„ … Anumite lucruri sunt imposibil de cunoscut. Dar este imposibil de aflat care sunt acestea…”
( Marphy )
„… Cel care este stăpânul minţii sale este stăpânul Universului…” spune Confucius pornind de la ideea că omul este parte a tot ceea ce există şi înglobează la scara aceasta de particulă însuşirile întregului , care are câteva însuşiri fundamentale: ordinea, armonia, ritmicitatea şi diversitatea. Omul dobândeşte conştiinţa acestor însuşiri, existente în dânsul, prin instrucţie, urmând exemplul predecesorilor, adică învăţând, observând şi ascultând. Rostul învăţăturii este acela de a cultiva în om însuşiruile Universului raportate la nevoile sale: ordinea, dreptatea, bunătatea, omenia, loialitatea, curajul, sinceritatea, armonia, supunerea şi respectul faţă de stat, de cer, de înţelepţi, de părinţi, de morţi sau de de ierarhia socială. „ … Natura ne aseamănă, educaţia ne deosebeşte...”, adaugă el punând accentul pe instrucţie şi tradiţie, dar şi pe modestie care „…este fundaţia solidă a tuturor virtuţilor…”
Născut cu 500 de ani î.Hr., fără să se remarce în mod deosebit sau să se ridice la nivelul înţelepţilor vremii, Confucius devine cu adevărat cunoscut şi apreciat abia după moartea sa, survenită la 72 de ani, „confucianismul” impunându-se pentru scurt timp ca ideologie de stat. Deşi acest curent tradiţional are încă mulţi adepţi, el a fost abandonat definitiv de revoluţionarii comunişti, considerându-l o piedică în calea deschiderii Chinei către lume. Dar răspunsul lui Confucius, de o simplitate copleşitoare, îi precede şi pe comunişti şi pe detractorii săi dintotdeauna: „… Fericirea aparţine celor care ştiu să o facă să aştepte…”