Poetul Ady Endre

   

Agenda culturală a Oradiei, a fost în ultimele zile deosebit de bogată, dedicată, în special aniversării poetului Ady Endre, la 130 de ani de la naşterea sa şi împlinirii a 50 de ani de existenţă a muzeului ce i-a fost deicat prin grija statului român,manifestări iniţiate de către Muzeul Ţării Crişurilor.

Născut lângă Tăşnad, jud.Satu Mare, într-un sătuc ce azi îi poartă numele, Ady Endre a terminat liceul la Zalău. S-a înscris apoi la facultatea de drept din Satu Mare, pe care a întrerupt-o la numai câteva luni, deoarece a început să ,,cocheteze" cu jurnalistica, La îndemnul unui apropiat s-a mutat la Oradea, tocmai pentru a continua această pasiune, activitate pe care a şi prestat-o peste 4 ani.

Aceşti ani, dar mai ales cei care au urmat, în jurul lui au ,,roit" numeroşi tineri talentaţi, devenind un fel de ,,lider" ai lor, tineri care doreau schimbarea, căutau ceva nou, alcătuind în anul 1908 Societatea de lectura ,,A holnap"(De mâine). Locul întâlnirilor , dar şi sediul societăţilor erau la cofetăria ,,Emke", azi complexul turistic ,,Astoria", care a devenit ulterior şi clubul ziariştilor din localitate. Aici au avut loc mai multe întâlniri între Ady Endre şi Octavian Goga, conturându-se relaţii de prietenie între cei doi, şi tot aici a cunoscut-o pe muza sa, Leda, care avea să îi fie ulterior, soţie. Societetea literară amintită a publicat doua antologii din creaţile tinerilor condeeri.

Critica de specialitate apreciază că datorită lui Ady Endre s-a născut poezia modernă maghiară, care a însemnat şi ieşire ,,la rampă" ca valoare mondială.

La reamplasarea plăcii comemorative pe faţa clădirii amintite(placa iniţială s-a deteriorat în timpul războiului) au vorbit despre meritele poetului aniversat prof. univ. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor, prof. Toth Ianos, directorul Muzeului Ady Endre, ec.Syabo Ődőn, preşedintele Consiliului judeţean Bihor al UDMR, pictor Aurel Roşu, preşedintele filialei UAP Oradea şi inginer Gabriel Suciu, directorul complexului care a găzduit manifestarea, şi care a făcut invitaţia de a face din această unitate ceea ce a fost odinioară, adică un important centru de cultură, un club al ziariştilor, scriitorilor bihoreni.

Suita de manifestări a continuat apoi cu o şezătoare literală, într-un fel inedită, fiecare participant aducându-şi din biblioteca personală, cartea preferată, desigur din creaţia lui Ady, citind din poeziile acestuia. Cu acelaşi prilej au fost depuse coroane şi jerbe de flori la bustul poetului, din faţa muzeului ce îl eternizează.

În încheierea acestei relatări vă propun un amplu documentar privind viaţa şi activitatea poetului Ady Endre, pregătit de prof.Toth Ianos, directorul muzeului amintit, care ne-a dat consimţământul să fie utilizat spre publicare, funcţie de spaţiul de care dispune fiecare.

Despre Ady Endre

de prof. Toth Janos
Directul Muzeului Ady Endre din Oradea
                                                                   

Inaugurarea Muzeului Memorial „Ady Endre” a avut loc la 26 noiembrie 1957. Formarea personalităţii sale. „Oradea şi „Nagyvaradi Napló”  (Jurnalul Orădean) au constituit zenitul vieţii şi energiilor mele”, a declarat poetul însuşi într-un articol publicat la 3 octombrie 1912.

Poetul s-a ataşat de Oradea prin prieteniile sincere şi durabile legate aici,prin muza sa Léda şi prin mişcarea literară  novatoare „A Holnap” (Mâine),al cărei stindard incontestabil a fost.   

Oradea s-a aflat întotdeauna în avangarda mişcării de promovare a personalităţii marelui poet maghiar. Imediat după moartea sa, în februarie 1919,la Oradea s-a înfiinţat  prima Societate „Ady”, printre scopurile căreia figura şi strângerea şi păstrarea documentelor şi relicvelor referitoare la poet. 

În 1942,din bani publici, oraşul a cumpărat de la Rozsnyay Kálmán renumita colecţie Ady , cu scopul amenajării unui muzeu memorial. Din cauza războiului realizarea acestui deziderat a fost amânată, iar colecţia păstrată în clădirea Primăriei a suferit pierderi serioase.
Prin Decizia Sfatului popular regional Oradea, s-a creat baza juridică a înfiinţării Muzeului Memorial „Ady Endre”. Între timp, prin Hotărârea Ministerului Culturii colecţia din Zalău,donată în 1935 de mama poetului Gimnaziului din această localitate, a fost transferată la Oradea. Aceste două colecţii au stat la baza patrimoniului muzeului nostru. În organizarea acestuia un rol important l-a avut scriitorul orădean Tabéry Géza, unul din foştii prieteni ai lui Ady.                               

Muzeul este găzduit de clădirea fostei cafenele „Müller” , deosebit de populară la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea. Construcţia iniţială, finalizată în 1869 în piaţa din faţa sediului Prefecturii Bihor, forma actuală şi-a căpătat în cursul reconstrucţiei din 1895. Acest cochet local,cu terasă largă, a fost un loc preferat de tânărul Ady, nu numai de a petrece ci, conform uzanţelor vremii, pentru a şi lucra. Potrivit tradiţiei, în sezonul estival, în colţul din dreapta al terasei se afla masa lui  pe care a redactat multe din reportajele şi articolele sale.               

În actuala expoziţie de bază accentul cade pe prezentarea vieţii şi activităţii orădene a lui Ady Endre, materialul expus prezentând în principal munca de publicist şi în cadrul mişcării literare „A Holnap”.Expoziţia este completată şi cu date esenţiale referitoare la celelalte momente ale vieţii şi carierei sale petrecute la Mecenţiu, Carei, Zalău, Debreţin şi , de asemenea la Paris, Budapesta şi Ciucea.
Noua expoziţie a muzeului reconstituie,în cele două încăperi laterale, atmosfera redacţiilor şi cafenelelor acelor vremi. Demersul nostru  este justificat şi de faptul că în perioada respectivă  clădirea muzeului îndeplinea funcţia de cafenea. 

Ady Endre,reprezentantul cel mai de seamă al liricii maghiare moderne, s-a născut la 22 noiembrie 1877 în satul  Mecenţiu  (azi Satul- Ady) din părinţii Ady Lorincz şi Pásztor Mária. În autobiografia sa poetul a consemnat acest fapt în felul următor: „Conform geografiei provin din Sălaj,din vechiul Partium, deci nici din Ardeal , nici din Ungaria. Din punct de vedere social la fel, nici de sus,nici de jos,ci dintr-o familie boiernaşă,truditoare,care pe parcursul unui mileniu abia că a supravieţuit”.                           

După terminarea şcolii elementare în satul natal, primele patru clase gimnaziale le urmează la şcoala ordinului premonstratens din Carei, iar gimnaziul superior îl termină la Colegiul „Wesselényi” din Zalău. Această alternare a şcolilor cu concepţii şi orientări diferite,fără îndoială a influenţat formarea viziunii despre lume a tânărului Ady. Mai târziu poetul,cunoscut deja pe plan naţional, rezumă acest fapt în felul următor: „Fără îndoială aş fi un alt om dacă deja în sat nu aş fi fost determinat să schimb şcoala calvinistă cu cea catolică şi dacă după gimnaziul călugăresc catolic nu m-ar fi copleşit din nou o , cu totul altă lume în colegiul reformat din Zalău.” Anii de studii ai poetului sunt marcate în expoziţia noastră prin fotografiile gimnaziilor amintite, a profesorului îndrăgit, Kincs Gyula care i-a publicat primele poezii în presa locală, anuarul Gimnaziului din Zalău cu rezultatele eminente la învăţătură ale elevului Ady Endre. Tot în această vitrină este expusă fotografia tinerei Friedmann Erzsébet, denumită „Zsóka”, care i-a inspirat primele poezii de dragoste. 

După bacalaureat se înscrie la Academia  de Drept din Debreţin.  Studiile de drept sunt însă neglijate, iar după un timp cariera de jurist este abandonată definitiv, comunicându-le părinţilor hotărârea sa; „…Eu îmi sacrific viaţa în întregime literaturii. Poate pe patul de moarte am să regret acest lucru dar până atunci nu, pentru că am vrut eu să fie aşa,în mod serios şi chibzuit.”               

Începând de la 1898 colaborează cu ziare locală, iar din aprilie 1899 devine membru de redacţie al cotidianului „Debrecen”. În acelaşi an apare primul său volum de poezii întitulat „Versek” (Poezii). Un exemplar din ediţia princeps  este expus în vitrină.
La începutul lunii ianuarie 1900 Ady a intrat în colectivul de redacţie al ziarului orădean „ Szabadság” (Libertatea).  În viaţa lui Ady Oradea a fost cu adevărat primul oraş care , potrivit mărturiei sale „ a transformat foarte mult în mine ceea ce a format „satul”, adică Carei, Zalău şi Debreţin. Este semnificativ în viaţa intelectuală dinamică a acestui oraş faptul că în această perioadă,cinci cotidiene aveau numeroşi jurnalişti,cititori şi abonaţi.

Fiind cunoscut ca un tânăr poet talentat, Ady a fost cooptat în curând printre membrii Societăţii „Szigligeti” din Oradea. În documentele societăţii referitoare la acţiunile cultural-literare organizate în această perioadă, numele lui Ady Endre apare de mai multe ori în programele enunţate. Edificator în acest sens şi Anuarul societăţii din 1901,expus în vitrină. Cu toate acestea tânărul poet nefiind de acord cu orientarea dominant conservatoare din cadrul societăţii, încă în martie 1900 intră în polemică publică cu exponentul principal al spiritului tradiţional-conservator şi preşedintele societăţii, Rádl Ödön.                               

Tânărul ziarist recent sosit în oraşul nostru a urmărit cu mare atenţie construirea clădirii teatrului orădean, informând periodic pe cititorii ziarului despre evoluţia lucrărilor şi salută cu mult entuziasm inaugurarea acestuia la 6 octombrie 1900, considerând-o ca un eveniment major în viaţa culturală a oraşului. Faptul că tânărul publicist s-a simţit bine în lumea strălucitoare a teatrului stau drept mărturii în expoziţia noastră cronicile teatrale semnate de Ady (Újházi Ede, A dada, opera lui Bródy Sándor reprezentant de seamă a literaturii dramatice maghiară şi altele). Dintre articolele scrise de Ady având această tematică,merită evidenţiat cel cu titlul „ O premieră”, publicat cu ocazia prezentării piesei lui Iosif Vulcan „Ştefăniţă Vodă” în limba maghiară. Faţă de o cronică teatrală obişnuită, autorul de această dată subliniază şi alte semnificaţii ale acestui eveniment mai puţin obişnuit în aceea vreme. După Ady Endre „ Această premieră se poate lega în mod inteligent cu o altă , mai mare premieră, cu apropierea deschisă dintre maghiari şi români în numele culturii…” Tot de această lume fascinantă se leagă fotografiile cu dedicaţie către poet ale cunoscutelor actriţe Fedák Sári şi Bilkey Irén. Fotografia clădirii Bazarului, aminteşte de vestita bodegă „Pollák” care funcţiona în subsolul acesteia şi era locul de întâlnire al artiştilor, ziariştilor şi celorlalţi boemi ai oraşului, printre care şi Ady Endre. Această atmosferă este evocată în expoziţia noastră prin caricaturile reprezentând pe patronii localului ,Pollák Mihály şi „mama Pollák”, nelipsind desigur nici lăutarul orb Vak (Boros) Gyula, preferat în mod deosebit de poet.. O dovadă în plus în privinţa legăturilor strânse ale lui Ady cu teatrul orădean o constituie faptul că singura sa piesă a scris aici la Oradea cu titlul „În atelierul” care a şi fost prezentat la 27 septembrie 1902.

Tânărul publicist a acceptat curând programul radicalismului burghezi şi se orientează spre social-democraţia prezentă deja pe paleta politică orădeană, curente care luptau împotriva stărilor sociale şi culturale retrograde. Aceasta este de altfel şi explicaţia faptului că Ady, după un an şi jumătate părăseşte redacţia ziarului conservator, proguvernamental „Szabadság”, trecând la cotidianul liberal  „Nagyváradi Naplo” (Jurnal Orădean), declarând cu această ocazie că, „m-am săturat de şcoala  oportunismului” într-un articol în care face publică această decizie sa fermă. Ruptura cu vechiul său cotidian a ost grăbită de apariţia într-un alt ziar, în al său era de neconceput aşa  ceva, a articolului „O mică plimbare” scrisă de Ady sub influenţa impresiilor adunate de pe „Şirul Canonicilor” din Oradea, în contrast cu mahalalele apropiate ale oraşului. Membrii Capitlul orădean au pornit un proces de calomniere împotriva autorului, care s-a  soldat cu condamnarea lui  Ady la trei zile de închisoare şi amendă pecuniară.

Profitând din plin de posibilităţile largi oferite de noul său ziar, articolele sale devin tot mai radicale şi mai militante.  Activitatea publicistică desfăşurată la acest cotidian este simbolizat şi de masa de lucru al poetului din redacţia acestuia . La  Oradea Ady devine unul dintre cei mai de seamă publicişti ai vremii, aici se formează stilul său plin de spirit şi elan,izvorând din cele mai bune tradiţii ale prozei maghiare. Cert este că personalitatea lui Ady Endre s-a copt mai devreme ca ziarist decât ca poet. Această constatare este ilustrată şi documentată în acelaşi timp, prin articolul „Distincţia lui Ady Endre”, publicată cu ocazia decernării premiului fundaţiei „Pállfy” destinat „celui mai bun ziarist orădean”, în data de 27 februarie 1903. Prima culegere din publicistica orădeană deosebit de valoroasă şi din punct de vedere al istoriei socio-culturale a istoriei oraşului nostru de la începutul secolului al XX-lea, a fost editată de fostul său reactor-şef Fehér Dezső, în 1927 şi care se poate vedea în vitrină.

Oradea de la începutul secolului XX. nu numai că a lărgit orizontul cultural şi politic al tânărului Ady, dar a oferit şi o mulţime de impresii şi teme de inspiraţie. În poeziile sale scrise în această perioadă se resimte frământarea pentru găsirea formelor poetice de exprimare adecvate şi chiar dacă nu şi-a regăsit în totalitate stilul său propriu, în volumul „Még egyszer „ (Încă odată) apărut în toamna anului 1903 la Oradea, există câteva poezii care prevestesc deja revoluţia literară săvârşită ceva mai târziu de acest „bard al timpurilor noi”.                           

După mai multe aventuri de dragoste trecătoare şi/sau superficiale,la sfârşitul verii 1903 Ady va cunoaşte dragostea adevărată în persoana lui Brüll Adel, denumită Léda, eveniment ce a constituit un punct de cotitură şi în cariera sa poetică. Evenimentul este marcat în expoziţie şi prin prima carte poştală trimisă de Ady către Léda, reprezentând interiorul cafenelei EMKE (azi Astoria), unde s-au cunoscut şi fotografia locuinţei familiei Brüll din Oradea (strada Republicii).

În octombrie 1903 Ady părăseşte redacţia orădeană şi se retrage în satul natal pentru a se pregăti pentru prima sa călătorie la Paris, unde a trăit în această perioadă şi Léda. În articolul său de „Rămas bun”, reprodus în expoziţie din „Nagyváradi Napló” din 6 octombrie 1903, declară printre altele: „Mă păstrează – vrând nevrând – Oradea, acest oraş inteligent, miraculos şi modern. Am să mă gândesc aici mereu cu dor şi recunoştinţă, ca acasă”.       

Timpul a confirmat această mărturisire a poetului, el păstrându-şi relaţiile deosebite cu oraşul nostru până la sfârşitul vieţii sale. Această împrejurare constituie de altfel, una din explicaţiile faptului că, pe la sfârşitul secolului   XX., odată cu înfiinţarea Societăţii A Holnap, Oradea devine centrul aspiraţiilor literare moderne. Din articolul lui Antal Sándor, publicat în Nagyváradi Napló (Cronica Orădeană) din 27 aprilie 1908 cu titlul „ O nouă societate la Oradea” aflăm că.: „Scopul societăţii : răspândirea dragostei pentru cultură literară prin lecturi, matinee. A Holnap va prezenta arta societăţii efervescente contemporane.

Printre proiecte s-a prefigurat şi înfiinţarea unei publicaţii literare, la care însă din motive financiare s-a renunţat. S-a născut în schimb, foarte curând, ideea publicării unei antologii în versuri. „ Vrem să edităm o antologie maghiară modernă cu Ady în frunte”, scrie Juhász  Gyula lui Babits Mihály în aprilie 1908. Portretele poeţilor tineri care s-au grupat în jurul lui Ady Endre sunt: Babits Mihály (1883 – 1941), Balázs Béla (1883 – 1949), Dutka  Ákos (1881 – 1973 ), Emőd Tamás ( 1888 – 1938 ), Juhász Gyula (1883 – 1937 ) şi Miklós Jutka ( 1886 – 1976 ).

Prima antologie a societăţii A Holnap cuprinzând versurile poeţilor amintiţi, cu studiul introductiv semnat de Antal Sándor, a apărut  în septembrie 1908. Prezentarea festivă a volumului de poezii a avut loc la 27 septembrie  în sala festivă a Primăriei orădene. Participanţii la acest matineu literar au  umplut sala până la refuz, şi au aplaudat frenetic pe poetul Ady, care pentru prima oară s-a prezentat în public împreună cu muza sa , Léda. Din programul manifestării remarcăm discursul lui Ady despre tendinţele noi, moderne în literatura maghiară şi poezia sa Un poet de odinioară, dedicată memoriei poetului Vajda János, considerat  un precursor al poeziei moderne.

Adunarea constituantă oficială a societăţii a fost ţinută la 14 octombrie 1908 în cafeneaua EMKE (azi Astoria) din Oradea.  În discursul său Ady a subliniat că mişcarea literară A Holnap nu vrea  să fie un fel de revoluţie necoaptă, provincialistă ci să întreţină şi să potenţeze interesul cultural în trezire.   

Antologia societăţii a fost primită cu mare entuziasm şi recunoştinţă, trezind în acelaşi timp şi o mare indignare. Cauza fundamentală a atacurilor concentrate a cercurilor conservatoare a fost recunoaşterea faptului că poeţii tineri când au ridicat numele lui Ady ca stindard al strădaniilor lor literare,în mod conştient şi deschis au format o echipă de frunte a liricii maghiare moderne.

În noiembrie  1908 unitatea internă a societăţii a ajuns într-un punct critic, odată cu apariţia articolului lui Ady A duk-duk affér (Afacerea duk-duk ). După clarificarea contestaţiilor şi  neînţelegerilor  care s-a desfăşurat în mod  deschis şi pe  un ton vehement, unitatea s-a restabilit, iar în aprilie 1909 a apărut al doilea volum de antologie  al societăţii, care a trezit un interes la fel de viu ca şi primul.

În luna iunie 1909 Bölöni György, prietenul apropiat al poetului ,a organizat o expoziţie din operele pictorilor maghiari moderni , în palatul Vulturul Negru din Oradea. Avancronica evenimentului cu titlul „ Un glas slab de trompetă” şi a cărei manuscris este expus în vitrină, a fost semnat chiar de Ady Endre. În data de 20 iunie în sala impozantă a expoziţiei a fost organizat sub egida societăţii A Holnap un matineu literar la care a fost invitat şi „ cel mai mare poet maghiar modern ,” cum a fost anunţat în presa orădeană, adică Ady Endre . Dintre poeziile sale mai noi ,recitate de poet, un ecou deosebit a stârnit ceea cu titlul „ Aş vrea să fiu iubit „ ,scrisă pentru această ocazie. (Poezia respectivă  exista numai în manuscris şi a doua zi a fost publicată prima dată în cotidianul Nagyváradi Napló)

Un alt eveniment cultural de răsunet a avut loc în data de 3 octombrie din acelaşi an , tot în sala festivă a palatului Vulturul Negru .La acest matineu literar  au participat reprezentanţii de marcă ai revistei Nyugat ( Occident ) a cărei orientare cultural-artistică era similară cu cea a societăţii A Holnap . Dintre poeziile adyene care figurau în programul manifestării , menţionăm pe cea cu titlul Hiába hideg a Hold (Degeaba-i rece Luna) , scrisă de poet în vestita bodegă „Pollák”, chiar în seara premergătoare  petrecută în compania prietenilor săi orădeni.

Meritul trainic al societăţii literare A Holnap  este că a marcat o distincţie clară între orientările progresiste şi moderne pe de o parte , şi cele conservatoare şi insensibile faţă de nou , pe de altă parte . Membrii societăţii A Holnap prin activitatea lor, care a trezit mare ecou, au înviorat într-o măsură neegalată viaţa literară, câştigând mulţi adepţi noii literaturi maghiare.

La începutul lunii februarie a anului 1904, Ady a ajuns pentru prima dată la  Paris, în „oraşul luminii” şi pentru aproape un an s-a stabilit acolo. Parisul l-a atras pe poet nu numai prin cultura sa modernă şi bogăţia sa strălucitoare, ci deoarece îi oferea posibilitatea unei convieţuiri idilice cu Léda. În ciuda dublei sale atracţii, Ady s-a  mişcat la început destul de stânjenit prin oraşul efervescent din cauza cunoştinţelor lacunare de limbă franceză. Dar, i-a stat alături femeia sensibilă,cu o gândire deschisă şi de o frumuseţe provocatoare, care l-a ajutat în toate , chiar îngrijindu-l cu dăruire în perioada în  care Ady a fost bolnav. Parisul a avut un efect eliberator asupra talentului său liric – versurile de Verlaine şi Baudelaire, pe care le-a cunoscut chiar cu ajutorul Ledei, au însemnat pentru el încurajare şi au grăbit vizibil procesul maturizării sale poetice. Această lume trăită din plin de către poet, este evocată în expoziţie prin fotografia reprezentând pe Ady cu muza sa Léda,o vedere din Parisul de la începutul secolului al XX-lea şi prin manuscrisul poeziei „A trecut Toamna prin Paris”.
În 1905 , Ady se întoarce acasă, dar nu la  Oradea, ci la Budapesta,unde se alătură redacţiei ziarului „Budapesti Napló” (Jurnalul de Budapesta) condus de Vészi József. Timp de 3-4 ani noile sale poezii au fost publicate în acest organ de presă liberal-radical. La începutul anului 1906 a apărut volumul său de o importanţă istorică intitulat „Új versek” (Versuri noi) . De aici încolo va fi permanent în centrul luptelor literare şi politice. Din cauza noutăţii şocante a liricii sale în privinţa limbajului şi a formei artistice,aceste poezii ca şi cele din următoarele volume, au fost declarate ca neînţelese. Poeziile în care se preocupa cu soarta naţiunii sale şi biciuia păcatele trecutului şi prezentului său, au constituit argumente pentru adversarii lui ca să fie înfierat drept antimaghiar. Creând o poezie de dragoste nouă, contrastă cu cea tradiţională deosebit de pudică, Ady a devenit imoral în ochii partizanilor conservatorismului. Nu intenţionăm şi nici spaţiul nu ne permite să combatem aceste cât şi alte învinuiri , cum ar fi de exemplu şi decadenţa ,din simplul motiv că timpul a demonstrat de mult tocmai contrariul acestora. / Un exemplar din acest volum se află în vitrină./ Din faţa atacurilor dure Ady se retrage la Paris,unde alături de Léda îl aştepta „Bakony”-ul parizian, loc de refugiu din calea răuvoitorilor săi. (Între anii 1904-1911 poetul s-a aflat de şapte ori la Paris, dar aceste deplasări au avut o durată tot mai scurtă datorită răcirii treptată a relaţiei sale cu Leda. )
Volumul „Vér és Arany” , apărut în 1907, a intensificat atacurile vehemente asupra sa, pe de altă parte au apărut şi grijile cotidiene deoarece la cotidianul „Budapesti Napló” (Jurnal de Budapesta) locul său de muncă a fost desfiinţat. Atât faptul că a rămas fără sprijin material şi sentimental,cât şi sensibilitatea sa socială şi orientarea politică progresistă au avut un rol important în apropierea sa la mişcarea social-democrată. În 1907,în „Népszava,” (Cuvântul poporului), organul oficial al acestui curent politic, Ady va publica primele sale poezii revoluţionare cum ar fi cele cu titlul „Dózsa György unokája ( Nepotul lui Gheorghe Doja) sau „Csák Máté földjén (Pe pământul lui Csak Mate) şi altele. Acestea au fost cuprinse  în noul său volum intitulat „Az Illés szekerén” (Pe carul lui Ilie),în care au apărut ca tematică nouă,şi poeziile religioase.

Ostracizarea poetului a fost atenuată de apariţia revistei „Nyugat” (Occident) în 1908, care şi-a asumat nu numai protejarea lui Ady, dar şi lansarea de contraatacuri. Acest organ de presă  cu apariţie bisăptămânală, situat decenii în şir în avangarda propagării noii literaturi maghiare – alegerea titulaturii însuşi fiind semnificativ în acest sens. Deşi în această perioadă,cu excepţia unor scurte întreruperi, Ady a trăit la Budapesta, el nu s-a simţit acolo acasă. Încolţit de probleme financiare nesfârşite, a stat în hoteluri ieftine, ca un locuitor pasager, continuând aceeaşi viaţă de noapte cu care se obişnuise la Oradea. Modul său de viaţă, care trimite la o sinucidere lentă, i-a afectat organismul, fiind nevoit să recurgă la îngrijiri sanatoriale. (Cheltuielile au fost suportate de obicei, de baronul Hatvany Lajos ,un mare admirator şi partizan necondiţionat al poeziei adyene). Următoarele volume de poezii până la izbucnirea războiului au fost: Szeretném ha szeretnének (Aş vrea să fiu iubit – 1909), A Minden –titkok versei (Poemele tuturor tainelor – 1910) , A menekülő Élet (Viaţa ce refugiază – 1912), A Magunk szerelme (Dragostea noastră de noi – 1913 ), Ki látott engem? (Cine m-a văzut ?- 1914).

În primăvara anului 1912 Ady se desparte definitiv de Léda ,făcând public acest fapt prin poezia necruţătoare „ Elbocsáto szép üzenet” (Frumosul mesaj de despărţire), apărută în numărul din 16 mai 1912 al revistei „Nyugat” (Occident).
După o corespondenţă de mai mulţi ani, în aprilie 1914, poetul o va cunoaşte personal pe tânăra Berta, fiica lui Boncza Miklós, moşier ardelean şi pe care în mod jucăuş o va numi Csinszka. În ciuda protestului tatălui autoritar, la 27 martie 1915 Ady se căsătoreşte cu această fată cultă ,dar puţin exaltată. Aşa a devenit castelul din Ciucea deopotrivă cămin şi loc de refugiu din faţa războiului a poetului hărţuit sufleteşte şi cu stare de sănătate şubrezită. La această ultimă perioadă din viaţa lui Ady Endre se referă exponatele ca: imaginea de epocă a castelului de la Ciucea, fotografia reprezentând pe Ady cu soţia sa, ultimul portret în viaţă al poetului realizat de prietenul său Emil Isac în octombrie 1918 şi reproducerea în forma de manuscris a poeziei antirăzboinică „Ember és Sátán” (Omul şi Satanul)                       

Scrierile sale din aceşti ani, având un caracter consecvent antirăzboinic, constituie un model de umanitate şi moralitate. Acestea mărturisesc convingerea sinceră a poetului că, indiferent de finalul războiului , acesta înseamnă o tragedie istorică a umanităţii şi ,în mod special a naţiei sale. Nu-i de mirare că nu prea  a primit publicitate, ţinând cont de faptul că  majoritatea covârşitoare a presei fiind preocupată de propaganda militaristă El n-a reuşit să publice vreun volum nou, numai după o pauză de patru ani, în 1918 îi apare o antologie din producţia poetică a acestor ani, cu titlul „A halottak élén” (În fruntea morţilor) şi care se află expus în vitrină. (Tot aici se poate vedea şi volumul post-mortem „Az utolsó hajók” /Ultimele corăbii/ apărut în 1923)
În toamna anului 1918 boala lui Ady s-a agravat atât de mult încât abia a reuşit să urmărească evenimentele revoluţiei Delegaţia Consiliului Naţional l-a salutat ca fiind poetul revoluţiei, iar Academia „Vörösmarty” în şedinţa de înfiinţare l-a ales preşedinte, dar deja aceasta n-a mai putut interveni în derularea evenimentelor şi moare la 27 ianuarie 1919.În urma acestui eveniment trist a fost decretat doliu naţional iar trupul neînsufleţit al marelui poet a fost înmormântat la cimitirul Kerepesi din Budapesta.