Interviu cu profesorul Adam Sorkin

Gabriel Gherasim: Domnule profesor, dati-ne câteva date personale.

Adam Sorkin: Am predat la catedră din 1978 la Pen State University (Universitatea de Stat Penn), la locatia din conteea Delaware, care se află lângă orasul Philadelphia; am distinctia de Profesor Emerit în limba engleză. Predau atât compozitie (compuneri) pentru studentii din primul an, cât si studii introductive, studii avansate si literatura americană, pentru nivelele superioare; folosesc metoda învătată atât ca student, cât si ca proaspăt absolvent de la Cornell University (Universitatea Cornell) si respectiv de la University of North Carolina (Universitatea din Nord Carolina), locatia de la Chapel Hill (Dealul Bisericutei). De asemenea, am predat la catedra de limba engleză a Universitătii din Bucuresti, cu o bursă Fulbright. Încă am prieteni acolo. Asta s-a întâmplat cu 25 de ani în urmă.

G.G.: Cum ati devenit interesat în cultura română?

A.S.: Cred că este corect să spun că am devenit interesat în cultura si literatura română ca urmare a prezentei mele încă sub timpul (dar din fericire în ultima decadă) a tiraniei lui Nicolae Ceausescu. Colega mea la acea dată, doamna Irina Grigorescu Pană, mi-a solicitat să revizuiesc versiunea dumneaei a poeziilor domnului Anghel Dumbrăveanu. Am acceptat si acesta a fost catalizatorul devenirii mele în admirator al culturii dumneavoastră: acele traduceri mi-au resuscitat partea creatoare care, în timpul studiilor, mă împingea ca să devin un poet, în loc de foctor, profesor si academician. Această experientă mi-a adus entuziasm, răsplată personală, stimulare creativă… toate acele lucruri care mentin efeverscenta sufletului în actiune. De atunci am ajuns să fiu continuu interesat de tara dumneavoastră si experientele mele în România au continuat să-mi mentină această fascinatie. M-am întors în România în anii verii sumbre a anului 1989 ca să lucrez la poeziile românesti, tot multumită bursei Fulbright si din 1991 încoace am vizitat România cel putin odată pe an, ca să continui să îmi mentin colaborările, ca să-mi vizitez prietenii, ca să explorez tara dumneavoastră.

G.G.: Cum explicati influenta pe care o aveti de a crea un dialog despre poetii români în SUA?

A.S.: Această influentă este neintentională. Ce-i drept, privită din afară, activitatea mea poate fi interpretată cu aceste intentii. În ceea ce mă priveste, nu mă văd ca un intermediar de culturi literare, la propriu sau la figurat, care este responsabil de cantitatea, formatul, împachetatul sau transportul lor. Din punct de vedere personal, îmi place pur si simplu munca creativă, fac traduceri de poezie pe care o respect si admir puternic, primesc o satisfactie personală imensă de la activitatea de traducător, însă orice recunoastere mi se dă rezultatelor utilitare si practice ulterioare, sunt efecte pozitive colaterale. Sunt desigur bucuros pentru poetii si scriitorii români (am făcut si traducere de proză) care au fost ajutati în recunoasterea lor internatională, datorită si traducerii operelor lor de mine în engleză. În ceea ce priveste consecintele muncii mele în acest sens, vă pot spune că cred în meritul recunoasterii – în mod particular al poeziei – literaturii românesti în America.

G.G.: Multi imigranti români îsi pierd limba si cultura în decurs de o generatie. Comentariul dumneavoastră, vă rog, în această privintă.

A.S.: Mă abtin de-a le da sfaturi imigrantilor români. Dar vă pot spune că as fi dorit desigur ca bunicii mei să mă fi învătat limbile stiute din tările lor de origine (ucrainiană, poloneză, rusă si ivrit – ultima, pe care o stiau cu totii), cât si obiceiurile, istoria. În privinta României, si de acolo mi se trage un neam, dar am învătat de acei înaintasi numai de pe piatra funerară a lor. Însă generatiile bunicilor si a părintilor mei au optat pentru o americanizare cât mai completă a copiilor. În prezent, pe lângă tendinta continuată a unor imigranti de-a se americaniza complet, există si tendinta altor imigranti de a mentine rădăcinile, obiceiurile, limbile, cântecele si culturile de bastină în familiile lor, în palalel cu aclimatizarea la societatea americană. Însă aceste paradigme pentru dezvoltarea proprie sunt la alegerea fiecărei familii de imigranti.

G.G.: Care a fost experienta dumneavoastră cu intelectualii români?

A.S.: De prima dată când am venit la Universitatea din Bucuresti, mi-am dat seama că atât intelectualii, cât si cadrul profesoral românesc erau extraordinar de bine educati, cu limbaj ales si oameni competenti. Mă refer aici si la acei intelectuali care eventual au imigrat în Statele Unite. În ceea ce priveste experienta mea cu dumnealor, încep prin a vă spune cât de paradoxal pare la cei de aici, care află că fac traduceri din literatura română, când româneste eu numai o buchisesc. Asta mai ales lasă perplexe persoanele care sunt poliglote si prin asta vreau să spun că acestia vorbesc patru, cinci, sase, opt sau mai multe limbi străine. Este drept că pe hârtie înteleg româneste binisor, dar sunt norocos ca să colaborez cu cei din România, care sunt extrem de talentati si aici includ des, chiar pe autoare sau pe autorii însisi. De obicei acum însă, nu mai stau la explicatii când mi se cer; le spun în schimb că sunt prea ocupat ca să traduc dintr-o limbă, ca să mai am timp si s-o învăt. Dar din experienta mea, intelectualii români si scriitorii de acolo mi-au fost foarte sprijinitori, ajutători si recunoscători.

G.G.: Care sunt planurile dumneavoastră de viitor?

A.S.: Vă dau răspunsul pe care-l dau de obicei: să continui să fac traduceri, acesta este telul meu profesional. Mă abtin de la a mentiona planuri specifice; în parte datorită superstitiilor (nu vreau să deochez proiectul); în parte datorită variabilelor care pot să schimbe un proiect, sau pentru că vin noi oportunităti; în parte pentru că pot să-mi schimb profilul de interes; poate interese vechi redevin mai importante decât cele prezente. În general lucrez oricum la 4, 5, 6 proiecte, concomitent, care sunt la diferite stadii de completare si altele care stau pe plan de amânare si care mă fac să mă simt vinovat din cauza asta. Desigur că la proiectele amânate, plănuiesc să mă reîntorc eventual. Dar în principiu, plănuiesc să mai traduc cărti, să traduc mai multe poezii si să le plasez în reviste americane, unde poetii de aici le pot citi la rândul lor. Acesta este minimul care pot să-l fac ca să reciprochez pentru că literatura română mi-a dat asa de multe satisfactii, adică o nouă carieră, când eram deja la mijlocul altei cariere. Si o să fac si mai mult. Sunt constient de noua generatie de scriitori si poeti, a căror poezie o voi învăta prin procesul de traducere. Si desigur am prietenii mei vechi, pentru care vreau să continui a fi "masca", sau vocea lor în lumea americană, cât de mult pot. Una din atractiile traducerii pentru mine are si un aspect social, probabil, dar este tot asa de intimă si trăirea de-a intra în alt suflet, prin absorbirea cuvintelor altcuiva si cel mai mult, prin trăirea simtămintelor acelei persoane prin prisma sentimentelor, intelectului si al sufletului meu. În sfârsit, ca să ajungem de unde am plecat, această activitate mă remodelează pe mine în raport cu munca pe care o fac si cea mai mare satisfactie a mea este cred, că mă îmbunătăteste pe mine, mă face să cresc, că simt că nu bat niciodată pasul pe loc si că îmi mentine mereu sansele de a fi uimit si bucuros de frumos.

G.G.: Vă multumesc pentru interviu!

A.S.: Si eu pentru atentie!