra creaţiei. Amintirile joacă un rol important, pentru că, până la urmă, prezentul se clădeşte pe suma momentelor ce izvorăsc din trecutul pozitiv sau după caz, negativ. Nu trebuie să ne renegăm amintirile, pentru că ele ne oferă întotdeauna puterea de a merge înainte. Viitorul nu poate fi definit decât atunci când se transformă în trecut, de aceea, să lăsăm timpul să macine fără să ne împotrivim…             

    Poeziile sunt scrise fie în vers alb, fără rimă, fie sunt abordate diverse forme fixe, care surprind prin lipsa de rigiditate afişată. Sonet, rondel, iată doar câteva dintre modelele preluate care ajută poezia Luciei în acest prim volum. Descurcându-se la fel de bine în cadrul inevitabilelor bariere impuse de forma clasică a poeziei, cât şi în imensa libertate oferită de forma liberă, poeta reuşeşte pe parcursul volumului să prezinte un discurs liric coerent, articulat pe alocuri cu figuri de stil excepţionale şi aducând cititorului în atenţie idei bine închegate, subiecte pentru o meditaţie ulterioară.             Dragostea este un alt motiv central al operei. Distrugătoare uneori, ea simbolizează unirea extremelor, forţa inefabilă care împinge fiinţele unele înspre altele, provocând de multe ori durere…                         

"Şi n-ai să ştii nicicând cât te-am iubit            

Şi n-am să-ţi spun că încă te iubesc            

Din viaţa ta am dispărut subit

Cum ţi-ai dorit; nu crezi că e firesc?" (Romanţa despărţirii)

    Prin volumul "Surâsul timpului", Ileana-Lucia Floran debutează cu dreptul, prezentând o poezie matură, ce izvorăşte din experienţa de viaţă şi impresionează prin sinceritate, realism şi acea inocenţă aparte care poate fi întâlnită astăzi la foarte puţini creatori de frumos… Ileana-Lucia Floran a reuşit să o găsească…