Un destin influenţat de Blaga
La Casa de cultură a municipiului Cluj-Napoca, unde îmi desfăşor activitatea de aproape zece ani, s-a lansat în septembrie 2006 seria a III-a a revistei Cetatea Culturală. Atunci l-am cunoscut îndeaproape pe prof. univ. dr. Vasile Fanache, care-şi exprima mulţumirea republicării acesteia: „Clujul resimte nevoia unei astfel de publicaţii în ale cărei pagini şi-ar afla locul cuvenit autorii din toate părţile ţării, dar mai ales din părţile noastre, colaborările lor bucurându-se de un ecou bine meritat.”
Şansa de a cunoaşte o personalitate copleşitoare prin erudiţie, cum este criticul şi istoricul literar Vasile Fanache, fusese una dintre cele mai importante momente de la stabilirea mea în Cluj, un loc de unde descind, fără doar şi poate, căi fundamentale ale afirmării culturii româneşti.
In data de 5 aprilie, maestrul prahovean prin naştere, dar clujean convins prin adopţie, a împlinit 75 de ani (s-a născut la 5 aprilie 1934 în Ghirdoveni-Dâmboviţa) şi este încă un bărbat plăcut, cu gesturi elegante, cu o privire senină, extrem de politicos în vorbire, încrezător şi apropiat de tineri, stimulând talentul tuturor acelora care se străduiesc să contureze, cu un condei încă stângaci, un spaţiu al viitorului literar autohton. Este unul dintre colocutorii fără de egal, nu doar prin verbul său inepuizabil, impresionant de profund, dar şi prin blândeţea vocii, de-a dreptul fermecătoare.
Între momentele importante ale existenţei sale, pe care doresc să le evoc aici, este întâmplarea cu marele Blaga, care – aşa cum însuşi profesorul spune – i-a influenţat destinul literar. “Interesant că destinul literar mi-a fost influenţat de o aparent banală întâmplare, al cărei protagonist a fost chiar Blaga. (…) La intrarea mea in Institut, în 1958, regula era ca fiecare să ne alegem o temă de cercetare/lucrare ştiinţifică de elaborat. Şi îmi amintesc că am propus în şedinţa Consiliului Ştiinţific să abordez subiectul Horia Lovinescu, dramaturg. Prezent la discuţii, Blaga, cu un aer doctoral şi aproape imperativ, a intervenit: Tinere, cum te poţi gândi la un subiect atât de banal? Dumneata trebuie să te ocupi de un subiect din spaţiul transilvan. Ce-ar fi să scrii despre Beniuc? In acel moment, cei doi erau în raporturi bune. Beniuc, în calitatea pe care o avea, de preşedinte al Uniunii Scriitorilor, îi asigurase lui Blaga un venit fix, o indemnizaţie lunară substanţială pentru traducerea la Faust. Abia apoi a survenit ruptura de care se ştie foarte bine. Aşa am ajuns să realizez acel volum intitulat Poezia lui Mihai Beniuc (1972), de la care mi s-a tras o veritabilă anatemă, pe care am purtat-o ani de zile.”
S-a dovedit a fi un moment de răscruse, fiindcă de atunci Vasile Fanache s-a dedicat, am putea spune o viaţă întreagă, cărţii şi, mai târziu, catedrei. În acest sens, remarcabil rămâne studiul asupra misterului blagian, o incitantă cale de interpretare, descoperindu-ne un altfel de Blaga, într-o “ciudată postură de creator, discursul său liric având ca obiect (…) chipurile tăcute ale veşniciei, relevându-le ca pe nişte realităţi în sine, fără nici o intenţie de a le explica” (Chipurile tăcute ale veşniciei în lirica lui Blaga, 2007, o ediţie îmbunătăţită a volumului cu acelaşi titlu din 2003). Statistic, a publicat până în prezent 13 volume originale, iar numărul articolelor, studiilor şi recenziilor nu poate fi decât aproximat în jurul a şase sute (Revista Gând românesc şi epoca sa literară, 1973; Întâlniri. Critică şi istorie literară, 1976; Caragiale, 1984; 1997; Eseuri despre vârstele poeziei, 1990; Bacovia. Ruptura de utopia romantică, 1994; 2000; Lecturi sub vremi, 2000; Bacovia în 10 poeme, 2002; Vladimir Jankélévitch, Ironia, traducere, 1994 etc.).
A debutat cu critică literară în 1958 la Steaua (azi este membru în consiliul de conducere), revistă de care s-a legat cel mai mult şi unde a continuat să publice, în anii care au urmat, nenumărate recenzii şi articole. A colaborat, de asemenea, cu revistele Echinox, Tribuna, Familia etc., legând prietenii cu tinerii lor angajaţi, azi membri marcanţi ai literelor româneşti, prietenii care se păstrează nealterate până în prezent. Atunci i-a cunoscut şi s-a legat sufleteşte de Aurel Rău, Virgil Ardeleanu, Constantin Cubleşan, Petru Poantă, A.E. Baconski (mai puţin, acesta mutându-se la Bucureşti imediat după scandalul legat de aşa-zisele căderi în practici cosmopolite ale revistei Steaua). Alături de prof. Iosif Pervain, îndrumătorul tezei sale de doctorat susţinută în 1969 (un studiu consacrat liricii lui Mihai Beniuc), a avut de partea sa profesori ca: Romulus Todoran, Mircea Zdrenghea, Ion Breazu, Teodor Bocşa, Marian Papahagi, Ion Vartic, Ion Pop dar şi pe tinerii pe atunci Ion Vlad şi Mircea Zaciu, fiecare dintre ei reprezentând în domeniul literelor o forţă redutabilă.
Tot din 1958 este repartizat cercetător la filiala clujeană a Institutului de Lingvistică al Academiei Române. Aici a întâlnit, “într-un fel de refugiu pentru păcatele lor ideologice, câţiva oameni eminenţi ai acelor ani, între care i-aş numi pe Ion Muslea, o inteligenţă excepţională, folclorist de prima mână, şi pe Liviu Rusu, esteticianul de excepţie care fusese scos de la universitate pentru convingerile sale.” – spune nostalgic profesorul V. Fanache.
Multe se pot spune şi multe s-au spus despre cel pe care în aceste zile îl celebrăm, ne exprimăm însă preţuirea pentru întreaga sa operă de strălucit literat, dăruită vieţii noastre culturale. Să-i ascultăm cu sfinţenie puţinele şi preţioasele vorbe… Unul dintre atributele valorii sale fiind tăcerea grăitoare care îl defineşte.
Este doar o carte de vizită a celui ce este astăzi prof. univ. dr. Vasile Fanache, o încercare de a transmite un mesaj despre frumuseţea interioară a spiritului său cu adevărat inconfundabil.
La mulţi ani, domnule profesor!
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.