Interviu cu Michael Haulică
Scrisul, pasiune sau meserie?
Şi pasiune, şi meserie. Deşi termenul „pasiune“ ar duce scrisul prea aproape de hobby. Or eu nu scriu în loc să colecţionez timbre. Cred că resorturile celui care scrie sînt mult mai adînci decît ale celui care are un hobby. Iar scrisul, ca pasiune, e mai mistuitor decît orice altceva. Scriu pentru că aşa m-am născut, cu „defectul“ ăsta, iar dacă după 25 de ani de activitate ca programator am decis să renunţ la meseria cu care am intrat în societate şi s-a putut să-mi fac din scris o nouă (veche) meserie… înseamnă că, într-un fel, sînt un om norocos. Acuma, prin comportamentul de scriitor eu înţeleg nu numai să-ţi scrii „operele nemuritoare“, dar şi să fii prezent continuu în presă cu articole, interviuri şi tot ce ţine de asta. Dacă am reuşit să-mi fac din pasiune o meserie… asta e foarte bine. Dar trebuie să precizez că şi meseria iniţială (cea de programtor) am făcut-o cu multă pasiune.
De ce SF?
Nu m-am mai gîndit de mult la asta. Dar, pe vremea cînd mă gîndeam, sefeul mi-a părut un loc al deplinei libertăţi. Sefeul e locul în care te poţi elibera de constrîngerile cotidianului, de regulile şi legile sub care (trebuie să) trăieşti. Diferenţa între mainstream şi SF este că în SF ai libertatea de a-ţi construi integral lumea în care să-ţi arunci personajele. E mai dificil, recunosc, pentru că acea lume trebuie să funcţioneze, să fie coerentă. Altfel spus, dacă scriitorul se cerede Dumnezeu, în SF este cel mai aproape de asta.
Care au fost scriitorii care v-au influenţat cel mai mult stilul?
Gabriel Garcia Marquez şi William Gibson. Şi cred că mai e loc şi pentru Eugen Barbu, ale cărui cărţi Princepele, Săptămîna nebunilor şi Groapa au fost fundamentale pentru mine cîndva. Nu mi-am analizat stilul. Dar dacă e să se găsească ceva influenţe ca stil, cred că de aici ar veni.
În ultimii ani, asistăm la o adevărată explozie a genului SF. Care credeţi că ar fi cauzele principale ale acestei revigorări?
Pe alte meleaguri, cele care folosesc limba li Shakespeare (sau derivate ale acesteia) explozia este continuă de vreo cîteva zeci de ani… multe zeci de ani. La noi e vorba de piaţă, de marketing editorial, de a găsi ceva nou… Şi în general e vorba de a-ţi pune probleme despre lume şi viaţă care să atingă nu numai ziua de azi. E partea de „încotro ne îndreptăm?“, mereu discutabilă – în cazul că am lămurit-o cu cine sîntem şi de unde venim.
Credeţi în ideea de entertainment cultural?
Da. Deşi unii ar spune că e o contraducţie în termeni, „culturalul“ fiind deasupra entertainmentului. Dar cred că oamenii citesc cărţi şi pentru a se simţi bine, nu numai pentru a sta încruntaţi asupra unei pagini… Scriitorii cu succes la public care rămîn totuşi şi în istoria literaturii reuşesc să le combine pe cele două.
Au ceva în plus autorii străini de SF în faţa românilor?
Au limba engleză şi sute de milioane pe posibili cititori. În rest, talentul poate fi găsit oriunde. Eu cred că mai au şi o anumită disciplină, o anumită înţelegere a rostului lor în viaţă şi chiar a ceea ce îşi doresc ei de la viaţă. Mai cred şi că muncesc mai mult, acceptă ideea că scrisul e, pînă la urmă, tot un soi de lucru în echipă (alături de editori, agenţi)… E povestea aia cu profesionismul… sau profesionalismul, dacă vreţi.
Credeţi că scriitorii români ar trebui să fie conectaţi la ideile importante ale scenei culturale mondiale?
Da şi nu, nu neapărat. Ca scriitor, poţi să fii şi un Dumnezeu al lucrurilor mărunte.
Astăzi literatura mai trebuie să culturalizeze, sau doar să îi facă pe oameni să se simtă bine?
Ar trebui să definim mai întîi ce înseamnă „a culturaliza“. Multe dintre lucrurile care apar iniţial în underground ajung pînă la urmă parte a culturii înalte.
Segmentul online începe să ocupe din ce în ce mai mult din spaţiul cultural. Credeţi că acesta este viitorul?
N-aş vorbi la modul absolut, n-aş folosi „viitorul“. Un viitor, desigur. Şi nu-l va mai da nimeni înapoi. Dar nici nu mă văd trăind ani de zile, 20 de ore pe zi, cu ochii într-un monitor. Probabil se vor găsi alte forme de „hîrtie“, alte tipuri de monitoare… La urma urmei, nici cinematograful, nici televiziunea n-au dus la diapariţia cărţilor, cum nici televiziunea nu a distrus cinematograful sau teatrul.
Succesele fulgerătoare înregistrate de autori ca Dan Brown, J. K. Rowling, Paulo Coelho sau Stephen King, au demonstrat resursele literaturii în competiţia cu celelalte mijloace de comunicare. Credeţi că un autor român va reuşi în viitorul apropiat să se ridice la nivelul scriitorilor occidentali?
Întreabrea are două părţi. Scriitorii pomeniţi nu sînt campioni absoluţi. Sînt destui muzicieni care au vîndut multe zeci de milioane de albume – şi muzica tot un mijloc de comunicare este, tot în sfera culturală. Despre români… Nu văd de ce n-ar putea avea un succes asemănător celor amintiţi. Dar scriitorul român trebuie să înveţe să scrie şi pentru public. La urma urmei, ce vrea publicul? Ceea ce a vrut întotdeauna: poveşti frumoase…
Care este ultima carte pe care aţi citit-o?
Spectrul lui Phlebas, de Iain M. Banks, despre care am scris pentru Ziarul de duminică. Găsesc din ce în ce mai greu timp pentru cărţi despre care să nu trebuiască să scriu. A devenit un fel de obsesie asta. Dar sînt termene, contracte… Am început cu ideea scris=meserie. Şi cu cititul, uneori, este la fel.
Aveţi proiecte inedite pentru viitorul apropiat, la ce ar trebui să se aştepte cititorii dumneavoastră?
Mi-am luat în serios intenţia de a scrie un volum de nuvele care să se petreacă într-un acelaşi univers. Iar nuvela la care tocmai scriu se dovedeşte a fi, de fapt, partea a doua a unui roman care era în plan pentru anul trecut. Aşa că, probabil, voi renunţa la volumul de nuvele şi voi termina acel roman. Va fi primul dintr-o trilogie care sper să nu-mi ia prea mult pînă s-o văd gata. Aşa că s-ar putea ca în toamnă, la Gaudeamus, să-mi întîlnesc cititorii la lansarea romanului.
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.