Interviu cu Maestrul Marcel Stefanet, Republica Moldova

Gabriel Gherasim: Stimate Maestre Ştefăneţ, daţi-ne vă rog o scurtă biografie a dumneavoastră!

Marcel Ştefăneţ: M-am născut în anul 1974, într-o familie de "lăutari". În anul 1981, prin "verdictul" pronunţat de tatăl meu, Gheorghe Ştefăneţ, pedagog prin vocaţie, şef al Catedrei "Instrumente populare" la Colegiul de Muzică din Bălti, Moldova, am fost destinat profesiei de muzician. Încep serios să studiez vioara, înscriindu-mi primele pagini ale biografiei muzicale. În 1989 încep studiile la Colegiul de Muzică Bălţi, clasa de vioară. Din anul II, cânt în orchestra de muzică populară "Lăutarii" din Chişinău, cu care întreprind o serie de spectacole şi înregistrări muzicale. Particip la înregistrarea de mai târziu a albumului muzical, cu marele maestru al muzicii româneşti, naistul Gheorghe Zamfir, care, deşi locuia în exil, n-a uitat de românii din Basarabia postbelică şi care a fost unul din cei doi artişti români care au dat spectacole la Chişinău în premieră, în simbolicul an 1989 (celălalt artist a fost Sofia Vicoveanca). În 1992  am absolvit Colegiul de Muzică Bălti şi în acelaşi an m-am înscris la Academia de Arte Frumoase din Chişinău, la Catedra de "Vioară şi dirijat de orchestră".

    În paralel cu cursurile universitare, am colaborat ca violonist cu diverse orchestre profesioniste. În 1994 am devenit laureat al concursului "Barbu Lăutaru", tot atunci am fost invitat să cânt în cadrul orchestrei Cancelariei de Stat "Basarabia". În 1996 am participat la festivaluri de folclor din Belgia, Spania, Franţa şi Finlanda. În acelaşi an, am avut fericita ocazie de a participa la lansarea albumului Folk-Jazz-Trio "Miraj", care a fost lansat pe piaţă în 1997. În acea perioadă am compus şase creaţii româneşti tradiţionale, pe care mai târziu le-am încadrat în albumul "Marcel şi Eduard Ştefăneţ", apărut în 1999. Din 2000 am început să lucrez la proiectul "Transbalkanica".

G.G.: Ce înseamnă vioara pentru dvs?

M.S.: Vioara este sensul vieţii mele. S-au scris legende despre forţa magică a strunelor şi a arcuşurilor. Dar pretutindeni, vioara reflectă starea interioară, a sentimentelor muzicianului. Activitatea mea de până acum este strâns legată de vioară, de muzica populară, de folclor. Am avut fericita ocazie de a fi nepot de "viorişti", cei doi bunici ai mei au fost violonişti. Anume eu am fost cel care – dintre toţi fiii şi nepoţii de muzicanţi – , am moştenit de la cei doi bunei, cele două viori ale lor. Nu-mi dau seama de ce s-a întâmplat aşa şi de ce mi-au revenit anume mie aceste două viori. Bunicii mei ar fi răspuns însă filozofic: "Aşa a vrut Dumnezău!". Deja de 25 de ani cânt la vioară, şi aici vreau se menţionez din nou că "nu văd sensul vieţii mele fără acest instrument".

G.G.: Albumul dumneavoastră, "Transbalkanica", v-a luat ani de zile ca să-l realizaţi. Deci notele muzicale trebuie sculptate cu tot atâta migăleală ca şi o operă ieşită din daltă şi stâncă. În ce măsură înseamnă pentru dumneavoastră muzica inspiraţie şi în ce măsură muncă asiduă, zi de zi, noapte de noapte, într-un cuvânt: transpiraţie?

M.S.: După părerea mea, în fiecare notă bate o inimă vie. Proiectul "Transbalkanica" nu este un simplu album, ci este un concept. Nu se poate vorbi despre el decât după ce ai ascultat, respirat şi trăit muzica Transbalkanicii. Inspiraţia provine din sufletul care vine din tată în fiu, pentru că suntem o familie de muzicieni foarte mare. De mic copil, visam să creez ceva ce nu a fost creat de nimeni. Astfel, muzica şi ideile care au dus la ea, sunt nişte concepte care s-au născut pe bază de inspiraţie transcendentală. Mă bucur că acest gen de muzică are succes, atât la noi în tară, cât şi peste hotarele tării. Transbalkanica este o muzică mustind de cele mai fine nuanţe, care zboară cu zeci de aripi deasupra unei imensităţi de stiluri şi tradiţii.

G.G.: Ce a dus la crearea "Transbalkanicii", care este o operă atât de desăvârşită de muzică românească, în genul "fuziune etnică"?

M.S.: Însăşi ideea de a face ceva neobişnuit în plan muzical şi de fapt ideea Transbalkanicii, îi aparţine soţiei mele Ksenia. Practic, sugestia ei a pus o etichetă la conceptele muzicale pe care le-am transpus în acest album. Am realizat această colecţie de nestemate muzicale atât cu severitatea compozitorului fată de proiectul său favorit, cât şi din marea dragoste pe care o am fată de muzica populară românească, folclorul nostru. Mi-am dorit să menţin cultura noastră muzicală în acest domeniu, să asigur o continuitate şi în prezent a ei, dar şi în altă formulă, mi-am dorit să stilizez folclorul nostru într-o modalitate contemporană, pentru a aduce ţinută muzicii noastre în secolul XXI. În ceea ce fac acum, este şi o parte de autoafirmare în muzica lăutărească, oltenească, moldovenească, românească în general. Este cea mai interesantă şi savuroasă mixtură dintre folclorul românesc şi muzica electronică, ceea ce în limbajul pretenţios al criticilor muzicali s-ar putea numi "fusion" (colaj muzical) sau "lounge" (café-concert). În plus, în muzica etnică (cu predilecţie, cea românească), este întotdeauna prezentă o anume cunoaştere secretă. Esoterismul din muzica românească, ca şi în unele din perlele literaturii populare româneşti (vezi basmele lui Ispirescu, poeziile şi eseurile lui Eminescu, baladele Mioriţa, Meşterul Manole ş.a.), este ceva care de fapt nu se poate atât descrie la nivel logic, cât trebuie de simţit la nivel emotiv şi de trăit la nivel spiritual. Cum s-a ajuns la numele de Transbalkanica? Este simplu: pentru că spectacolul muzical de viori, percuţie, instrumente neconvenţionale al unei orchestre de 15 instrumentişti, nu poate fi definit altfel. În momentul în care realizam acest proiect, mă aflam într-o stare de transă, deoarece altfel nici nu-mi reuşeşte să compun, cred că toţi compozitorii şi oameni de artă ştiu despre ce vorbesc. De fapt, acest cuvânt, Transbalkanica, cel mai bine descrie ceea ce am făcut în acest proiect, pentru că muzica românească (maramureşeană, oltenească, moldovenească, vlahă, bolohă, aromână, megleno-română ş.a.) se găseşte într-o formă sau alta pe tot cuprinsul Balcanic.

G.G.: În cadrul albumului, se simte adânc inspiraţia stilului maramureşean. În ce circumstanţe v-aţi apropiat aşa de mult de muzica Maramureşului?

M.S.: Melodiile au fost compuse sub influenta etnosului muzical şi a tradiţiilor popoarelor din diferite zone din România şi din alte ţări Balcanice. Am fost întotdeauna foarte curios să aprofundez folclorul, tradiţiile, tot ce de fapt ne leagă pe noi. Am folosit adânc stilul maramureşean deoarece este foarte aproape de sufletul meu şi având acest magic, vrăjitor excepţional, vioara (cetera) cu goarnă, am făcut tot posibilul ca muzica tradiţională din Maramureş să fie interpretată în mod autentic.

G.G.: În piesele "Unde Joacă Moldovenii", "Ciocârlia" şi piesa "de foc", "Transbalkanica" (remix), demonstraţi o virtuozitate de neegalat, atât de către violoniştii folclorici, cât şi de către cei cu repertoriu clasic… De unde atâta energie şi de unde aveţi atâta precizie şi dexteritate în interpretarea viorii?

M.S.: Să vedem… La sase ani, am început să studiez vioara. La 14 ani am început să cânt în mod serios. Mergeam împreună cu taică-meu la nunti de mic copil şi mă uitam cum face el, cum cântă, îmi plăcea tare mult. Am fost "vaccinat" cu dependenta de muzică şi de la acea vârstă am început să studiez vioara la modul serios, am început să studiez folclorul românesc… Vreau să confirm că şi scoală slavonă de muzică clasică pe care am studiat-o, şcoala viorii, a fost şi este foarte puternică. Cred că aceste experienţe, nu în ultimul rând, au jucat un mare rol în virtuozitatea pe care o am. Dar şi foarte multă practică la instrument – uneori mă ocupam câte cincisprezece ore pe zi -, au dus la virtuozitatea pe care o am. Trebuie multă energie, precizie în interpretare, practică şi tinderea spre perfecţie.

G.G.: Aţi studiat şi muzică internaţională, atât clasică cât şi folclorică. Unde situaţi muzica românească, în particular piesele de virtuozitate?

M.S.: Muzica pe care o prezint conţine şi anumite elemente din muzica clasică, dar preponderent, ceea ce fac eu se bazează pe folclor. Baza muzicii mele o constituie folclorul românesc, cu influentele native moldoveneşti. Acompaniamentul acestei muzici este unul computerizat, stilizat, modernizat, am încercat să evit stilurile muzicale consacrate deja, pentru a obţine ceva nou, inedit. Din înregistrările mele se pot sesiza influentele jazz, muzică clasică sau folk, care sunt doar câteva elemente pe care le folosesc în ceea ce creez. Pe lângă virtuozitatea propriu-zisă, în piesele mele persistă dorinţa de a confirma că muzica româneasca poate fi interpretată la un nivel profesional tot aşa de ambiţios ca şi celelalte curente muzicale care sunt apreciate în toată lumea datorită frumuseţii lor universale. Ascult, practic, tot ce tine de muzică, mă străduiesc să prind, să înţeleg gândul compozitorului, a interpretului, în orice gen muzical. Ascult jazz, muzică clasică, etno, rock, jazz-rock. Dar am preferinţe mai mari în muzica populară. Admir personalităţi care au rămas în istoria acestui curent muzical, cum ar fi violoniştii Ion Drăgoi sau Ion Petrea Stoican. Aşa cum muzicienii din muzica clasică au o pietate pentru Bach, Mozart, aşa am eu o dragoste şi un respect deosebit pentru aceşti muzicieni.

G.G.: Ce planuri aveţi pe viitor: spectacole, compoziţie şi/ sau altele?

M.S.: Acum un an am terminat înregistrările pieselor în studio şi mi-a venit ideea să fac o formaţie, să aduc la viată acest proiect. Suntem în repetiţii, pregătim programul, repertoriul formaţiei pentru concerte "live". Avem multe chemări în Europa – România, Rusia, Ucraina, Polonia -, dar şi în America. Sper mult ca să ne vedem.

G.G.: Cum explicaţi menţinerea (şi chiar excelarea!) muzicii şi dansului românesc în Basarabia, când din 1939 şi până în prezent sunt diferite curente politico-sociale care insistă că românii din Moldova, ori sunt popor diferit de români, ori că trebuie să se rusifice?

M.S.: Toate categoriile de muzică şi dans alogen sunt binevenite în Basarabia, felul nostru de a fi şi a accepta sau a tolera aceste forme de muzică şi dans tine de noi, de intelectul nostru, de educaţie, de gusturi, de tendinţe, de dragoste fată de muzică şi dans. În acelaşi timp, nici un curent politico-social nu poate insista să ne schimbe pe noi, muzica, dansul, tradiţiile, limba şi cultura noastră în general. Suntem un popor, suntem români, vorbim aceiaşi limbă, trăim practic pe acelaşi pământ şi, ce este foarte important, cel puţin pentru mine personal, cântăm şi dansăm sub aceeaşi muzică. Faptul că organizatorii festivalului Cerbul de Aur de la Braşov au organizat o seară numai cu trupe din Republica Moldova a fost o idee extraordinară din punct de vedere al noţiunii de "două ţări, aceeaşi patrie". Aşa au putut să vadă şi cei din Moldova şi cei din România că suntem un popor, că de fapt separaţia "români-moldoveni" este ceva artificial.

G.G.: Pe când în America şi de ce credeţi că românii din America ar trebui să-şi încurajeze copiii ca să păstreze limba, cultura şi muzica românească în familiile lor?

M.S.: Eu am muncit implicit şi explicit de fapt, la crearea unei imagini favorabile a Moldovei şi României în lume. Cred că nu are importantă unde te afli, unde trăieşti, unde munceşti la un moment dat, important este cât de tare ţii la poporul tău, la tara ta, şi ce ai face tu, eu, toţi, noi, care ne numim români (moldoveni, olteni, bănăţeni ş.a.), pentru a dovedi că suntem un popor unit, deştept, cu tradiţii frumoase, tradiţii de fapt care le apreciază toată lumea care le cunoaşte. Anul 2006 a început victorios pentru "Transbalkanica". În februarie am devenit câştigători ai concursului organizat de cunoscuta revistă americană Global Rhythm, piesa "Transbalkanica" a fost prezentă pe compilaţia cu acelaşi nume care a fost editată în luna februarie 2006, cu primul extras pe "single". Editată într-un tiraj de 120.000 de exemplare, este distribuită şi pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Revista Global Rhythm urmăreşte promovarea artiştilor străini cu un potenţial extraordinar, în cadrul celor mai cunoscute emisiuni de radio de specialitate. Printre proiectele de acest gen, promovate de Global Rhythm, se numără Thievery Corporation şi Shukar Collective.

    Apoi am fost selecţionaţi printre finaliştii Concursului Internaţional de Muzică din Los Angeles. Au fost peste 15,000 de concurenţi – dintre toţi aceştia suntem pe locul 14 în categoria World Music. Şi cea mai mare victorie a proiectului "Transbalkanica" – este primirea Marelui Premiu în Concursul Internaţional de Muzică "John Lennon". Albumul a avut peste 500,000 de concurenţi. Concursul John Lennon este un concurs internaţional de muzică, înfiinţat în 1997. Zeci de mii de compozitori din toată lumea participă anual la acest concurs. Concurenţii sunt divizaţi în 12 categorii – conform stilului de muzică – Pop, Rock, HipHop… noi am concurat la categoria World Music… adică la categoria cea mai dificilă, pentru că are cei mai mulţi concurenţi. Nefiind o muzică tipică unei regiuni sau stil, categoria "World music" (muzică internaţională) este deschisă întregii lumi. Vă daţi seama de câţi concurenţi talentaţi au încercat pentru titlul revenit albumului meu. Această victorie este cu atât mai preţioasă pentru mine, pentru că personalităţile ce au decis să decerneze albumului Transbalkanica Marele Premiu includ mari artişti din lumea muzicală contemporană americană şi internaţională (Robin Gibb, Al Jarreau, de exemplu), cât şi reprezentanţi ai marilor firme de muzică (cum ar fi Sony, EMI, Columbia ş.a.). Însă mai există şi o competiţie bazată pe votatul cetăţenilor în Superfinală (un fel de juriu de popularitate, gen American Idol) dintre deţinătorul Marelui Premiu din etapa actuală – (adică Transbalkanica) şi penultimul deţinător al Marelui Premiu.

Folosesc această ocazie ca să solicit sprijinul cititorilor dumneavoastră şi a tuturor iubitorilor de muzică românească, în Superfinală.

    Este decisiv ca să primesc voturile dumneavoastră! Pentru mai multe detalii, vă rog vizitaţi adresa de web: www.transbalkanica.md . Şi mulţumiri anticipate pentru votarea dumneavoastră a Transbalkanicii. Transbalkanica este cunoscută publicului din România în urma susţinerii unui impresionant concert în seara dedicată artiştilor din Republica Moldova, în cadrul ediţiei de anul trecut a Festivalului Cerbul de Aur de la Braşov, care a fost precedat de un spectacol susţinut cu ocazia lansării albumului cu acelaşi nume la Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu (Grădina Icoanei) din Bucureşti. De asemenea, am mai susţinut un spectacol cu ocazia revelionului 2006 în fata Palatului Culturii din Iaşi. Nu ştiu cât de pregătit a fost pentru noi publicul în fata căruia am evoluat pentru prima dată. Dar am fost surprinşi de reacţia unui public care venise să asculte cu totul alt gen de muzică în acea seară la Braşov. Reacţia a fost extraordinară, am fost primiţi foarte bine în acea seară, aşa de bine şi spontan că – repet -, reacţia publicului chiar m-a surprins. Chiar şi mulţi colegi de breaslă cu care m-am întâlnit ulterior au adus elogii formaţiei Transbalkanica şi mi-au făcut complimente. Nu poate decât să mă bucure faptul că lumea a fost receptivă. E într-adevăr, foarte important pentru mine acest lucru şi le sunt recunoscător spectatorilor pentru frumoasa primire.

G.G.: Cum pot cititorii noştri să vă contacteze?

M.S.: La emailul: marcel_stefanet@mail.ru ; sau info@transbalkanica.md; web: www.transbalkanica.md

G.G.: Vă mulţumesc pentru timpul acordat!

M.S.: Şi eu dumneavoastră!