Interviu cu Ambasadorul Romaniei la Washinton

“Am fost mereu mândru să întâlnesc români care şi-au împlinit visul american prin ceea ce au realizat profesional în acest spaţiu, departe de casă…Românii nu sunt mai dezbinaţi decât alte grupuri etnice din America, şi o spun cu mâna pe inimă; am vorbit cu colegii polonezi, evrei şi din alte ţări”. Ambasadorul României, Sorin Ducaru

Gabriel Gherasim: Excelenţa Voastră, începem interviul prin a vă întreba ce fac copilaşii dumneavoastră, care fac parte din comunitatea românilor-americani?

 

Sorin Ducaru: Cred că aşa cum e şi firesc, ei fac cel mai bine dintre noi toţi. Sunt acea sursă permanentă de entuziasm, de energie şi de –aş spune-  speranţă, pe care copiii ne-o dau tuturor. Sunt sănătoşi, mulţumesc Domnului, cresc. Măriuca va împlini trei ani peste o lună, vorbeşte amestecat româna, engleza şi puţin spaniola de la desene animate, iar Matei are deja zece luni şi este un puternic, care începe să o ia din loc, ceea ce ne face sa fim destul de atenţi.

G.G.: Daţi-ne vă rog câteva date biografice despre dumneavoastră, inclusiv până la poziţia de Ambasador al României în SUA.

 

S.D.: Probabil ca şi mulţi români din generaţia mea, am avut două etape în viaţă, perioada dinainte de 1989 şi cea de după 1989. Înainte de ’89, mai precis în 1987, am absolvit Facultatea de Electronică, cu o specializare în computere şi telecomunicaţii. Am lucrat în domeniul electronicii doi ani de zile şi apoi, din 1990, m-am orientat către ştiinţe politice. Am studiat doi ani în România şi un an şi jumătate la Universitatea din Amsterdam. Din 1993 lucrez la Ministerul Afacerilor Externe, unde am ocupat succesiv poziţiile de analist în cadrul Direcţiei de Analiza şi Planificare Politică, consilier al ministrului, Purtator de Cuvânt, Director al Direcţiei NATO şi Politici Strategice, apoi, prim-colaborator al ambasadorului român la Washington, Ambasador al Românei la ONU şi în ultimii cinci ani şi jumătate am lucrat ca Ambasador al României în SUA.

Întotdeauna am încercat să combin elementele care m-au inspirat din domeniul ştiinţelor exacte cu cele ale domeniilor umaniste, precum istoria, -care m-a pasionat de când am învăţat să citesc-, filosofia, dreptul internaţional şi relaţii internaţionale. Şi cred că nu există o meserie care să poată combina mai bine aceste elemente decât activitatea diplomatică.     

G.G.:  Ce a însemnat experienţa Washingtonului pentru dumneavoastră din punct de vedere personal şi ce a însemnat pentru România?

 

S.D.: Perioada petrecută la Washington a însemnat o dublă împlinire. În primul rând una de tip personal, familial, având în vedere faptul că m-am căsătorit la Ambasada din Washington cu doua luni şi jumatate înainte de a ajunge ambasador aici, pe vremea când eram încă ambasador la ONU, precum şi faptul că avem doi copii născuţi pe pământ american. În al doilea rând, a fost o împlinire profesionala pentru că aceasta a fost una dintre cele mai interesante, mai complexe şi mai pline de miză perioade din viaţa mea. Nu e puţin lucru să reprezinţi România în SUA, într-o perioadă când ţara noastră devine aliat al SUA în cadrul NATO, când relaţiile economice capătă o altă dimensiune, când este confirmat statutul de economie de piaţă funcţională, sau când se formulează decizia strategică a SUA de a investi în securitatea României şi a regiunii, prin amplasarea bazelor militare americane pe teritoriul României.  S-au stabilit atâtea punţi umane între cele două ţări, mai ales în ultimii ani.  

G.G.: Detaliaţi, vă rog, ce înseamnă bazele americane în România şi misiunile Armatei Române în Afganistan şi Irak pentru poporul român ?

 

S.D.: Bazele americane din România sunt acel nou tip de facilităţi militare, amplasate în zone de importanţă strategică. Sunt baze de dimensiuni relativ reduse, comparativ cu cele din timpul Războiului Rece, când se punea problema unui razboi teritorial, de armate masive, care ocupă geografic anumite zone strategice. În momentul de faţă, se pune problema unor baze care să facă posibilă o reacţie rapidă şi dacă se poate, la mare distanţă, cu forţe care să poată acţiona imediat faţă de noile ameninţări, cele de tip terorist sau de proliferarea armelor de distrugere în masă. Deci, sunt baze moderne, caracterizate prin flexibilitate şi un grad înalt de echipare tehnică. Ele vor permite o viteză de reacţie sporită pentru misiunile care vor fi avute în vedere.

Cât despre prezenţa Armatei Române în Afganistan şi Irak, România participă în Afganistan, în momentul de faţă, cu aproape 800 de trupe, iar în Irak cu aproximativ 700 de trupe. Misiunea din Afganistan se desfăşoară sub egida NATO, iar cea din Irak sub egida coaliţiei conduse de SUA, ambele fiind orientate spre asigurarea unui cadru de securitate şi pentru sprijinirea guvernelor celor două ţări, pentru a prelua la un moment dat gestionarea securităţii proprii. Aceasta este misiunea lor. Din punct de vedere strategic, politic şi economic, prezenţa trupelor române în cele două locaţii înseamnă afirmarea României ca şi contributor de securitate în context NATO şi în context internaţional.

G.G.:  Detaliaţi vă rog care a fost experienţa dumneavoastră cu contactul românilor din SUA. Ce lucruri aţi văzut care v-au plăcut în comunicările dintre ambasadă şi românii de aici şi unde sugeraţi ameliorări, atât din partea ambasadei, cât şi din partea organizaţiilor româneşti de aici (religioase, presă, politice, caritabile, etc.)?

 

S.D.: Eu m-am simţit mândru să fiu român în America şi în rândul comunităţii româneşti, am avut o experienţă foarte interesantă şi am cunoscut foarte mulţi români deosebiţi, realizaţi preofesional, financiar şi familial, care au reprezentat mereu un model pentru mine. Am fost mereu mândru să întâlnesc români care şi-au împlinit visul american prin ceea ce au realizat profesional în acest spaţiu, departe de casă. Cred că există prea multe preconcepţii, privind faptul că românii nu sunt suficient de uniţi. Sau poate avem noi românii o nemulţumire perenă faţă de noi înşine. Pe perioada şederii mele aici am observat un lucru: românii nu sunt mai dezbinaţi decât alte grupuri etnice din America, şi o spun cu mâna pe inimă, am vorbit cu colegii polonezi, evrei şi din alte ţări.

SUA este o ţară mare, românii din Sillicon Valley nu au aceleaşi probleme sau date ale vieţii ca cei din Colorado, din Texas, sau ca cei de pe Coasta de Est. Fiecare au un alt mediu de viaţă şi este normal să existe obiective sau tendinţe centrifuge, care nu ţin întotdeauna de noi. Pe de altă parte, faptul că există posibilitatea de comunicare, există internet, televiziune românească prin satelit, existaţi dumneavoastră ca presă româno-americană, acestea sunt instrumente care favorizează strângerea legăturilor. Deci nu trebuie să ne deprimăm, dar nici să spunem că toate lucrurile sunt bune, -pentru că nu sunt- , şi am putea să fim mai pragmatici şi mai cooperanţi. Eu am fost educat şi crescut să caut şi să găsesc lucrurile pozitive în orice situaţie.  Există aceste resurse pozitive şi trebuie să le folosim tocmai pentru a creea acele elemente de unitate şi de a scăpa de aspectele mai puţin pozitive care ne înconjoară, chiar şi în comunitatea noastră românească din spaţiul american.

G.G.: Detailaţi vă rog contactele ambasadei cu copiii români adoptaţi de către familii americane şi părinţii lor (inclusiv originari din România), precum şi perspectivele familiilor din SUA care vor să adopte copii din România pe viitor.

 

S.D.: Ambasada noastră a menţinut legături apropiate cu familiile care au adoptat copii din România. Există o asociaţie a acestor familii. În fiecare an, în primul week-end din decembrie ambasada organizează o serbare pentru ei, iar în fiecare an asociaţia invită ambasada şi alte personalităţi româneşti la o tabără de vară pe care o organizează. Eu sunt foarte impresionat, mă bucur şi aşi vrea să sprijinim această dorinţă a familiilor de a menţine legătura cu ţara de origine a copiilor şi de a-i expune pe aceşti copii la limba şi la cultura din care provin. Consider că ei sunt o punte umană între cele două ţări.

În ceea ce priveşte perspectivele familiilor care vor să adopte copii din România, în momentul de faţă, legislaţia în vigoare nu permite acest lucru. Doar în condiţiile în care această legislaţie ar fi amendată în viitor, acest lucru se va putea realiza.

G.G.:  A făcut jurnalista mericană Barbara Walters, o favoare sau o defavoare copiilor din orfelinatele româneşti, criticând sistemul de neglijenţă şi corupţie de acolo, în programele dumneaei “20/20”, la canalul ABC, sub titulaturile “Shame Of A Nation”  (Ruşinea Unei Naţiuni) din 5-Octombrie-1990  şi “Children for Sale” (Copii de Vânzare) din 8-Iunie-2001,   care ulterior au dus la o interdicţie de a mai adopta copii din România, interdicţie valabila până în prezent?

 

S.D.: Reportajele amintite, apărute în cadrul serialului “20/20 “, au generat inclusiv reacţia de a decide un moratorium asupra adopţiilor internaţionale. În legătură cu acea emisiune, aşi vrea să subliniez două aspecte: pe de o parte, filmul prezenta o situaţie inacceptabilă de corupţie, care exista în sistemul instituţional românesc privind adopţiile, dar mai semnala un lucru care este important de reţinut: faptul că această corupţie era stimulată de cei din afara ţării, care erau în măsură să ofere foarte mulţi bani pentru astfel de adopţii şi încurajau fenomenul corupţiei în acest domeniu. Chiar jurnaliştii de la ABC au demonstrat cum pot să plătească pentru ca un copil să fie conceput, abandonat şi ulterior adoptat.

 Pe de-o parte cred că emisiunea a generat un şoc, care a avut ca urmare imediată dorinţa autorităţilor de a bloca acea corupţie. Însă prea puţini s-au referit la faptul că aspectul umanitar al subiectului fusese eclipsat de aspectul de “business”, de sume mari de bani puse în joc uneori de persoane private, sau de anumite agenţii şi care nu au avut un rol favorabil în crearea unui sistem sănătos şi corect în România. Din această perspectivă, faptul că noi am vrut să oprim întregul sistem, a fost un reflex firesc. Acum am trecut într-un fel, în cealaltă extremă, avem un sistem considerat de unii chiar prea strict, dar generat de acel şoc care a reflectat magnitudinea problemei.   

G.G.:   Detaliaţi vă rog care este situaţia studenţilor români din SUA. Care este ponderea de studenţi români cu burse universitare în America şi în ce măsură aceştia se mai întorc în România după primirea acestor burse?

Ce face statul român pentru a crea o societate de meritocraţie, unde studenţii români să prefere să rămână în Ţară, în loc de a deveni parte din  exportul de materie cenuşie?

S.D.: Noi nu putem avea o situaţie exactă a studenţilor români din SUA. Ei vin dintr-o ţară liberă într-o altă ţară libera şi sunt liberi să studieze în SUA, fără a avea vreo obligaţie de a anunţa acest lucru la ambasadă.  Majoritatea intră în contact cu ambasada, atunci când vin la evenimentele culturale sau iau parte la diverse alte evenimente speciale ale noastre. Cert este că, prin numărul tot mai mare de studenţi care ţin legătura cu noi, rezultă că fluxul de studenţi români veniţi în SUA  în ultimii ani a crescut semnificativ.

În ceea ce priveşte statul român, cred că cel mai bun lucru care s-a întâmplat în ultimii ani este că România s-a transformat dintr-o societate etatistă, în care statul controla totul, într-o societate în care funcţionază pe regulile economiei de piaţă şi ale sistemului economic definit de Uniunea Europeană. A fost o evoluţie fără de care n-am fi obţinut în anul 2003 statutul de economie funcţională de piaţă de la SUA şi nu am fi fost pe cale de a deveni membri UE. +i astfel, în ultimii ani mai ales, oportunităţile profesionale pentru tineri în România au crescut foarte mult, existând o piaţă de business. Nu statul este principalul angajator al absolvenţilor celor mai  merituoşi, ci piaţa este cea care decide. Există companii de software, cum ar fii Oracle, care au o prezenţă semnificativă în România; companii de telecomunicaţii sau de IT, cum ar fii Solectron din California; compania Ford vizează o mare investiţie în România în următoarele luni. Acestea sunt oportunităţile create de economia de piaţă. Societatea de meritocraţie este creată de competiţie, într-o piaţă liberă şi acces la servicii atrăgătoare şi dacă companiile occidentale sunt prezente în România, selecţiile se fac în stil occidental.    

 

G.G.:  Este părerea multor exilaţi români că atât corpul diplomatic cât şi Ministerul Afacerilor Externe este impregnat de comunişti, copii şi/sau nepoţi de comunişti, mai ales din notoria Securitate (acum S.R.I.), unde foşti deţinuţi politici, copiii şi/sau nepoţii lor n-au nici o şansă de avansare profesională.

În ce măsură apreciaţi că urmaşii eroilor din rezistenţa anti-comunistă, pot avea în mod realistic şansa de a fii avansaţi profesional în MAE, Corpul Diplomatic şi/sau chiar în Serviciile Secrete Româneşti?

 

S.D.: Eu pot să vă invit pe dumneavoastră şi pe toţi cei care vor să cunoască noua generaţie a Ministerului de Externe cu adevărat, să cunoască echipa Ambasadei României din Washington, să cunoască feţele tinere şi entuziasmul lor şi chiar, dacă e nevoie, să le verifice CV-urile şi după aceea să facă următorul pas şi să meargă în România. Cred că Ministerul de Externe şi corpul diplomatic român au fost printre primele care s-au primenit. Când am intrat eu în MAE, în 1993, era o proporţie de 3 -5% oameni tineri, care au intrat în minister dupa 1989. +i pot să spun că astăzi proporţia de 3 -5% descrie personalul aflat în minister dinainte de ’89. În ceea ce priveşte modul de acces, în prezent, se face prin urmărirea concursurilor care se publica pe website-ul MAE şi care înregistrează o concurenţă destul de mare, 20 -30 de candidaţi pe un loc. Sunt concursuri organizate pe standardele Uniunii Europene şi a experienţei americane. De altfel, nu întâmplător, mulţi dintre tinerii diplomaţi români au făcut faţă cu brio unor examene de selecţie în instituţii internaţionale precum Banca Mondială sau in structurile Uniunii Europene.

 

G.G.:  România a făcut şi face mult pentru apărarea drepturilor etnicilor români majoritari (80%) din Basarabia. Cum a ajutat echipa dumneavoastră diplomatică interesele Republicii Moldova la Washington? Care este dinamica dintre corpul diplomatic al Moldovei şi cel al României în Washington, mai ales când, guvernul comunist de la Chişinău tinde să trimită şi personal consular (cel puţin la NY), care des nici nu vorbeşte româneşte (adică cetăţeni alogeni minoritari)?

 

S.D.: Noi am promovat consecvent în spaţiul american nevoia de a se acorda mai multă atenţie Republicii Moldova, în primul rând de a se cunoaşte istoria, situaţia actuală, generată de prezenţa trupelor ruseşti – practic de ocupaţie-, împotriva voinţei guvernului de la Chişinău în Transnistria, atât în relaţia cu Administraţia cât şi cu Congresul American. De altfel, veţi afla că multe dintre proiectele legate de Republica Moldova au fost susţinute sau uneori iniţiate de România.

În ceea ce priveşte politica de cadre, aceasta ţine de autoritatea unui stat, care este suveran şi vă las dumneavoastră ocazia de a vă adresa direct acestora în legătură cu aspectul menţionat.

G.G.:  Ce credeţi despre legea deconspirării torţionarilor şi/sau a 'colaboratorilor' Securităţii? Cine beneficiează şi cine pierde ca urmare a acestei lustraţii politice?

S.D.: Cred că pentru sănătatea unei societăţi şi mai ales pentru generaţia tânără din care cred că înca, la 42 de ani, fac parte, este important să se ştie care au fost colaboratorii şi cine a facut poliţie politică. Pentru că altfel riscăm să trăim fie în suspiciune, fie într-o stare morală nesănătoasă.

 

G.G.:   Detailaţi vă rog ce este 'US VISA WAIVER PROGRAM' (Programul de anulare a vizelor în SUA), de ce este acest lucru important pentru români, ce aţi putut face până în prezent în această privinţă şi cum îşi pot aduce aportul românii din America pentru finalizarea cu succes al acestui proiect (financiar, politic, local, lobby)?  

 

S.D.: Probabil că vă amintiţi, subiectul includerii României în Visa Waiver Program a fost ridicat în mod oficial de Preşedintele României în cadrul întâlnirii cu omologul american, la Casa Alba, în martie 2005. Preşedintele Traian Băsescu a evidenţiat atunci semnificaţia majoră a posibilităţii ca cetăţenii români să poata intra în SUA fără viză, date fiind statutul României de aliat al SUA în NATO, contribuţia şi sacrificiul militarilor români în războiul împotriva terorismului, precum şi perspectiva foarte apropiată ca România să devină membru al Uniunii Europene. Toate acestea reprezintă argumente puternice pentru români, ca şi pentru cetăţenii celorlalte state care au intrat în NATO şi Uniunea Europeana în ultimii ani, în eforturile lor de a fi incluşi în acelaşi program de scutire de vize de care beneficiază membrii mai vechi ai NATO şi UE şi de a nu fi discriminaţi în raport cu cetăţenii acelor ţări. Acest obiectiv s-a aflat pe agenda tuturor întâlnirilor politice româno-americane la nivel înalt care au avut loc în ultimul an.

Între timp, am lansat o campanie de promovare, au fost înregistrate progrese şi  ţin să menţionez că în Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA a fost constituit Grupul de Prietenie şi Sprijin pentru România sau “Congressional Romania Caucus”, cu sprijinul co-preşedinţilor iniţiali ai acestui grup, Curt Weldon (R, Pa) şi Solomon Ortiz (D, Tx).  Unul din obiectivele principale ale acestui grup vizează promovarea campaniei de includere a României în programul Visa Waiver, un proces care implică din partea României atât o perioadă de pregătire pentru îndeplinirea condiţiilor necesare, cât şi o perioadă de promovare activă, cu sprijinul comunităţii româneşti, pe lângă Congresul SUA, instituţia cu capacitate decizională în acest sens.    

Acest subiect are o semnificaţie deosebită pentru cetăţenii români care vor să călătorească liber în SUA, pentru românii americani care au rude şi prieteni în România şi ar vrea ca aceştia să călătorească liber în Statele Unite, sau pentru oamenii de afaceri, pentru care procedurile de călătorie ar fi mult uşurate.

Comunitatea românească din SUA poate avea o contribuţie deosebită la atingerea acestui obiectiv sprijinind promovarea includerii României în Visa Waiver Program în raport cu oficialii lor locali şi cu Administraţia americană,  pe care îi votează. Sprijinul comunităţii româno-americane poate avea cel puţin aceeaşi importanţă pe care a avut-o sprijinul pentru integrarea României în NATO.

 Practic, ceea ce pot face românii care vor să susţină această campanie este: să trimită scrisori colective către membrii ai Congresului, reprezentanţi şi senatori ai statului în care locuiesc, către Preşedintele Bush şi Secretarul de Stat, Condoleezza Rice, vizând susţinerea includerii României în Visa Waiver Program; să ridice subiectul în întâlniri directe cu senatori sau reprezentanţi locali, ori în contextul numeroaselor evenimente care vor avea loc în acest an legate de alegeri; să invite oficialii locali sau staff-ul lor la întâlniri ale organizaţiilor şi bisericilor româno-americane; să viziteze birourile oficialilor locali şi să evidenţieze în întrevederile cu aceştia şi cu staff-ul lor importanţa deosebită a subiectului, pentru comunitatea româno-americană; să genereze articole de susţinere a includerii României în Visa Waiver Program, în mass-mediile scrise şi audio-vizuale locale; să se coordoneze cu alţi reprezentanţi sau organizaţii româno-americane în promovarea acestui obiectiv şi chiar şi cu organizaţii ale comunităţilor etnice  provenind din alte ţări europene care vizează includerea în Visa Waiver Program (Bulgaria, Cehia, Grecia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia).

G.G.:  Care a fost experienţa dumneavoastră cu fascinaţia multor americani cu legendele vampirilor din Transilvania? În ce măsură acest stereotip despre români ajută sau periclitează ideea americanilor despre frumuseţea poporului român şi a civilizaţiei româneşti?  

 

S.D.: Eu am crescut la 10 km de Castelul Bran şi iubesc acele locuri şi respect istoria lor. Dar am o atitudine relaxată faţă de mitul Dracula şi fascinaţia americanilor pentru acesta. Tuturor americanilor cu care discut pe subiect, le spun istoria reală şi încerc să nu fug de legendă. Fascinaţia americanilor pentru vampiri şi pentru Dracula nu o voi putea schimba eu sau alţii. Dimpotrivă, trebuie luată aşa cum este, ba chiar trebuie generată cât mai multă atracţie pentru ca oamenii să vină, să viziteze şi să vadă şi să înţeleagă, -dincolo de ficţiune- şi adevarata istorie a locurilor noastre.

G.G.:  Ce planuri de viitor aveţi?

S.D. : Voi prelua postul de Ambasador al României la NATO. Mă voi muta, împreună cu întreaga familie, la Bruxelles. Cred că după o perioadă de cinci ani şi jumătate petrecută la Washington, va fi o experienţă interesantă în mediul european, dar care va fi, în fond, consacrată consolidării relaţiei trans-atlantice. Voi fi dintre cei care va susţine procesul de transformare a NATO, continuarea extinderii cu ţări din vecinatatea României şi voi promova profilul strategic meritat al României în cadrul Alianţei. Voi circula destul de mult prin zone de coflict precum Afganistan sau Irak, precum şi prin ţările care fac parte din NATO şi cele partenere sau care doresc să devina membre. Mă voi axa în mod deosebit pe teme care ţin de securitatea în zona Marii Negre sau cea a Balcanilor.

Deşi voi lucra în Europa, voi ţine foarte, foarte aproape prieteniile construite în SUA şi prin natura “job”-ului voi reveni destul de des cu teme de serviciu în SUA. Să nu uităm că unul din comandamente NATO, cel care vizează transformarea alianţei, se află la Norfolk în Virginia. Am, de asmenea, deja câteva invitaţii din partea unor “think-tank”-uri (rezervoare de materie cenuşie) americane, precum German Marshall Fund of the United States şi de la universităţi precum Harvard sau Stanford, de a participa anul viitor la conferinţele pe teme strategice organizate de acestea. Dar dincolo de temele de serviciu sau academice, poate mai mult decât orice mă leagă de spaţiul american, numeroasele prietenii cu totul speciale pe care le-am legat în aceşti ani, atât cu personalităţi americane cât şi cu cele din rândul comunităţii noastre româneşti. Voi reveni, de aceea cu multă plăcere, împreună cu familia în America, şi doresc să folosesc această cale pentru a transmite că voi fi extrem de bucuros să mă întâlnesc cu prietenii speciali din SUA şi în “inima Europei”, adica de la Bruxelles, cât şi în România.

G.G.: Domnule ambasador, vă mulţumesc pentru interviu!

S.D.: Şi eu dumneavoastră.

Interviu publicat în Meridianul Românesc din 14.10.2006 , preluat de Noi,NU! cu acordul autorului.