“Am suferit enorm de mult pentru că am fost şi sunt român”

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Interviu cu Maestrul Ioan Paulencu Artist al Poporului din Moldova, solist al Operei Naţionale, Preşedintele Societăţii Culturale Salvati Folclorul, conferenţiar universitar

Motto: Noi românii din Bucovina de Nord, Bugeac şi Basarabia, în decurs de aproximativ 250 ani, am trăit doar 22 de ani în propria noastră ţară România, din 1918-1940… Cred că nu este nici o noutate dacă voi răspunde că am suferit enorm de mult pentru că am fost şi sunt român. (I Paulencu)

 

Pe Maestrul Paulencu l-am găsit întâmplător la You Tube, unde ca oaspete al Radio Moldova, care îi lua un interviu, m-a impresionat cu talentul, caracterul, dragostea de neam, limbă şi cultură românească. L-am rugat recent să ne acorde un interviu şi a avut amabilitatea să accepte.

Gabriel Gherasim: Stimate Maestre Paulencu, daţi-ne vă rog câteva date biografice!

Ioan Paulencu: Sunt născut la 5 decembrie 1940, regiunea Cernăuţi, comuna Voloca. După absolvirea şcolii, am muncit la diferite servicii fizice: la căile ferate, ca muncitor, la parcul de tramvaie ca muncitor, la reţeaua de drumuri regionale ca muncitor. La vârsta de 19 ani, mi-am însusit meseria de modelier cizmar. Am lucrat aşa până la vârsta de 26 de ani, în timp ce cântăm în paralel şi în corul bisericesc din sat. La 26 de ani am devenit student al Institutului de arte Gavriil Muzicescu din Chisinau. Din anii 1968-1972, în paralel cu studiile, am lucrat în orchestra Folclor al Radioului şi Televiziunii din Moldova. Din 1972 până în prezent (71 de ani) sunt solist la Opera Naţională.

Gabriel Gherasim: Maestre Paulencu ce a însemnat ca să fiţi etnic român în teritoriile ocupate de ruşi dintre Nistru şi Prut?

Ioan Paulencu: Stimate domnule Gherasim, cred că nu este nici o noutate dacă voi răspunde că am suferit enorm de mult pentru că am fost şi sunt român. În Basarabia, pe timpul sovetic, toţi românii erau persecutaţi. În anul 1978, m-am dus ca să-mi corectez toate datele biografice, prezentând certificatele de naştere, al meu, al tatălui şi al mamei, certificatul lor de căsătorie, unde erau descrşi ca agricultori români. Nu au vrut să mă înregistreze ca român. M-au sfătuit să mă adresez la secţia de paşapoarte republicane din Moldova. Anteior, în 1957, la cercul militar, în mai puţin de 2 minute mi se schimbase numele: din Paulencu în Pavlenco, din Ioan în Ivan şi din român în moldovan. La secţia republicană de paşapoarte când a citit şeful documentele românesti ale părinţilor m-a întrebat: “şi dumneata vrei să te scrii acum ca român?” Eu i-am răspuns: “Eu nu vreau să mă scriu român, eu sunt român şi punctum”. La răspunsul meu, şeful a exclamat că mai degrabă decât să mă înscrie pe mine ca român se spânzură el. I-am răspuns foarte politicos: “Vă rog să-mi semnaţi corectarea documentelor de identitate, pe urmă va puteţi şi spânzura dacă poftiţi”. Şeful a sărit de pe scaun şi m-a ameninţat că mă va reclama la Poliţie. Iar eu i-am răspuns: “Asta vreau să fac şi eu, deoarece dumneata mi-ai insultat naţia”. Şeful a aprins o ţigară, defilând nervos prin birou şi după câteva fumuri de ţigară a exclamat cu ură: “E imposibil de lucrat aşa!” Cu multă silă mi-a semnat documentele. Cu aşa nervi, mi-am recăpătat din nou numele, prenumele şi naţionalitatea. Luând documentele semnate i-am zis: “Eu la revedere nu vă spun, deoarece nu aţi meritat aşa bineţe”.

Colegii din Teatru, aflând că am redevenit “român”, atât ruşii, cât şi “moldovenii”, m-au urât făţis după aceea. Închipuiţi-vă că dacă chiar astăzi, în mileniul III, sunt unii cetăţeni care se bat cu pumnul în piept şi strigă: “Sunt moldovan, deci nu român”, vă închipuiţi reacţia de atunci.

Gabriel Gherasim: Enumeraţi vă rog câteva din activităţile dumneavoastră profesioniste.

Ioan Paulencu: În opere, am interpretat cele mai de frunte roluri pentru başi precum: G Verdi – rolul preotului Goardean, din opera Forţa destinului de G Verdi; Regele Fillip şi Inchizitorul din Don Carlo; Regele şi marele preot Ramfis din opera Aida; Zaccaria din opera Nabucco; Monterone Sparafucili din opera Rigoletto; Ferando din opea Trubadur;  S Gounod – Mefisto din opera Faust; P Ceaikovski – regele Renne din opera Iolanta; Cneazul Gremen din opera Evghenin Oneghin; Borodin – Cneazul Galetkii şi Hanul Conciak din opera Cneaz Igor; G Rossini – Don Basilio, din opera Bărbierul din Sevilla; G Mustea – Alexandru Lăpuşneanu din opera cu acelaşi nume. În total, am interpretat peste 60 de roluri. Pe parcursul acestor decenii, m-am ocupat intens de promovarea folclorului românesc, folclor ce nu are egal în lume. Doinele, baladele, cântecele nuptiale, colinde, urături, toate sunt fără egal. Cânt la 15 instrumente populare precum: caval românesc, cel unguresc, tilincă, drâmbă, muzicuţă, ocarină, fluier, frunză, cimpoi, fluier îngemănat s a. De 3 decenii sunt profesor de canto la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice şi la Colegiul de Muzică Ştefan Neaga. Am studenţi laureaţi cu marile premii naţionale şi internaţionale. La colegiul Ş Neaga am inaugurat un ansamblu etnofolcloric, care la propunerea studenţilor a fost numit Bucovina. Această denumire nu a fost confirmată încă până acum. Mi s-a spus să propun prin cerere la consiliul profesoral, ca să-mi accepte această denumire. Nu a fost acceptată nici acolo şi mi s-a răspuns că orice denumire merge… numai Bucovina nu. Cu aceasta v-am spus foarte multe. Folclorul şi cultura din Bucovina miros prea mult a românism în Basarabia.

Gabriel Gherasim: Cum explicaţi maestre perpetuarea spiritului românesc în teritoriile ocupate, în ciuda paranoii antiromâneşti din zone curat dacoromane după etnie, limbă, civilizaşie şi istorie?

Ioan Paulencu: Dle Gherasim, noi românii din Bucovina de Nord, Bugeac şi Basarabia, în decurs de aproximativ 250 ani, am trăit doar 22 de ani în propria noastră ţară România, din 1918-1940. Tot noi, aceşti români din Bucovina de Nord, până astăzi am păstrat cel mai mare “focar” al românismului, pentru care suntem maltrataţi şi invidiaţi de naţiunile care ne-au ocupat de atâta amar de vreme. Mai mult, un român din Bucovina de Nord, ca să primească vreun titlu onorific, trebuie să muncească de patru ori mai mult decât un român din Basarabia, darămite din România actuală.

Ca să vă dau un exemplu: de 20 de ani mă lupt ca să filmez un film: Nunta Străbunilor, cel mai sacru argument al existenţei noastre ca neam şi care ne-ar ridica cu vreo 10 capete mai sus în faţa omenirii. Din păcate, până astăzi, nu am găsit niciun finanţator. M-am adresat printr-un român din Basarabia, la diaspora românilor din Canada, Italia, Spania, Portugalia, SUA s a, cu rugămintea de finanţare. Au trecut mulţi ani şi nu am niciun răspuns. Sunt nevoit să plec cu această comoară spirituală pe lumea cealaltă. Mă bucură însă un singur lucru, că majoritatea studenţilor mei, absolvenţi de canto popular, conduc nunţi, recită oraţii nupţiale, conocării, iertăciuni nupţiale. Prin aceşti bravi studenţi, încerc să fac o microrevoluţie şi o renaştere naţională. Toate aceste perle folclorice sunt imprimate în fondurile de aur ale tezaurului folcloric dacoromân, prin sârguincioşii mei studenţi, care au preluat această ştafetă pentru a o duce mai departe. Eu personal sunt invitat uneori la nunţi ca să recit masa iertăciuni, oraţii, conocării şi ca să le cânt câteva melodii nupţiale şi folclorice româneşti. Practic de un an de zile, regizez o emisiune folclorică la radio Vocea Basarabiei numită Perle folclorice care nu trebuie să fie uitate. De la bun început şi până acum aceste emisiuni se păstrează în arhivele radioului. Le putem transmite pentru mass media de limba română din România şi exil dacă o să le solicite. Sper că va prezenta pentru cititorii dumneavoastră un mare interes.

Gabriel Gherasim: Aţi mai dori să adăugaţi ceva pentru cititori?

Ioan Paulencu: În prezent lucrez la un manual, Metoda şi specificul predării cântecului şi romanţei populare româneşti, un manual care nu există nici în Moldova şi nici în România.
Nici pe de parte nu am spus totul despre activitatea mea în domeniul artei clasice şi populare, dar cred că este suficient pentru acum. Rugămintea mea este să ma ajute cei care pot pentru colectarea fondurilor necesare realizării filmului Nunta Străbunilor.

Va mulţumesc pentru şansa de a împărtăşi câte ceva despre cultura dacoromană din teritoriile îndepărtate de ţară, dar nu şi de neam.

Gabriel Gherasim: Va multumim noi pentru acest interviu.