Pana-n asfintitu-i fara de-asfintit …

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

Fragmente din Fonoteca de Aur Radio Târgu-Mureş

Fragmente din interviurile cu eminescologi ale lui Valentin Marica,  din Fonoteca de Aur a Studioului Regional d Radio Târgu-Mureş

 

DUMITRU IRIMIA (IAŞI)

–    Se poate numi Dicţionarul limbajului poetic eminescian testamentul eminescologului Dumitru Irimia?

–      Proiectul Dicţionarului, dacă vreţi. Sigur, mă raliaţi la Petru Creţia. În Testamentul lui sunt direcţii importante, pe care, din păcate, mi-e teamă, cultura română nu mai este dispusă să meargă. Prima dintre ele ar fi regândirea ediţiei critice a lui Eminescu. Reţinem din Testamentul lui şi nevoia de ereditate, adică nevoia de continuare (orice testament implică acest lucru). M-aş bucura ca societatea românească să ia această deschidere pe care o face Petru Creţia, în abstract, să spunem, şi, în concret, deschiderea pe care o facem noi la Iaşi. Nu eu, ci colectivul cu care m-am înconjurat la realizarea Dicţionarului.  E nevoie să se ocupe cineva de marii creatori. O spuneam acum 40 de ani. E nevoie de o ediţie critică Blaga cu un Dicţionar Blaga, o ediţie critică Arghezi cu un Dicţionar Arghezi etc.

 

***

 

ARCADIE OPAIŢ (CERNĂUŢI)

–      Pentru viaţă şi creaţie, cât aţi luat din Floare albastră şi cât din Scrisoarea III?

– Am luat din Eminescu demnitatea şi poziţia; verticalitatea. Un singur lucru nu l-am putut lua: genialitatea – talentul irepetabil. Steaua lui ne obligă. Prin el ne simţim sângele curat, trecut prin sabie şi foc. Eminescu pe care îl cunoaşte copilul şi floarea, noi toţi românii, s-a întors la Cernăuţi tânăr, dându-ne putere.

 

* * *

DIMITRIE VATAMANIUC (BUCUREŞTI)

–      Cele mai noi cercetări eminesciene nu-l pun pe Maiorescu într-o lumină favorabilă.

–      Este adevărat.  După ce Eminescu a fost internat la Şuluţiu, Maiorescu a venit în câteva minute şi l-a văzut, apoi nu s-a mai interesat ce se întâmplă.  Credea că Eminescu e pierdut definitiv. Pentru Maiorescu a fost o revelaţie că Eminescu şi-a revenit. Nu se aştepta. Eminescu asistase la şedinţele de la Junimea până în ajunul prăbuşirii lui. Maiorescu nu notase niciunde că Eminescu ar da semne de alienaţie mentală. După ce se întâmplă evenimentele, Maiorescu îşi completează retroactiv însemnările. E un lucru foarte grav. La o veche însemnare adaugă: Eminescu dă semne de alienare. Apoi, mai revine încă o dată şi încă o dată cu completări tardive.  Noi trebuie să umblăm la aceste completări şi să arătăm că sunt cu altă cerneală, făcute ulterior evenimentului. Altfel, ediţia Maiorescu a poeziilor a dominat o jumătate de secol prin calitatea textelor şi calitatea editorului. Cu publicistica s-a înaintat foarte greu. A fost editată fragmentar.  Publicistica a deranjat în trecut şi deranjează şi astăzi. Eminescu a spus în articolele sale că poporul român nu este dispus pentru socialism şi că socialismul înseamnă, întoarcerea la primitivism, o cădere în barbarie.

 

* * *

DIMITRIE COVALCIU (CERNĂUŢI)

– Pulsează lunga vreme, ar spune Eminescu. Dar şi clipa contestatarilor. Statuia poetului nu a adus la Cernăuţi doar bucurii…

– S-a dezvelit statuia lui Eminescu, opera lui Dumitru Gorşcovschi, reprezentându-l pe poet ca adolescent, aşa cum a fost când a părăsit oraşul. Statuia este aşezată în centrul oraşului, în drum spre Universitate. În fiecare dimineaţă, douăsprezece mii de studenţi trec pe lângă monument şi măcar fugar îşi lasă privirea spre bronzul care-l înfăţişează pe Mihai. Sunt şi români de-ai noştri care nu sunt de acord cu locul în care a fost amplasată. Unele gazete au vărsat multă murdărie şi continuă să scrie că nu aici îi este locul lui Eminescu. E drept că în 1930, în scuarul Arboroasa, lângă Catedrala Ortodoxă, a fost dezvelit un bust al lui Eminescu care în 1940 a fost distrus de sovietici. Acum n-a mai fost posibilă amplasarea în acelaşi loc. În ziua dezvelirii statuii, au venit unii cu steaguri de doliu. Vechiul loc, unde a fost bustul lui Eminescu, este locul de întâlnire al narcomanilor, aproape de vacarmul străzii şi în spatele colosului de piatră, reprezentându-l pe soldatul sovietic eliberator, înalt de 11 m. Eu cred că e bine unde s-a amplasat noul monument, acum loc al românismului. Aici suntem mai acasă. Deunezi s-a jucat aici Hora Unirii. Îl văd pe Eminescu cu privirile îndreptate spre Nistru. Aşa mi-l închipui eu. Parcă creştem când privim statuia. Îmi pare rău că inscripţia din spatele ei a fost ştearsă: „Bucovinenii recunoscători lui Eminescu că s-a întors în Bucovina”.

* * *

ION BUZAŞI (BLAJ)

 

– Cine a deschis acest drum de istorie literară – Eminescu şi Transilvania?

–  Eu cred că primul care a vorbit la modul serios despre importanţa Transilvaniei în viaţa şi opera lui Eminescu a fost Nicolae Iorga, în Istoria literaturii româneşti din 1929, capitolul „Eminescu, expresie integrală a sufletului românesc”. Consider că acest text este punctul de plecare al cercetărilor legate de Eminescu şi Transilvania. Ce spunea Iorga? Poetul a fost mai mult în treacăt la Blaj şi trecerea aceasta prin Blaj, legăturile sale cu ardelenii au avut o foarte mare influenţă asupra lui, influenţă care se datoreşte înainte de toate cunoaşterii maselor ţărăneşti, neprefăcute de cultura superficială străină. Trebuie să fii trăit cineva la Blaj înainte de război, pentru ca să înţeleagă ce înseamnă acest Ardeal blăjean. Blajul nu este numai catedrala fastuoasă a canonicilor, nu este nici şirul de case ale acestor canonici – profesori, ci sunt copiii de la ţară, cari vin acolo la şcoli; aspri, încă cruzi, porniţi dintr-o viaţă ţărănească profundă, tradiţional – virtuoasă, cu merindea adusă de acasă (…) În mediul acesta s-a format Eminescu, băieţelul din Moldova-de-Sus cu atâtea amintiri istorice, care nu s-au pierdut niciodată…

Iorga spune un lucru fundamental. Dacă  Bucovina a însemnat pentru Eminescu cultul pentru trecutul istoric, pentru Ştefan şi Putna, cunoaşterea favorizată de Blaj a maselor ţărăneşti tradiţional-virtuoase i-a direcţionat o altă coordonată a gândirii, mai ales în publicistică, respectul pentru clasa ţărănească; idee pe care o va prelua din publicistica lui Eminescu, O. Goga. Iorga deschide un drum spre adâncirea cercetării. Nu se poate explica Eminescu gazetarul fără acest contact cu Blajul, luând apărarea poporului român din Transilvania, cu argumente ce ne amintesc paginile lui Petru Maior sau discursul lui Bărnuţiu, pagini polemice care îi atrag şi primul proces de presă.

 

 

ION POPESCU GOGAN (BUCUREŞTI)

– În cadrul „Zilelor Eminescu” de la  Târgu-Mureş aţi susţinut  că „Somnoroase păsărele” nu este o poezie pentru copii.

– „Somnoroase păsărele” este un poem platonian, este cel mai platonian poem din lirica eminesciană. Textul celor patru catrene este pretext pentru cele patru şoapte de iubire universală: „noapte bună”, „dormi în pace”, „somnul dulce”, „noapte bună” sunt şoapte de iubire aflate în mintea, sufletul şi pe buzele fiecărui iubitor către iubit. Poemul acesta ar trebui ridicat la rangul pe care i l-a dat Eminescu şi nu pe care i l-au dat primii interpreţi.

– În căutarea înţelesurilor eminesciene, cât de cinstit şi cât de ipocrit este prezentul nostru?

– În timp ce în februarie ’92 se lansa la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Bucureşti albumul de artă apărut la Editura „Meridiane” Ecouri eminesciene în arta plastică românească, o carte fără precedent, care serveşte deopotrivă şi istoria artelor plastice şi eminescologia, prezentată în termeni reali de academicianul Eugen Simion, la televiziune, mari profesori universitari, Gană, etc. vorbeau despre Eminescu în termeni lipsiţi de respect. Te aşteptai să vorbească în termenii teoriei literare, artei şi filosofiei poetice, dar domniile lor vorbeau despre Eminescu în termeni politici. Nu pot uita nici faptul că dl. Şt. A. Doinaş încheia o emisiunea în 14 ianuarie ’92 cu cuvintele: „Şi acum să-l vedem pe Eminescu cum rezistă la proba de foc a democraţiei”; după ce se vorbise că Eminescu se află la originile legionarismului românesc, ale antisemitismului ş.a.m.d. Nu s-a vorbit de creator, de marele demiurg al culturii noastre. L-au văzut pe Eminescu din punct de vedere politic. Este o mare eroare…

 

* * *

ACAD.MIHAI CIMPOI (CHIŞINĂU)

– Care este testamentul unui eminescolog, astăzi?

– Este foarte inspirată întrebarea, fiindcă în jurul lui Eminescu au loc astăzi polemici acerbe, un val de contestări, o lepădare de Eminescu impusă de modelul american Nemoianu. Imaginea politică a României poate fi mai bună sau mai rea, depinde de conjuncturi, de diferite momente de circumstanţă, dar modelul Eminescu rămâne desăvârşit. Vreau să remarc şi aici apariţia cărţii mele, să-mi fac un auto-elogiu, într-un fel, în care discut despre Eminescu şi modelul Eminescu cu treizeci şi patru de eminescologi din întreaga lume, care toţi, fără excepţie, vorbesc despre marea sa modernitate şi actualitate. Eminescu continuă să electrizeze lumea modernă.

– Ontologie, sociologie, mitopoetică, indoeminescologie, orfism, europenism… în dialogurile cu eminescologi din lume.

În ce simbol eminescian credeţi cel mai mult, domnule academician Mihai Cimpoi?

– În simbolul cumpenei… Poetul vorbea mereu despre o cumpănă a universului, despre a ţine în bună cumpănă toate lucrurile. Putem stabili o legătură cu balanţa romană. O trecere spre noi, cei de astăzi, ar fi dreapta cumpănă românească. Dar, din păcate, suntem cam descumpăniţi. Dreapta cumpănă românească e sub semnul întrebării.