Procesul Comunismului

Gabriel Gherasim:  Domnule Roşca, vă rog daţi-ne câteva date biografice.

Ioan Roşca: M-am născut în 1958 în comuna Vama, judeţul Suceava.  La absolvirea Liceului Petru Rareş din Piatra Neamţ (în 1977) eram pasionat de literatură, filozofie (existenţialistă) şi matematică (premii la olimpiada naţională). La absolvirea Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din Iaşi (1978-1983) eram interesat de filozofie, matematică (iarăşi am primit premii la olimpiade naţionale şi internaţionale), didactică şi popularizarea ştiinţei (am încercat întâi o lucrare de stat cu "Estetică şi Dragoste în Predarea Electronicii"…) şi teoria sistemelor ("Analiza Sistemelor Neliniare" – fiind în final lucrarea mea de stat). Din 1983, am fost angajat inginer la Întreprinderea Electronica Bucureşti – secţia Service- Piatra Neamţ. M-am ocupat aici de cercetarea şi explicarea funcţionării şi depanării aparatelor analogice (televizoare, etc). Am pus la punct şi coordonat Centrul din Piatra Neamţ de pregătire a depanatorilor din Electronică, scriind cursuri, caiete service, sisteme de testare. Din 1986 am virat către calculatoare, punând la punct caiete de depanare şi programând soft de bază şi de aplicaţie (de exemplu sistemul de boot pentru calculatorul personal CIP-Electronica, lecţii de matematică, etc.). Am încercat să-mi public lucrările de popularizare a fiziologiei sistemelor tehnice – dar nu am găsit interes la edituri. În paralel, am făcut intens preparaţii, explorând modul în care puteam stimula înţelegerea matematicii prin probleme făcute în "pas de deux". Mi-am sintetizat observaţiile despre explicarea gândirii matematice şi carenţele învăţămîntului românesc în lucrarea a doua de stat (1990) cu care am încheiat Facultatea de Matematică – urmată la "fără frecvenţă", la Bucureşti între 1984 şi 1989. Pasiunea mea pentru studiul şi practica "explicaţiei" s-a adâncit, făcându-mă să lansez (în ianuarie 1988) un manifest "neoiluminist" (prin domnul Mihai Pelin – despre care nu ştiam pe atunci mare lucru), care urma să scoată materialul afară (la Milano) pentru publicare… Acest text a stat la baza platformelor de partid ("Al Renaşterii Spirituale", etc.) pe care le-am conceput şi propus în ianuarie 1990 – şi îmi ghidează şi azi cercetarea ştiinţifică. 

    În ceea ce priveşte atitudinea mea faţă de situaţia politică din România, m-am mărturist în "Scurtcircuit biografic", vezi:

http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1995-1996/docs/biograf.asp.htm

    Aş rezuma: nu am intrat in jocul comuniştilor (partid, etc.), i-am detestat, m-am comportat nonconformist şi provocator – dar nu le-am opus rezistenţă politică, explicită. Ceea ce mi-a produs o acută criză de conştiinţă (ruşine), care s-a accentuat după 1985 şi m-a făcut să mă simt obligat, după 22 decembrie 1989. Activitatea mea civic-politic-contestatară e explicată în texte expuse în "Istoria unei contestaţii" http://www.piatauniversitatii.com/ico/default.asp.htm

    Am pus acolo (în loc de semnatură) un rezumat telegrafic : "demisionat din FSN la 22 decembrie 1989 – ca protest pentru confiscarea revoluţiei, participant la mitingurile de protest din anul 1990;  militant pentru formarea şi implicarea elitei civice şi politice – ca pavăză în calea contrarevoluţiei; de două ori grevist al foamei – în şi pentru Piaţa Universităţii, susţinător şi explicator consecvent al idealurilor ei; fondator al Asociaţiei Dialog-Piatra Neamţ, al Alianţei Civice naţionale şi din judeţul Neamţ; fondator al Alianţei Opoziţiei din Neamţ, devenită Forum Antitotalitar, devenit Convenţia Democratică; exilat, pentru a denunţa tranşant "legitimitatea" "tranziţiei" şi a încerca sensibilizarea Occidentului;  demisionat din CDR, în noiembrie 1996, ca protest pentru alierea cu cei ce au stins revoluţia; autor a unor intervenţii explicative, vizând eliberarea conştiintelor şi lupta cu dăunătorii; fondator al spaţiului: http://www.procesulcomunismului.com iniţiator al curentului "Acţiunea pentru Eliberarea României " (AER), susţinut prin spaţiul:  www.piatauniversitatii.com

    Denunţând trădarea Revoluţiei, am părăsit România în 1992, emigrând în Canada, de unde am încercat să continui lupta pentru denunţarea şi combaterea Tranziţiei criminale. Dar nu am avut succes, trebuind să mă resemnez la a arunca mesaje în neantul Internetului şi la a-mi continua cariera ştiinţifică (compromisă de o pauză atît de îndelungată), în condiţiile ingrate ale emigrării. După un studiu dedicat modelării fenomenului explicaţiei – finalizat în teza de doctorat în educaţie (Montreal, 1999), am condus (în cadrul Institutului LICEF de pe lîngă Teleuniversitatea din Montreal) o serie de proiecte de cercetare a unor sisteme de informare şi instruire. In ultimul proiect de exemplu (LORNET) am construit, vezi: http://www.lornet.org/eng/theme6.htm arhitectura conceptuală pentru sistemul  TELOS – o infrastructură pentru interconectarea tehnică şi semantică pan-canadiană a repertoriilor de resurse şi servicii educaţionale.  Orice încercare de a face lucruri similare în România s-a lovit de realitatea mafiotă neo-colonială. Cine mai poate opri distrugerea învăţământului românesc pentru a se face loc "instrumentelor evoluate" fabricate aiurea – o ocazie ideală pentru ghişefturi "de contractare" în numele "tehnologizării educaţiei"? Cine să sprijine iniţiative ca aceea a înzestrării comunităţilor mici cu centre de exploatare a internetului pentru optimizarea trocului dintre micii consumatori şi micii producători? În ultimul timp, încerc să unific cercetările mele privind fenomenul propagării cunoaşterii, sistemele de "matching" informaţional, instrumentarea unei democraţii cu adevarat participative şi scoaterea la lumina a crimelor comunismului. Am propus astfel de proiecte şi le voi prezenta anul acesta în câteva congrese, sperând să stârnesc interesul unor colegi cercetatori şi instituţii europene.

G.G.:  Care este rolul dumneavoastra în încercarile de a face un proces al comunismului ?

I.R.: Din ziua de 22 decembrie 1989 m-am dedicat acestei cauze. În paralel cu încercarea de a provoca organizarea unei rezistenţe politice şi civice eficace împotriva neocomunismului cameleonic, am făcut demersuri ca să acordam fostelor victime atenţia, respectul şi sprijinul cuvenite. După ce am constituit Alianţa Opoziţiei din Neamţ,  am cooperat şi mai strâns cu AFDPR Neamţ, rezultatul fiind descoperirea gropii comune de la Dealul Mărului http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/dealulmarpitesti.asp.htm

    A urmat primul meu Apel pentru Procesul Comunismului: http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/dmaruluiviitorul11oct90.asp.htm

    Activitatea noastra a scos din fire torţionarii, care şi-au descărcat ura reprimând brutal mitingul de comemorare a victimelor comunismului pe care l-am oganizat la Piatra Neamţ pe 16 februarie 1990 (în urma acestor evenimente oribile am intrat în a doua grevă a foamei şi am decis să părăsesc România , nerecunoscând statul condus de Ion Iliescu).  Pe 7 septembrie 1991 am trimis o scrisoare deschisă congresului AFDPR

http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/scrisoaredeschisaafdp.asp.htm în care am declarat că: "nu pot accepta participarea mea la constituirea eşafodajului ştiintific şi cultural românesc, în condiţiile în care societatea al cărui membru sunt nu este reabilitată prin consumarea unor acte elementare de dreptate, prin pedepsirea vinovaţilor şi despăgubirea morală a victimelor lor" şi că " nu voi accepta niciodată să mă joc de-a ştiinţa pe suprafaţa unui pamânt în care oasele celor ce au luptat şi suferit pentru condiţia mea umană ZAC BATJOCORITE DE UITARE". Încercarea de a ma ţine de cuvânt m-a costat foarte scump, profesional, material şi sufleteşte. Am alocat acestei cauze trădate de prea mulţi, miezul acestor 16 ani irosiţi – având ca singură satisfacţie convingerea că fac ceva just.

    În septembrie 2004 , după o întâlnire impresionantă cu domnul Cicerone Ioniţoiu şi o nouă înfruntare (la Montreal, în Piaţa României) cu tandemul Iliescu-Teodorescu http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2004_2/default.asp.htm "m-am reactivat"- lansând cele două spaţii Internet: "Procesul Comunismului, Contrarevoluţiei şi Tranziţiei Criminale" şi "Piaţa Universităţii distribuită" , revenind în România, pentru a participa la procesul intentat emanaţilor.  Am făcut şi am scris mult în aceşti 16 ani. Am formulat platforme complete pentru combaterea comunismului şi efectelor sale: http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=588&year=2005&month=2.htm

    Am încercat să trezesc la acţiuni reale persoane care de 16 ani pozează în lideri anticomunişti, în analişti care disecă lupte trecute, evitând însă deschiderea unui front prezent. Nu mi s-a dat nici o atenţie. Nici un ziar din România nu a vrut să-mi publice sau semnaleze textele. Ca şi alţii îndepărtaţi de "moderaţi"-  sunt prea "radical". Probabil încă mă taxează de "provocator".

    În ciuda consecvenţei eforturilor mele şi a posibilităţilor profesionale – nu am fost invitat în noile comitete, institute şi comisii (decât ca… suport tehnic) – deşi unii dintre membrii lor mă cunosc foarte bine. Nu vă zic asta din vanitate ci pentru că marginalizarea mea discretă, invizibilitatea mea fără leac, au cauze profunde, ce merită scrutate http://www.piatauniversitatii.com/news/default_editoriale.asp-yearş2005&monthş3.htm

G.G.:  Recent, Preşedintele României a declarat că îi trebuie "dovezi ştiinţifice" pentru a condamna comunismul şi genocidurile sale. Ce fel de dovezi ştiinţifice aţi oferi Preşedintelui României, şi/sau acelor sprijinitori idealişti ai comunismului din Vest, altfel chemaţi, "idioţii utili" (conform lui V.I. Lenin), -care sprijină comunismul şi după colapsul acestuia-, pentru ca aceştia să poată fii convinşi de necesitatea condamnării comunismului în România ?

 I.R.: Nu aveau nevoie de alte dovezi, pe lângă oceanul mărturiilor publicate. E o farsă, o diversiune – cu scopuri previzibile: să se simuleze corectarea situaţiei, pentru a se închide dosarul cu câteva scuze, fără alte implicaţii. Validându-se astfel subtil şi lucrările comisiei Wiesel – cu urmări morale şi pecuniare previzibile pentru poporul român. Cine cere azi dovezi? Cei care au  au închis arhivele dupa 1989,  condamnând definitiv victimele la moarte nemângâiată (vezi dispariţia lui Ion Gavrilă Ogoranu – unul din şirul celor care trebuie să dispară fără a strica "consensul" tăcerii) şi protejând îmbogăţirea călăilor şi urmaşilor lor?

G.G.:  Într-un discurs de anul trecut, Preşedintele Bush Jr. însuşi îşi cerea scuze în numele poporului american de Trădarea de la Yalta din 1945. În ce măsura îi reţineţi drept responsabili pe anglo-americani de acest mişelesc tratat, care a condamnat în secret Estul Europei la 50 de ani de sclavie rusească şi comunistă ?

I.R.:  Eu nu mai cred în lupta de principii dintre comunismul rus şi anticomunismul occidental. A fost doar acoperirea propagandistică a unei concurenţe geostrategice, o capitalizare a crimelor imperiului concurent. Faze de conflict, urmate de înţelegeri la masa verde, în care "luptătorii pentru libertate" – folosiţi un timp – sunt lăsaţi balta sau chiar jertfiţi. De la România condusă de la Washington prin Moscova, la România condusă de la Moscova prin Washington – rămânem o colonie penibilă. S-a vazut ce a însemnat anticomunismul american dupa 1990, când administraţia SUA a câştigat rapid alt duşman, terorismul arab, menajând însă vechii "exponenţi ai răului" din Europa de Est – cu care colaborează excelent.

G.G.:  Într-o recenta încercare din partea reprezentantului Norvegiei la Comunitatea Europeană, de-a condamna comunismul din partea C.E. , această propunere a căzut din cauza minorităţii de voturi în aceasta direcţie. În ce măsură reţineţi responsabili de aceasta Partidele comuniste si/sau socialiste din Europa de Vest?

I.R.:  Nu toţi comuniştii, socialiştii şi intelectualii "progresişti" occidentali au fost agenţii Moscovei – cum văd ca susţin unii. Nu toţi au colaborat cu regimurile comuniste sau au acoperit crimele lor. Dar marea majoritate a făcut următorul raţionament: duşmanii duşmanilor (capitalismului pe care-l detestau dinăuntru) trebuie să fie menajaţi (sprijiniţi). De aceea au tăcut şi vor să acopere azi această tăcere. Eroarea aceasta e denunţată de Orwell – care arată în "1984" şi "Ferma Animalelor" că două regimuri concurente pot fi AMBELE odioase. Nu are sens să iubeşti ciuma pentru că te-ai săturat de holeră, să crezi că e un leac al ei. Fiinţa umană merită mai mult decât domesticirea dură sau perfidă de către un sistem politic. Intelectualii români anticomunişti (exasperaţi de atitudinea pro-comunistă a omologilor lor contestatari din Occident) comit exact aceeaşi greşeală, în oglindă: acordă capitalismului occidental cecuri în alb pentru că ar fi fost opus comunismului şi se lasă confiscaţi de agendele propagandistice ale altora. În loc să caute mijloace de a apăra interesele micilor întrepinzători şi profesioniştilor – proveniţi dintre victimele comunismului, ridică ode penibile capitalismului corporatist – reprezentat la noi de Baronii Roşii. Şi mustră pe criticii nedreptăţilor din Occident – exact cum făceau aceştia, lăudând comunismul. E păcat că se ratează astfel şansa unei solidarizări a celor framântaţi de apărarea drepturilor omului şi judecarea crimelor împotriva umanităţii, indiferent de culoarea politică a regimului care le comite. Eu nu doresc ca crimele regimului dintre 1944 – 2006 să fie folosite ca justificare pentru reprimarea "celor de stânga" prin alte locuri din lume, după cum mă revoltă interzicerea opiniilor de dreapta în numele unor crime naziste. Eu vreau să tratăm subiectul sistemic: istoric, moral, juridic şi economic. Cred că folosirea statului ("comunist", "nazist", "democratic") ca instrument de gestiune (totalitară sau manipulatorie) a cetăţenilor,  ar trebui să ridice nişte probleme de fond – ceea ce nu convine stăpânilor de aiurea.  Dar acest punct de vedere, mă izolează de mulţi anticomunişti români.

G.G.: Ce părere aveţi despre impunerea candidaţilor guvernamentali prin presiunea guvernului, la organizaţii care cercetează crimele comuniştilor ?

I.R.:  Modul în care a fost boicotată instalarea domnului Ticu Dumitrescu în fruntea “CNSAS” (Centrul Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii) şi încercarea de a-l înlocui cu domnul Turuianu – spun multe. Chiar şi soluţia de compromis (numirea domnului Secaşiu pentru o primă perioadă de 6 luni, urmată de "rotaţii") este îngrijoratoare. Numirea domnului Vladimir Tismăneanu în fruntea "Comisiei Prezidenţiale Pentru Analiza Dictaturii Comuniste Din România" şi eliminarea – de către acesta – a domnului Paul Goma sunt o batjocura, împotriva careia am reacţionat, lansând un Apel: http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm semnat (printre mulţi alţii) de :

-Gheorghe CALCIU DUMITREASA – fost deţinut politic, 21 de ani de închisoare (1948-1964, 1979-1984) http://www.sfantacruce.org/Parintele-Calciu.htm ;

-Grigore CARAZA – fost deţinut politic, 21 de ani de închisoare (1949-1964, 1970-1977) http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/gcaraza/aiud/default.asp.htm ;

-Constantin DOBRE – fostul conducător al grevei minerilor anticomunişti din Valea Jiului, 1977 ;

-Paul GOMA http://paulgoma.free.fr/ ;

-Cicerone IONIŢOIU, fost deţinut politic, autor a numeroase cărţi de analize şi mărturii şi a unui rechizitoriu făcut pe baza lor http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/default.asp.htm

-Remus RADINA – fost deţinut politic http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/rradina/default.asp.htm

Gavril VATAMANIUC – veteran de război, luptător în rezistenţa din munţi, fost deţinut politic

    In acest Apel am semnalat problema de fond: statul român, care ascunde de 16 ani adevărul şi protejează vinovaţii, nu poate fi lăsat să se condamne singur şi să stabilească el reparaţiile, la masa verde. El trebuie să aibă în faţă un Comitet, care să reprezinte cu adevărat interesele victimelor. Şi printre acestea, nu am în vedere numai urmaşii celor asasinaţi sau foştii deţinuţi politici, ci şi categorii de care se vorbeşte rar, sau de loc: muncitorii prost plătiţi în lagărul de muncă, ţăranii folosiţi ca vitele în CAP, tinerii talentaţi cu cariera distrusă, oamenii siliţi să manînce pâinea exilului, etc.

G.G.:  Cui credeţi ca îi e frica de un proces al comunismului în infrastructura României ?

I.R.: Multora. Mai întâi vinovaţilor dinainte de 1989. Apoi profitorilor de după (făcând parte de altfel din aceeaşi reţea cu primii). Dar şi românilor care au asistat pasivi (sau chiar au contribuit) la distrugerea României în această Tranziţie Criminală. Nici cei care s-au proclamat "elite politice" şi "civice", colaborând însă cu tovarăşii la legitimarea acestor 16 ani, mulţumindu-se cu mici chilipiruri şi poze contestatare inofensive, înfundând rezistenţa în sterilitate- nu doresc de loc să judecăm situaţia… din 2006 spre trecut.   Vor să ne oprim la 1989, sau chiar prin 1964. Probabil că, după încă 20-30 de ani, se va aprinde şi interesul "analiştilor" pentru crimele perioadei actuale. Cam atunci vom fi invitaţi şi în arhive, ca sa aflăm cine a împiedicat eliberarea României după 1989.

G.G.:  Şi totuşi, ce s-a întâmplat în "Revoluţia" din 1989 ?

I.R.:  Cea din 1989 a fost confiscată. Ştie toată lumea cum, de cine şi de ce. Cea din 1990 a fost trădată. Puţini ştiu cum, de cine şi de ce. Am luptat împotriva acestui furt şi  a acestei trădări – cu efecte catastrofale asupra destinului României – şi am scris suficient. Ultimul meu gest este darea în judecată a marilor vinovaţi  http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2005/docs/declaratie.asp.htm

    Am depus un dosar enorm la procuratură (în cadrul anchetelor conduse de generalul Dan Voinea) – în susţinerea plângerii mele, legate de evenimentele din Piatra Neamţ (1990). Au inceput audierile martorilor. Dar ancheta merge greoi. Revoluţia începută în 1989 a agonizat şi s-a stins, în timp ce mulţi se intrebau retoric ce s-a întîmplat în decembrie, în loc să continue treaba începută atunci. Azi încă se consumă tacit acest eşec monumental, o ruşine de care naţiunea română nu se va putea spăla câteva secole.

G.G.:  Exista un post-comunism în România, sau rămânem în neo-comunism ?

 I.R.:   Nu sunt pasionat de terminologie. Deşi ştiu că e folosită eficace de "Ministerele Adevărului" (Orwell). Concentrându-ne pe sintagme ("comunism", etc.) vom lăsa să ne scape din mână criminalii, travestiţi (transformaţi cameleonic) în capitalişti. Dar degeaba am alertat din 1990 opoziţia (PNL, PNŢ) că susţine teze şi acţiuni perfect convenabile tovarăşilor neo-patroni. Nu i-a intersat. Aveau alte agende (de recuperat nişte vile şi moşii- CU ORICE PREŢ). Cine are nevoie acum de stabilitate capitalistă pentru a-şi exploata liniştiţi prada? Foşti torţionari şi jefuitori îmbogăţiţi. Ei vor înnăbuşi în sânge orice revoltă populară a celor dezmoşteniţi, invocând legalitatea şi proprietatea. Şi asta pentru că "elita" anticomunistă care a monopolizat arena izolând într-un con de umbră luptătorii fară arme de marketing- nu a înţeles că întâi se duce la capăt o revoluţie şi apoi se poate trece la "normalizare". "Fără violenţă" au ţipat poeţii dizidenţi în 1990. Si aşa a fost. Dacă nu se confiscă avuţiile acaparate în aceşti 16 ani prin şmecherii, de clica securicomunistă, nu se face decât operetă anticomunistă. Dar eu nu am reuşit să conving nici un partid să-şi asume o platformă justiţiară fermă, apărând populaţia dezmoştenită- şi trimisă direct în braţele Vadimo- Ilieşti. 

G.G.: România a declarat că o să impună din acest an vize, etnicilor români din Basarabia. Acelaşi lucru va fii valabil şi cu etnicii români din Nordul Bucovinei, Herţa, Bugeac. Cui serveşte acest reînnoit apartheid al României, contra altor români?

 I.R.: Nu ştiu cât e de adevărat că Occidentul ne-a impus părăsirea Basarbiei şi Bucovinei – ca o condiţie de integrare. Posibil. Dar asta nu justifică nesimţirea unei generaţii care va ramâne în istorie ca trădătoare. Si nici ştergerea creierelor practicată pe ambele maluri ale Prutului – nu va fi o scuză, la scară istorică. Păcat de sufletul celor cazuţi pe frontul de est, păcat şi de plăieşii jertfiţi de Ştefan – pentru ca strănepoţii lor, mondializaţi subit, să ceară în genunchi dispariţia autonomiei României.   Neamul românesc trebuia să găsească o ieşire în chinga dintre talpa represivă rusă (lovind din est) şi noul mercantilism (pragmatism) – lovind din vest. În numele "integrării", noii stăpâni ai României se vor înţelege cu banda dinăuntru şi nu ne vor lasă să facem Procesul Comunismului.Trebuia măcar să cerem garanţii Europei că ne va respecta dreptul de a ne extirpa cangrena (sau chiar că ne va ajuta să o facem)- înainte de a se întinde şi la alţii.  Dar cine să o facă?

G.G.:  În vacanţa de primăvară, profitând de plecarea elevilor acasă, "Liceul Româno-Francez Gh. Asachi" din Chişinău, a fost rebotezat (literar) peste noapte în… Liceul "Moldo-Francez". Aceasta este o ultimă iniţiativă comunistă a Chişinăului, după infamul dicţionar ‘moldo-român’ şi infama istorie a poporului ‘moldovenesc’ de a ghettoiza pe românii din Basarabia în neam ‘moldovenesc’. (Un manifest asupra acestui abuz a fost postat pe forumul Noi,NU! de trei eleve ale Liceului Româno-Francez Gh.Asachi şi poate fi citit la adresa: http://noinu.rdscj.ro/forum/viewtopic.php?t=119 şi http://noinu.rdscj.ro/forum/viewtopic.php?t=118 – nota redacţiei) Cui serveşte politica de reânot apartheid al Moldovei, contra acestor români ?

I.R.:  Am semnat şi eu protestul, în apărarea sutelor de elevi care au ieşit în stradă în protest contra acestei acţiuni laşe de falsificare a neamului nostru şi în apărarea celor patru elevi care au spart cuvânul ‘moldovenesc’ din semn şi au reaplicat cuvântul ‘român’ înapoi peste titlul liceului. Directorul licelui a pus înapoi cuvântul ‘moldovenesc’ şi cei patru elevi sunt acum acuzaţi de ‘vandalism’ şi li se intentează proces penal la Chişinău.  Deşi am semnat însă cele de mai sus, nu mă împiedică să fiu conştient de CÂT SUNT DE SINGURI şi navigînd "contra-curentului" aceşti tineri români din Basarabia Română.  Identificarea naţională nu mai e la modă, ba chiar începe să fie denunţată ca retrogradă de bursierii formaţi în cuptoarele academice de azi. Vom plăti cumplit faptul că elitele româneşti s-au pus în slujba unor  agenturi şi curente ideologice străine, devenind cureaua de transmisie care va organiza neo-colonizarea României.

G.G.:  Un proverb românesc spune ca mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la suprafaţă. Când credeţi ca va ieşi la suprafata Holocaustul Comunist din România/Moldova, care este parte marcantă din cei peste 1,000,000 de oameni ucişi de către comunişti, de la incepţia Partidului Comunist şi până în prezent (Cartea Neagra A Comunismului) ?

I.R.:    De ieşit, adevărul a ieşit parţial şi va mai ieşi, umplând poate mii şi mii de cărţi şi baze de date. Dar vă întreb eu : când va mai ieşi la iveală genul de români (oameni în general) care să  citească cu interes aceste informaţii şi să acţioneze în consecinţă?

G.G.:  Mulţi români din SUA/Canada care au venit în Nord-America exclusiv pentru motive economice (unii chiar din aparatele Securităţii şi al Comitetului Central), sunt nepăsători faţă de necesitatea cunoaşterii atrocităţilor comuniste din |ară. De ce ar trebui totuşi să le pese?

I.R.:  E greu să distingi părăsirea din motive economice de contestarea politică. Mulţi oameni oneşti nu au mai putut respira aerul fetid al Tranziţiei. Eu m-am întors acasă de 5 ori în ultimii 16 ani – în speranţa că voi participa la reluarea luptei. Şi a trebuit să plec din nou, de fiecare dată, dezgustat, revoltat, turbat – pentru a mai câştiga nişte bani – altfel decât lucrând în plasa lor murdară. Nepăsarea are deci cauze. Ele trebuie înţelese pentru a fi tratate. M-am gândit mult la cum ar trebui procedat pentru a sensibiliza românii la procesul distrugerii ţării lor. Am şi nişte idei, nişte proiecte. Dar ar trebui să fim mai mulţi, să formăm un curent – pentru a nu ne irosi în eforturi sterile. 

G.G.:  Alţi români, se declară ‘apolitici’, specificând că ei caută numai ‘Împărăţia Cerului’ -în special în unele curente neo-protestante fundamentaliste-. Se poate ajunge la Împărăţia Cerului întorcând capul în partea opusă a atrocităţilor comise de comunişti (inclusiv faţă de unele curente neo-protestante)?

 I.R.:    Apolitismul e o ipocrizie, care a făcut mult rău şi care mă revoltă. Un eufemism pentru egoism, automulţumire şi nesimţire. E obligat cineva să ne clădească o lume corectă (inclusiv Isus Cristos) ? Cine doreşte să profite de avantajele şi atmsofera unei societăţi structurate just, în care munca şi calitatea să fie recunoscute şi stimulate –  trebuie să contribuie ei la stabilirea regulilor faste ale jocului. Ţineţi minte şi proverbul românesc: “Dumnezeu iţi oferă, dar nu îţi bagă cu de-a sila-n sac”?

    Cu privire la intelectualii ‘apolitici’ (pentru că sunt şi din aceştia destuli): la începutul anului 1990 am fost refuzat de intelectualii pe care-i invitam să se implice în organizarea rezistenţei – în numele pasiunilor lor profesionale. Între timp s-au aranjat binişor, formeză o adevărată ‘opozantură’, plătită să latre din când în când, fără a muşca. M-am stăpânit atunci să-i intreb: dar eu şi alţii implicaţi "în stradă" nu aveam dreptul la a-ne împlini cariera şi conturile de bancă, în loc să le facem zob – într-o luptă pierdută din lipsă de combatanţi? O fac acum. Acuz!  De aceea nu sunt simpatic multora. Important, ca să apară o luptă adevărată e să se afle că avem soldaţi, dar sunt conduşi de falşi generali.

G.G.:  Mulţi români din exil au scris cărţi (auto)biografice despre Holocaustul Comunist. Unde pot trimite copii după lucrările lor pentru biblioteca cercetărilor dumneavoastră şi cum puteţi fii contactat dumneavoastră în general ?

I.R.:    Noi, cei care organizam spaţiul Procesul Comunismului, Contrarevoluţiei şi Tranziţiei criminale (şi nu suntem mulţi) facem muncă voluntară. Nu e uşor. Nu suntem subvenţionaţi. Putem trata şi manuscrise importante (cum au fost lucrările domnului Ioniţoiu) prin proiectare, transformare în text electronic, corectare, etc. Dar preferăm net formatul electronic (documente word, eventual comprimate şi ataşate la email),  pentru a câştiga timp.  Primim aceste contribuţii pe adresa contributii@procesulcomunismului.com

    Tot acolo pot şi eu fii contactat!

G.G.: Mulţumesc!

I.R.:   Şi eu