Interviu cu Al. Florin Ţene Preşedintele Ligii Scriitorilor din România
„Critica literară dă contactul cu
opera ca lucru înfăptuit…”
– Domnule Al. Florin Ţene cunoscând faptul că dumneavoastră aţi debutat cu poezie la vârsta de 18 ani în revista clujeană TRIBUNA, îmi permit să vă întreb, cât din viaţa omului este poezie?
Al. Florin Ţene – În luna mai se împlinesc 50 de ani de la debutul meu cu poezia Eu m-am născut când… De atunci tot scriu şi public. Având în vedere că omul prin construcţia sa psihică este o fire contemplativă şi imaginativă, că din cele mai vechi timpuri el a creeat mitul Edenului/Paradisului/Raiului, cu accepţiunea lor mitic-terestră, creştin-celestă sau secundă (apartenenţa dublă a omului la profan şi la sacru prin dualismul, cum zice Ion Popescu Brădiceni, caracteristic materiei spirit), viaţa omului e plină de poezie. Finalmente Poezia a demarat pe teren magico-mitic, s-a dezvoltat ca idee sau ca viziune religioasă şi culminează ca idee sau viziune filosofică-utopică şi, după aceea, social-politică. Poezie este ducerea la grădiniţă a copilului, plimbarea cu familia în parc, cu prietena şi prietenii, întoarcerea acasă cu un buchet de flori, pescuitul pe marginea unei ape, privirea unui tablou, etc. Poezia îşi dezvăluie existenţa şi menirea în viaţa socială a omului, este inventarierea idealităţilor, iar poetul nu face decât, prin inspiraţie,transpiraţie şi talent să o aducă în semiotic, în paradisul cuvintelor. Poezia nu este numai muzică şi nici numai o suită de imagini. Nu este însă nici o simplă suită muzicală de gânduri. Este o suită muzicală de gânduri emoţionale.
– Cât din viaţa dumneavoastră este scris?
Al. Florin Ţene – De când am început să scriu poezie, de la vârsta de 14 ani, visând pe malul râului Olt sau pe Dealul Viilor drăgăşenene, citesc şi scriu. De pe atunci scrisul a devenit pentru mine o profesie. În acest context am îndrumat şi pe alţii să abordeze frumoasa îndelednicire. Am înfiinţat Cenaclul Literar Gib.I.Mihăescu, la Casa de Cultură din Drăgăşani, pe când eram elev în clasa 10 la liceu, ( influenţându-i pe Virgil Mazilescu, Nicolae Cochinescu-procuror, azi judecător la Curtea Constituţională, Radu Vasile ,fost Prim Ministru, i-am convertit să scrie poezie, numai pe Mugurel Isărescu nu am putut), apoi prin anul 1963 am înfiinţat la Baia Mare Cenaclul Literar Nord, pe când eram student (aici i-am făcut să se aplece asupra poeziei pe Vasile Radu Ghencianu, Iuga, pe pictorul Oros, colaborând fructuos cu cenaclul din Satu Mare condus, pe atunci, de Petre Got). Cenacluri ce funcţionează şi astăzi. Pentru mine poezia nu este ceva adăugit gândirii, ci este desăvârşirea acesteia. Şi când nu scriu gândesc la ce ar urma să scriu.
– Criticul este cel care îşi pune pecetea pe operă, sau este doar un reper?
Al. Florin Ţene – Unii afirmă că, de-a lungul istoriei literare, critica a fost şi este o afirmare a valorii. Spuneam altă dată că eul criticului, la fel ca eul poetului este o subiectivitate inversă. Critica reprezintă în general judecătorul şi cenzorul care alege ce este bun de ce este rău, dar se pune întrebarea, cine alege critica bună, obiectivă, de cea rea şi subiectivă? Cine îi dă dreptul unui critic să dea verdicte, când Istoria Literaturii ne dovedeşte că s-au făcut multe greşeli în acest domeniu? Şi acum, şi în regimul comunist-criminal, criticii au răspuns unor comandamente ale propagandei de partid sau a unor grupuri de interese, sau mai bine zis unor găşti. Critica literară, în general, este o ştiinţă, ea vine să asigure corespondenţa construcţiei sistemului cu teoria sistemului. Misiunea criticului litarar este dificilă, dacă nu este şi scriitor sau poet, căci venind din interiorul acestui univers al creaţiei poate înţelege mai bine elementele pe care se întemeiază creaţia literară.Vorba proverbului românesc: Teoria ca teoria, dar practica ne omoară.
După ce m-am întors de la Bruxelles, în urma unei burse în structurile UE de şase luni,am constatat, prin anul 1997, că postmodernismul de la noi, cu ideile absconse şi texte experimentaliste ce nu spun nimic(vezi poezia poeţilor obzecişti) începe să treacă în penumbră. Astfel a apărut, după 1989, noul curent pe care l-am denumit globmodernul, care îmbină elementele tradiţionale din litaratură cu modernismul, este o întoarcere în trecut, pe jumătate, dar cu elemente moderne ale stilului şi esteticului oferite de noile concepţii despre literatură. Teoretizarea globmodernului am făcut-o în publicaţia Curierul Primăriei şi în prestigioasa revistă Oglinda Literară. Georges Poules sublinia că în timp ce conştiinţa critică este formată din conştiinţa inerentă a operei care este efervescentă şi puternică, evident, primul plan, şi conştiinţa surprinsă a iubitorilor de literatură. În final.dacă creaţia literară este fructul talentului şi transpiraţia autorului, lucrarea criticului este”parazitul” acestui produs .Pecetea pe operă a criticului nu există şi nici un reper nu este, e doar o formă de a reecrea stângaci o operă pe înţelesul cititorului, care oricum nu o citeşte. Critica literară dă contactul cu opera ca lucru înfăptuit,creaţia ne dă distanţa faţă lucruri.
– V-aţi apropiat de teatru,editând şi o culegere de cronici. Credeţi că fiecare om joacă un rol?
Al. Florin Ţene – Volumul Un teatru cât o inimă este a 23-a carte a mea, şi este rodul a zece ani de călătorie la Petroşani pentru a viziona spectacolele de la Teatrul Dramatic I.D.Sârbu, unde era director prietenul Dumitru Velea, scriitor, poet şi dramaturg de o mare fineţe. Când ne naştem Dumnezeu ne pune cu degetul pe frunte o pecete,pe care noi o numim destin. În limita acestuia fiecare dintre noi ne jucăm rolul primit.Oamenii de ştiinţă spun că pecetea pusă de Dumnezeu se numeşte ADN. Însă acest rol îl putem modifica, nu în totalitate, prin voinţă proprie. De câte ori scriu sau vorbesc, scriu şi vorbesc cuiva anume, iar calitatea cuvântului meu este corespunzătoare calităţii celui care mă citeşte sau mă ascultă.
– Cât se scrie în România, cât se citeşte şi cât e calitate?
Al. Florin Ţene – Şi înainte se scria şi acum la fel ca atunci foarte mult. Spre deosebire că atunci nu se putea publica. Din motive că acel scriitor nu făcea parte din sistem (activist de partid,redactor la edituri şi reviste,de fapt şi aceştia erau un fel de activişti de partid). Dacă înainte pentru a fi publicat trebuia ca autorii să scrie în spiritul realismului socialist, deci prost, acum pentru a fi citit trebuie să coborâm ştacheta la dulcegării romanţioase pentru a fi citit. Tot prost. Fiecare artă, spunea Tsatsos, în parte exprimă epoca ei. Dar vai şi amar dacă exprimă numai epoca respectivă. Adevărata artă exprimă toate epocile, pentru că îl exprimă pe om. Doar din când în când, ca un ghiocel, de sub mantaua de zăpadă a literaturii proaste, mai scoate capul o operă bună. Care nu este observată de criticul grăbit să-şi laude amicii, sau mastodonţi umflaţi de propaganda comunistă. Vezi „istoria” lui Alex Ştefănescu.
– Domnule Ţene vă rugăm să ne daţi câteva date despre Liga Scriitorilor al cărui fondator şi preşedinte sunteţi.
Al. Florin Ţene – În anul 1997 am beneficiat de o bursă la Bruxelles în structurile Uniunii Europene timp de 6 luni, urmare faptului că am primit Diploma de ziarist european. Acolo în Belgia am văzut că erau 5 asociaţii scriitoriceşti ,toate egale în drepturi şi obligaţii în faţa guvernului belgian şi a Casei Regale. Atunci mi-a venit ideea de a democratiza şi la noi mişcarea scriitoricească. Uniunea Scriitorilor a rămas sclerozată în proiect. Se face vinovată de multe nedreptăţi aduse unor scriitori. Din 1948 de când a fost înfiinţată această Uniune Sovietică, alfel nu pot s-o denumesc, au fost excluşi mari scriitori (Blaga, Radu Gyr, şi mulţi alţii) şi a făcut jocul politic partidelor de la guvernare, atunci din plin,şi acum.Nu de mult au murit doi scriitori importanţi,membri US, Cezar Ivănescu şi Valentin Taşcu, iar US nu a făcut nimic pentru înmormântarea lor, şi nici pentru ajutorarea familiilor.
Astfel, în 2006, septembrie 8, am avut şedinţa de constituire a Ligii Scriitorilor din România. Aceasta şi-a propus să coopteze în rândurile ei scriitori de expresie română de pretutindeni. Organizaţia noastră nu este o contrapondere la Uniunea Scriitorilor. În Ligă avem înscrişi şi membri Uniuni Scriitorilor. Ea completează un segment neacoperit de Uniunea Scriitorilor. Fiindcă aceasta cenzurează pentru a doua oară scriitorii. Spunând, la cei mai în vârstă, că nu-i primeşte, pentru a nu beneficia de amărâta jumătate de pensie. Deci scriitorii mai învârstă nu au putut publica în regimul comunist că nu făceau parte din sistem, pe motiv că nu scriau în spiritul realismului socialist, acum îi acuză că de ce nu au publicat cărţi atunci.
Liga Scriitorilor are, până acum, 22 de filiale în ţară, inclusiv în Bistriţa, şi 12 în străinătate. Ea apără drepturile scriitorilor, promovează valorile autentice şi va acorda anual Diploma şi Medalia”Virtutea literară „scriitorilor care promovează toleranţa, ideile umaniste, valori ale patrimoniului naţional şi a căror personalitate şi comportare morală şi civică este un exemplu în societatea românească. Acest premiu se acordă scriitorilor indiferent din ce organizaţie profesională face parte. Nu aşa cum procedează U.S. care acordă premii numai membrilor săi. La luarea acestei decizii am pornit de la zicala populară: să nu faci ce face popa, ci ce zice el. De aceea am inclus în condiţiile de acordare a Premiului Virtutea Literară ca scriitorul să aibă o exemplară comportare morală şi civică în societate. Deoarece US a acordat premii unor scriitori care au încălcat cele mai elementare reguli morale şi de comportare în societate. Atunci ce exemplu, a dat şi dă, US tinerilor cititori? Revista Aghora Literară editată de Liga Scriitorilor va promova literatura bună din toate speciile literare,indiferent de vârsta autorilor. Vom face toate demersurile ca Liga să capete statut de organizaţie naţională de utilitate publică, şi de aici curgând acele drepturi de care beneficiază şi U.S.
– De ce era nevoie de o nouă grupare? Este o alternativă al Uniunea Scriitorilor?
Al. Florin Ţene – Pentru democratizarea mişcării scriitoriceşti. În toate ţările europene, inclusiv cele din est care au făcut parte din lagărul socialist sunt mai multe organizaţii scriitoriceşti. În Ungaria, în Polonia, în Bulgaria, etc. Uniunile Scriitorilor de tip sovietic s-au desfinţat. S-au constituit, astfel, mai multe organizaţii profesionale de acest gen. În Ungaria sunt 4. Numai la noi a rămas acest FSN scriitoricesc.
– Ce ar fi viaţa fără literă?
Al. Florin Ţene – Apariţa literei ca semn de exprimare, la început prin reprezentări sumare pe pereţii peşterilor ,apoi transformarea acestora în semne convenţionale,a fost o evoluţie care a contribuit la comunicarea dintre oameni.Dacă nu apărea litera omul ar fi găsit, până la urmă,un alt mijloc de comunicare. Fără literă, fără comunicare ar fi în imposibilitatea societăţii de a evolua.
– Ce proiecte aveţi în plan jurnalistic? Este o modă ca sciitorul să fie şi jurnalist?
Al. Florin Ţene – După sprijinul din umbră dat fiului meu dr.în istorie şi drept Ionuţ Ţene, scriitor, de a edita on-line ziarul Napoca News, doresc să-mi selectez din miile de articole publicate în presa vremii unele articole şi să editez un volum, intitulat Prizionierul oglinzilor paralele. Numai necesitatea, nu moda, l-a împins pe scriitor să facă şi pe jurnalistul. E bine ca până la 30 de ani scriitorul să fie jurnalist, pentru a cunoaşte viaţa, apoi ar fi bine să se ocupe numai de scris opere literare. Dar, din păcate, din scrisul literaturii nu se poate trăi,aşa că face jurnalistică până la pensie.
– Care este destinul scriitorului într-o ţară în criză?
Al. Florin Ţene – Din toate timpurile scriitorul a fost în …criză.Dar într-o ţară în criză cu atât mai mult scriitorul plonjează mai adânc în aceasta. Oamenii neavând bani, întâmpinând greutăţi zilnice nu mai au dispoziţie şi nici bani să mai cumpere cărţi. Această situaţie se răsfrânge şi asupra celui care scrie.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.